duminică, 31 august 2008

Oamenilor din ultima vreme...

...chiar si celor ce vor sa ramana in anonimat :)

Am inceput sa ma indragostesc de voi, oamenilor!

Ce e de facut cand nu mai gasesti bilete pentru nava rapida si ramai in Delta mai mult decat ai stabilit? Prieteni!
Imi doresc sa povestesc putin despre oamenii frumosi (nu doar fizic) pe care i-am cunoscut in ultimele zile. Am fost atat de surprinsa de latura mea sociabila,( in afara obisnuitelor calatorii cu trenul de 12 ore in care ma imprietenesc cu toata lumea si-mi povestesc viata) si de avalansa de oameni in preajma carora m-am simtit atat de "acasa" incat voi incerca in cel mai scurt timp sa traduc aceasta postare in speranta ca se vor bucura si ei sa ma citeasca asa cum le-am promis.
Vineri am aflat asadar ca nu mai exista bilete disponibile pentru plecarea de sambata dimineata-devreme si ca trebuie sa-mi aman inclusiv escala la Brasov via Baia Mare. Marturisesc ca nu m-am intristat prea tare deoarece o zi in plus la plaja suna ca un cadou in plus de Craciun.
Tot vineri am vazut campand langa noi un tanar care evident nu era roman :) In primul rand datorita aspectului: blond, pistruiat, ochi albastri (parea neamt) si in al doilea rand datorita bagajelor: avea o bicicleta echipata ca pentru un drum lung...insa extrem de organizat. Mentionez si ca si-a lasat bagajul complet desfacut si NEsupravegheat ceea ce ne-a facut sa punem verdictul : nu e roman!
Am aflat ca e francez si ca face o calatorie pe bicicleta...in jurul lumii...sau ceva de genul... n-am dat prea multa importanta, am salutat politicos cu un zambet si un Hello, si mi-am continuat traseele plaja - camping, film, bar, bloody-mary :)
Vineri seara in drumul spre "dormitor" ne-am vazut si l-am intrebat daca are de gand sa asiste la rasarit si sambata dimineata.
"No...I am leaving tomorow" mi-a spus intr-o engleza incalcita cu accent francez .
"Oh, lucky you, we didnt found any available tickets for tomorow" i-am spus eu
"I havent bought my tickets yet, I will tomorow" a insistat amabil. Moment in care eu am inceput sa rad, spre surprinderea lui. I-am explicat ca nu mai sunt bilete disponibile si ca a ramas si el blocat inca o zi.
"Me and my friends" a spus...
"looks like we'll see each other at sunrise after all" i-am spus in loc de "bon nuit".
A doua zi, evident n-am prins rasaritul, m-am trezit ciufulita de somn la 6, am oftat si-am adormit la loc pana pe la 8 cand deja cortul era in plina arsita de soare si devenise irespirabil inauntru.
Am iesit buimaca cu gandul sa-mi beau cafeaua pe terasa REcitind (deci, DA, am terminat-o) Cartea :)
"Are you going for a coffee?" m-a intrebat vecinul francez.
"Yes, wanna join?"
"Oh, wait for me!" si s-a grabit sa-si inchida bagajul si cortul.
Asa l-am cunoscut pe Cedric, apoi pe Marie si pe Loic, si ulterior pe Lucian si pe Cristina.
In drumul nostru spre magazinul satesc (unde ne-am lasat jefuiti ptr doua croissante) am aflat ca Cedric vizitase Romania aproape in intregime, era de o luna in tara noastra, urmand sa vada cateva statiuni de pe litoral, sa incheie in Vama Veche (cum altfel?!?!) si apoi sa treaca la vecinii "gospodini". Era pe drum de patru (4) ani, cu... BICICLETA! Vizitase nenumarate tari cu vizite fara limita de timp iar in tarile mai dezvoltate din punct de vedere economic isi si gasea un job sezonier pentru a-si permite calatoria. In restul timpului oprea in marile orase si...canta la chitara. Omul stia mai multe despre Romania decat mine!? Vizitase aproape tot ce se putea vizita, cunoscuse (dupa cum mi-a marturisit) numai romani extraordinari. Si ieri (adica vineri 29.08) implinise 34 de ani (asta ca raspuns al vesnicei mele intrebari "ce zodie esti").
"Oh, I must buy you breakfast...as a birthday present" i-am spus.
In timpul micului dejun am aflat ca tinerii Marie si Loic erau in acelasi tip de calatorie doar ca de abia doua luni, si ca se intalnisera absolut intamplator acolo in Sfantu Gheorghe. Loic avea un fel de toba...tamburina, se cheama Hang, o chestie ovala din alama (cred) care scoate niste sunete absolut dumnezeiesti daca stii cum sa-ti folosesti degetele prin miscari succesive, lovind-o in locurile marcate cu cate o adancitura. Asa isi castigau ei existenta, prin lume. Ah...si erau...vegetarieni :)
