Există?

În tot universul meu şceptic, presărat cu exemple superficiale şi umor acid, am reuşit cumva să păstrez o doză de speranţă pentru poveştile cu happy (end). Asta pentru că în viaţa mea existau câteva exemple pozitive date de oameni fericiţi. Fericiţi în relaţii, că până la urmă despre asta vorbim.
În toată goana asta dupa sex, relaţii şi uneori chiar sentimente...se întâmplă să existe oameni care contrazic statisticile. Şi...statisticile ne arată că în prezent nu mai avem niciun scop precis. Că fericirea este o iluzie. Că, mai devreme sau mai târziu, totul ajunge la un final. Apoteotic? Cam da.
Cred că avem cu toţii măcar un exemplu de oameni care ne contrazic convingerile sceptice. "Ei sunt fericiţi, se iubesc şi le ajunge asta. Ei vor rezista"
Ne încredem în astfel de poveşti cam cu aceeiaşi convingere cu care ne închinăm la diverşi zei. 
Speranţa ne subjugă şi ne oferă un confort mental..."poate dacă se întâmplă altora"...o fărâmă de şansă ar fi posibilă şi în cazul sinelui.

Am avut două cupluri favorite pe pământul ăsta. Unul dintre ele n-a rezistat...Când am aflat asta, ieri, m-a lovit aproape fizic vestea.

Le ştiam povestea şi avea atât de multă magie în ea încat nu-i vedeam altfel decât îmbătrânind împreună. E drept, ştiu să recunosc ochii trişti (cum spuneam într-un articol trecut) şi zâmbetele afişate ca să salveze aparenţele.

Despre al doilea cuplu nu accept niciun gând negativ. Există ca să-mi contrazică mie toate teoriile şi le doresc să facă asta împreună până la adanci bătrâneţi.

Dar...acum sunt puţin furioasă. Pentru că (încă) refuz să cred că...this is it. This is NOT it!

Într-o conversaţie total banală, cu o prietenă, ea a constatat plină de noşalanţă că " aşa cum totul are un început, trebuie să aivă şi un sfârşit ". Ei bine şi atunci noi ne supunem? Ne revoltăm? Credem orbeşte într-o fericire călcată în picioare de statistici? Sau luptăm ca proştii să le dărâmăm?

Nu pot nici eu şi nu ştiu cine ar putea să-mi răspundă acestor întrebari.

Dintr-un motiv sau altul, încă îmi păstrez braţara cu fluturi, în portofel. Am scos-o de la mână certâdu-mă în gând pentru că-mi dau voie să cred în basme. Aşa sunt eu, jumătate raţiune, jumătate...orice altceva.
Şi, cum eu sunt copilul contradicţiilor, iar timpul este singura avere pe care pot spune cu certitudine că o am, mă aştept să fiu contrazisă. Dacă pot să gasesc o explicaţie raţională pentru tot ceea ce mă înconjoară, de la prima celula vie până la existenţa vieţii pe alte planete, înseamnă că îmi permit să NU caut/găsesc/depind (de) motive/justificari pentru că SIMT că vreau să simt.

Totul poate fi definit în cuvinte oameni buni. Sau, ma rog, aproape totul. 

Fluturii (aşa cum îi vizualizez eu) nu pot fi definiţi. Momentul acela în care conturezi cu ochii bucăţi din omul din faţa ta şi ţi se pare că, daca clipeşti pentru o fracţiune de secundă, iroseşti timp, NU poate fi justificat raţional sau descris în cuvinte.
Abandonul de bună voie a fiinţei tale într-un necunoscut riscant, doar de de dragul zâmbetului inconştient pe care-l primeşti, n-are absolut nicio justificare plauzibilă. Şi, în cele din urmă, acceptarea incertitudinii permanente şi a unei vulnerabilităţi (care în loc să te dezgolească, tu o percepi ca fiind resursă de fericire) NU poate fi considerată alfel decat naivitate (ca să nu zic prostie).
DAR...uite că...uneori...uneori...uităm să căutăm explicaţii/argumente/justificări şi ne lăsăm pradă, de bunavoie, unor sentimente. Despre asta este vorba. Aici intervine iraţionalul. Inexplicabilul. Slăbiciunile noastre. Lucrurile despre care eu vreau să cred că EXISTĂ.

