O zi din noua mea viata :)

De cateva zile vreau sa scriu. Cred ca imi gasesc scuze singura, si cea mai des intalnita e "nu am timp". Apoi imi dau seama cat de ciudat suna...nu am timp? sunt intr-un concediu limitat doar de mine, program de voie, si totusi ma simt oarecum retinuta intre o multime de alte intamplari. Totul curge foarte hippi in viata mea in ultimele trei zile :) Am cea mai confortabila/fericita senzatie de nefacut nimic toata ziua... Si nu ma grabesc deloc, savurez picatura dupa picatura din acest nectar fin numit lene :)
Trebuie sa ma descopar pe mine, sa ma uit in oglinda si sa fiu fericita cu ce vad, apoi posibil ca o sa imbratisez din nou viata. Asta nu e deloc negativ, poate m-am exprimat gresit... am acceptat ca imi trebuie o forma bine definita a personalitatii. Multumesc fiecarui element de ieri, alaltaieri, etc, AZI sunt un rezultat al respectivei compilatii. Si rezultatul cocon inca isi finalizeaza detaliile de existenta.
Azi, eram la masa cu Vali si m-a intrebat "ce vrei sa faci?" Am inspirat zambind si i-am spus : "Vreau sa termin de citit Cartea, sa ma apuc de yoga, sa fac dragoste, sa merg in Croatia, sa merg la mare,sa public ce-am scris, si sa nu-mi gasesc nici un job"
Intelege cineva ceva? As putea sa spun: "nu e musai sa intelegeti, important e ca EU sunt BINE". Am sa incerc sa detaliez putin etapele de ordin psihic: dimineata ma trezesc zambind, multumind lui Dumnezeu ca exist, si ca exista El in viata mea.
Bucuria matinala persista cateva ore (ma trezesc greu), si pe nesimtite la pranz devin o femeie aproape de depresie inconjurata de intrebari existentiale. Durerea psihica se transforma aproape in durere fizica. Ma lupt cu mine, imi interzic astfel de ganduri negative, iau Cartea si incerc sa ies din capcana mintii mele inca ranite. Are loc o lupta interioara zilnica intre minte si sulfet. Nu stiu cine castiga...
Spre amurg devin umana, ma simt femeie, as vrea sa traiesc, sa respir, sa iubesc, sa fiu iubita, sunt nelinistita, vreau sa ma dezbrac de toate hainele si sa ies afara sa ma plimb pur si simplu goala fara sa dau socoteala nimanui. Imi place cum se imbina arsita de peste zi cu racoarea de peste noapte si aerul devine o baie placuta pentru corp. E cald, doua corpuri transpira in intuneric in timp ce raman inclestate intr-un orgasm. Asta VREAU!
Adorm tarziu, dupa miezul noptii, incercand sa gasesc o metoda de echilibru intre toate aceste stari pe care le imbrac eu.
Poate tocmai ca imi fac atatea probleme din cauza echilibrului nu-l gasesc? Poate tocmai ca VREAU sa fac atat de multe lucruri, ma impiedic? De ce nu le fac...pur si simplu?
Intre timp, am reusit sa plac un Bucuresti incins si aglomerat. Ma plimb zilnic de cand am revenit in capitala. E o buna metoda de a-mi revedea toti prietenii fie si daca-i vizitez la birou :) Ma gandesc la oamenii dragi cu care nu m-am vazut din cauze de alomeratie, program la birou, oboseala, etc si acum am timp berechet sa stau la taclale, cafele, cocktailuri prin terasele din Lipscani. Recunosc ca sunt putin nerabdatoare sa evadez din oras, ma si vad tolanita la soare pe plaja, citind.
"hai in Croatia" imi spune azi sora-mea. Am raspuns imediat "nu pot!" cred ca reflex ca la aproape toate invitatiile pe care le primesc (oare de ce am tendite atat de negative?). "De ce nu poti?Ai timp liber, n-ai program, n-ai planuri..." Avea dreptate!Din pacate n-am pasaport (inca).
Am vrut sa scriu despre ceea ce am numit eu "prima zi din restul vietii mele" dar pare un cliseu prea des utilizat. In acest moment eu caut unicitatea si originalitatea.
Nu ma simt inspirata, deloc profunda, ma simt zurlie si rasfatata. Daca as mai scrie incercand sa dau un final glorios post-ului cu siguranta as da-o-n bara.
Enjoy!