Pentru ca sambata s-a dovedit a fi o zi morocanoasa (apropo de ziua extra de plaja pe care o visam) ne-am adapostit la terasa cu totii si am incercat sa-i descos pe toate partile.
I-am cunoscut astfel pe Cristina si Lucian, un cuplu frumos din Brasov, care se imprietenisera cu francezii de mai multa vreme decat noi. Cum ne-am imprietenit? Cristina si Lucian s-au intors de la masa...cu "mancare la pachet" pe care au adus-o "pentru noi". Am ramas masca! TREBUIA sa fie ardeleni! Intradevar ne exprimasem si noi dorinta de-a manca pe la localnici, dupa ce auzisem zvonuri despre Mama Sica care gatea demential pentru turisti, insa din comoditate am preferat sa ne ascundem de vant la terasa si sa folosim conservele din dotare. Ei s-au intores cu somn la gratar si mamaliguta. Am cerut niste mujdei de la bucatarie si am mancat lingandu-ne pe degete. A fost mai bun decat borsul de peste cu apa de Dunare. (Doamne, cum poate o persoana atat de gurmanda ca si mine sa ramana slaba?!?!)
Eu nu sunt un om sociabil, prietenos sau excesiv de vesel...sunt mai degraba opusul...cel mult politicoasa, diplomata si amabila...insa Cristina si Lucian mi-am intrat in suflet, m-am simtit atat de confortabil cu ei incat aveam senzatia ca am venit impreuna in vacanta.
Am ramas la povesti in varianta extinsa pana pe inserate. Am aflat ca Cedric avusese in tinerete o problema cu drogurile (da, mi-a dat voie sa scriu despre asta) si ca aceasta calatorie este mai mult una spirituala de cautare a sinelui, pe langa adevarata aventura prin care trece. Asta si-a dorit din totdeauna, pentru asta rabda soare, vanta, ploaie, campeaza in locuri cat mai diverse, cunoaste sute de oameni, ii iubeste pe toti dar ii mai si uita pentru ca sunt prea multi, nu are multe bagaje, nu le poate cara, citeste carti apoi le face cadou, si mai ales...compune cantece :) pe care poate odata le va pune pe un cd.
Aveam zeci de intrebari...si nu obosesti? N-ai vrut sa renunti? Nu ti-e dor de familie? Daca nu castigi bani? N-ai avut probleme cu hotii, drumurile, autoritatile?Cand ai sa te stabilesti undeva?Daca TE INDRAGOSTESTI? Si raspunsul a fost de mare exceptie:
"Once in Viena, I.. fall... in kind of love"
Cand ne-au amortit oasele ne-am retras in casuta de lemn in care erau campati Cristina si Lucian pentru (dupa cum spunea cineva) o "seara boema". Acolo le-am dat ocazia lui Cedric si Luic sa ne cante, bineinteles acompaniati de Lucian (la muzicuta). A fost... o seara in care n-am incetat sa zambesc (si n-a fost rictus de vant si frig).
Am ascultat cea mai frantuzeasca varianta a piesei "no woman, no cry" din totdeauna :)
Dimineata...dupa un somn cu frisoane si febra (deja devine ritual) ne-am trezit la 5. Plouase toata noaptea, vantul din ziua precedenta ne-a provocat un inceput de raceala absolut ingrozitoare... M-am trezit (din nou) cu o falca in cer si una in pamant. Mi-am pus putinele haine grosute pe mine, toate, si m-am bandajat cu sacul de dormit...aratam ca un eschimos, cu ezxceptia faptului ca imi era muuult mai frig! Am impachetat mosmondind si pufaind cand nervos cand bolnav, ma durea fiecare bucatica din corp, aveam totodata febra si frisoane, tuseam si aveam nasul infundat. Am impachetat cortul UD...si am luat-o pas-pas prin nisipul de pe ulita spre vaporul ("the big boat) pasager care urma sa plece la 7.
Aici incepe experienta Titanic. Don't worry, traiesc sa spun povestea si Leo n-a murit inecat in Dunare :)
Cred ca toti turistii din Sfantu Gheorghe, cu aceeiasi fata somnoroasa si aceleasi ganduri ucigase isi savurau plecarea...deci era o aglomeratie de nedescris. Ne-a luat mai bine de o jumatate de ora sa ne imbarcam...vaporul era plin ochi. Daca venisem cu nava "Banat" ne-am intors cu nava "Vrancea" si pot sa va spun doar atat: Banatul e mai frumos decat Vrancea! E fruncea!
Am infruntat haosul total infasurata in sacul de dormit, proptita pe un scaun, cu castile in urechi rugandu-l pe Chris Isaak sa "Don't get so down on yourself" si cu priviri rugatoare pentru o licoare fierbinte...indiferent cat de daunatoare e...fie si cianura...
