De ziua ei...

eu nu sunt acolo...nu c-ar fi o noutate, cred ca in ultimii cinci ani n-am reusit s-o pup decat telefonic,sa-i trimit felicitari scrise frumos, si acum ceva vreme chiar i-am scris un post pe blogul de 360.
E vorba de sora mea, Casandra. Noi ii spunem Andra, ei nu-i place, dar n-a reusit sa ne dezobisnuiasca :)
11 Octombrie, '86, ziua cand a venit pe lume; toata familia se astepta sa fie baiat. Tata si mama chiar stabilisera ca o s-o cheme Vlad (Vladut). Eu urma sa implinesc 2 ani, pe 31 ale lunii, dar ea a decis ca vrea sa vina pe lume tot in luna octombrie, parca pentru a fi cadoul meu...
Un bebelus aproape creol, cu parul negru negru, ciufulit si zburlit, pe care n-avea cum sa-l cheme Vlad a venit in familia noastra. Tata a fost cam nefericit, nici de data asta nu era fecior, si un al treilea iesea din discutie.
Mititica s-a deschis la piele, avea o fatzuca mica si frumoasa, insa parul negru nu era chip sa-l pieptene sau sa-l aranjeze, el se incapatana sa ramana ciufulit. I-au spus Arici Pogonici, si mai apoi Pogo.
Cel mai cuminte copil frumos. Ea nu plangea niciodata, ea dormea mereu, papa tot, era linistita, opusul meu de copil dracusor care tipa, urla, sparge, face dezordine si strica toate jucariile.
Andra era cel mai dragalas copil mic pe care l-am vazut vreodata. Si acum ma uit la pozele ei si imi vine s-o pup, si s-o iau in brate.
Parul i s-a deschis la culoare, a devenit blond, ochii verzi, migdalati, pielea alba alba cu usoara tenta rozalie, si constitutie delicata.
Nu-mi aduc aminte multe lucruri din copilarie, stiu ca de la o anumita varsta ne cam certam, ne cam alergam prin casa, amenintand ca ne param la mama reciproc. O trageam de par, o imbracam cu hainele mamei si o machiam, o puneam sa sara in pat, si o trageam de picioare pana cadea. Odata s-a lovit destul de rau la cap si am improvizat un pansament gigant din toate rochitele papusilor si pe deasupra o pernuta. Arata ca un extraterestru...asa ca am pus-o in pat si-am acoperit-o cu plapuma sa doarma si sa n-o vada mama cand vine de la munca :)
Azi (imediat azi, ca e aproape miezul noptii) are 22 de ani...asta-mi aduce aminte ca eu fac 24...
As fi vrut sa fiu acolo, vreau in fiecare an, azi insa as fi vrut sa ma trezesc mai devreme, sa-i cumpar un buchet de flori de toamna, sa i-l aduc. Sa-i fac micul dejun, ce vrea ea, si apoi sa ne plimbam prin oras...As vrea sa ne fi facut poze impreuna, sa-i cumpar o carte cadou, sa luam un tort delicios si seara sa iesim undeva frumos, la un restaurant. Mi-am imaginat toate astea in timp ce ma intorceam acasa de la munca... Stiu ca o sa fie soare, ca o sa fie o zi linistita de toamna, o zi care pentru mine conteaza, o zi speciala, numai a ei!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat o familie asa frumoasa si unita. Vreau sa ma bucur de ei, de zilele cu ei, atat cat putem toti impreuna. Cele mai frumoase zile de Craciun, cele mai frumoase zile de vara, cele mai frumoase amintiri.
De ziua ei as vrea fac totul mai special, mai al ei, mai pentru ea! Ce pot sa-i dau?Toata dragostea mea?Toata atentia mea? Nu stiu de ce am senzatia ca toate cuvintele din lume nu ar fi de ajuns...
Mi-e dor de tine Andra!Si te iubesc!Si vreau din suflet sa ai cea mai frumoasa zi, cei mai frumosi 22 de ani, rad si-mi amintesc cand mi-ai trimis "22 de pupicei" acum doi ani .
La multi ani!