Prietenii nostri francezi erau cu bicicletele undeva in cala vaporului, intr-un fel de depozit...retras de multime, unde era o priveliste jalnica...dar...SPATIU. Asa ca i-am acompaniat.
Am aflat ca Marie si Loic isi vandusera inainte de calatorie toate bunurile si luasera cu ei cele patru gentute montate in spate deasupra rotilor.
"We carry our whole life with us" mi-au spus.
Mi-au mai spus ca le-a placut Romania, si ca spre deosebire de Viena unde toti oamenii ii intrebau daca au autorizatie sa cante in strada, in Romania oamenii i-au trimis in Neptun "because people have big money there"
Ei nu vroiau sa faca avere, ei vroiau sa experimenteze lumea inainte de a se retrage linistit si de a-si face "ferma de miere de albina".
Cedric era deprimat...a cantat putin la chitara apoi pretextand ca e obosit a infasurat-o bine si a legat-o pe remorca bicicletei... Am apoi ca se simtea singur...trist ca paraseste un loc cu oameni...
"Come near me...you give me positive energy" mi-a spus.
In cala vaporului...oamenii au dorit repede sa stie "Cine sunt francezii" si ce fac ei prin Romania... Norocul nostru a fost ca am gasit (din nou) alti oameni minunati. Un grup de vreo 17 oameni plecati si stabiliti in Italia, se intorsesera in Romania intr-un program de voluntariat ecologist pentru a curata plaja din Sfantu Gheorghe. Tineri, adulti si copii. Ne-au spus ca au reusit sa curete toata plaja, insa copii au fost extrem de dezamagiti dupa ce la doar o zi de la reusita...plaja s-a umplut de gunoaie... Asta in conditiile in care existau cosuri de gunoi peste tot!
Acest grup de oameni a fost extrem de interesat de francezii calatori, le-au ascultat muzica, i-au aplaudat (in frunte cu Mirela) si la sfarsit le-au dat mancare si bani...pentru drum :)
Eram inconjurata de oameni buni cu suflet mare, oameni frumosi care se bucurau sa intalneasca alti oameni...la fel de frumosi. Am uitat de mizeria de pe vapor, de aglomeratia de pe vapor, de chelnerul isteric, de familia de turci-lipoveni ai carei puradei misunau mai ceva ca argintul viu incercand sa "ia" cand pompele de la bicicleta, cand sa scotoceasca in bagajele strainilor...
Cinci ore mai tarziu am ajuns la Tulcea, si eram deja emotionata...urma sa imi iau ramas bun, si nu stiam cum s-o fac. Desi schimbasem adrese de email cu strainii...cel mai posibil era ca n-o sa ne mai vedem niciodata...ori eu ii simteam deja ca pe niste vechi prieteni. Ma atasez prea repede si prea tare de oameni?
Recunosc..o bucatica din mine vroia sa cumpere o bicicleta si sa porneasca in lume cu ei. Au reusit sa ma infecteze (mai tare, daca era posibil) cu microbul calatoriilor. De cand i-am cunoscut o bucata din mintea mea cauta metode si solutii pentru a incepe o noua calatorie...mult mai lunga de data aceasta. Ca sa nu mai mentionez (si totusi o fac) ca am cunoscut un tanar care era recent intors din India (!!!) si avea niste poze senzationale. tot ce-am putut sa-l intreb a fost daca a vizitat vreun ashram si daca se gasesc usor job-uri acolo...
Am constientizat ca si eu...de mai bine de o luna am tot calatorit...e drept prin tara, dar nu e bine sa incepi cu plaiul natal?Cum as putea sa descopar lumea daca eu nu cunosc Romania?
Pana la urma...mi-am luat ramas bun, le-am urat noroc...mi-am ascuns emotiile (in stil american) si-am...plecat...dand piept cu latura oraseneasca a Romaniei.
In Tulcea masina avea doua (nu una) dintre roti desumflate (artistic) asa...pentru ca POT... ceea ce n-a putu decat sa ne bucure si sa ne dorim sa emigram (intr-un loc in care sa impodobesc palmierii de Craciun) cat mai repede!
Ma bucur ca v-am cunoscut, Cedric, Marie, Loic, Cristina, Lucian! Imi cer scuze ca am fost un client dificil chelnerilor de la bar din camping, si ca am solicitat extra lapte pentru cafea si v-am invatat cum se face bloody-mary. Mama Sica sarumana pentru masa! Multumesc de fapt lui Dumnezeu ca mi-a aratat (inca odata) cat de simple si frumoase sunt clipele de viata, cat de frumosi sunt oamenii, cat de stranie e viata.
Pentru incheiere va rog sa ma sfatuiti cu totii...de fapt chiar va cer participarea la un brain-storming: cum sa-mi incep calatoria prin lume? Astept orice fel de sfaturi...pentru ca mi-am dat seama...asta imi doresc :) Thats my job!

P.S.
Apropo...cuvantul meu preferat (si singurul care-l stiu) in franceza e..."cuverture". Era o Cuverture electrica intr-un desen animat cu multi alti prieteni (un ibric, o canita, un aspirator, si o matura) care misunau prin lume sa-si gaseasca stapanul...La un moment dat Cuverture s-a pierdut si ceilalti amici au cautat-o prin padure tipand cat ii tinea...furtunul: "Cuvertuuuuuuuuureeeee!!!" (o stiu si cu accent!)

4 comentarii:

Radu spunea...

Si ai mai invatat un cuvant in franceza si ti-a placut: "coccinelle". :)

SabbraCadabbra spunea...

DAAAAA!!!

Maria spunea...

Hey - mi-a placut mult postul acesta si pentru ca si eu acum cativa ani eram exact in pozitia in care esti tu - mi-am dorit sa calatoresc - m-am gandit sa iti dau niste repere (site-urile sunt din Anglia, dar poate totusi te ajuta):

http://www.gogapyear.com/pages/popdest.php
http://www.globalchoices.co.uk/gapyearjobs.php
http://www.overseasjobcentre.co.uk/travel.shtml
http://www.gapyeartraveller.co.uk/

In plus, mai gasesti o gramada de organizatii de voluntariat, prin care poti pleca volutar in Asia sau Africa, ei iti asigura minimul necesar, adica o casa si masa..

SabbraCadabbra spunea...

multumesc mult Maria