Pentru că altfel n-aş fi eu.

Prostie sau optimism?

Asadar, va intreb: DACA lupti pentru o cauza pierduta inseamna ca esti optimist sau prost?

Hai sa nu dezbatem cauza, sa zicem ca e pierduta si nu mai are nici o sansa sa fie altfel. Sa zicem sa toate sansele din lume s-au epuizat si ca ar fi mai simplu sa castigi la loto decat sa gasesti solutii.
Iar cei ce nu cred in "cauze pierdute" ca bla-bla-bla-bla, le spun ca nu asta-i subiectul de azi.
Azi vreau sa stiu daca cei ce lupta sunt prosti sau optimisti?

Ecuatia devine si mai simpla cand adaugi faptul ca X este constient de pierzania cauzei sale.
Din nou, nu incercati sa-mi spuneti ca X este pesimist ca "daca ar crede poate s-ar putea..." Ajungem la poezioara cu "daca"  si "poate".
Sa zicem ca X este cea mai realista fiinta de pe fata pamantului. X la masa cu Y si alte componente ale ecuatiei incearca sa ajunga la un rezultat fara virgula. Ar fi posibil sa contrazica matematica cu precizia ei de fier?
Nu va simtiti vinovati sa-mi spuneti ca optimismul si perseverenta sunt niste calitati. Sau sa-mi spuneti ca din prostie se mai trezeste omul. Sau ca orice e posibil, sau ca niciodata sa nu spui niciodata.
Intrebarea ramane: DACA lupti pentru o cauza pierduta esti prost sau optimist?
Cauza e pierduta. Asta e singura constanta in ecuatie.


P.S. eu n-am habar de matematica :P

D'ale prostiei

M-am prins cam cum sta treaba cu prostia si cu riscul de-a supara pe unii sau altii, o voi spune: prostii exista pentru ca noi ii incurajam si ii sustinem!
Iar cand zic noi, ma refer implicit si la mine :) cum altfel?

Ieri, m-a sunat o domnisoara de la Reiffeisen, sau cel putin asa am inteles eu, in febra muncii. Am rugat-o sa ma sune azi, pentru ca nu aveam timp nici sa respir.
A fost foarte ferma, a reveni azi, exact la ora solictata de mine. Bon, pana aici totul "in regula"(retineti "in regula", pentru ca eu l-am auzit de cel putin 100 de ori in 10 minute).
Desi imi amintea de naratoarea de la "teleenciclopedia" facand sex cu "masina de spalat traieste mai mult cu calgon" am hotarat totusi sa ii ascult poezia, asta din respect pentru perioada mea de telemarketing. Ah, si pentru ca aveam senzatia ca daca ii intrerup poezia/discursul, o pun in ceata totala ; ramanea cu cate un "aaaaaaaaaaaaaaaaaaaa" si vreo 5 balbe de cate ori ii puneam o intrebare...
Dupa o luuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuungaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa conversatie greoaie pe care m-am straduit din toti neuronii sa o pricep...am dedus ca vrea sa-mi vanda "promotional, special si in exclusivitate" o asigurare de viata. Asta ar fi fost o situatie convenabila pentru ea daca ar fi nimerit sa vorbeasca cu cineva strain de promotii, publicitate, telemarketing sau VANZARI in toata splendoarea lor.
Surprinzator dar "promotia" mi-a suras pentru ca era la un pret decent si na...m-am gandit, acum ca nu mai fumez, ce-ar fi daca mi-as asigura viata in caz de accident rutier :))) Am zis ca-i cumpar produsul, dar am rugat-o sa-mi trimita "termenii si conditiile" prin email inainte sa-mi dau acordul final...
O nebunie! Am bagat-o total in ceata! Nu intelegea cum de "nu ii dau acordul la telefon ca mai apoi sa primesc prin posta contractul" pentru ca "cu siguranta nu voi avea nici o obiectie atunci cand primesc contractul prin posta", deoarece "am sa regasesc in contract, atunci cand vine prin posta, toate detaliile mentionate de ea la telefon".

Domnisoara, i-am spus eu, ca sa fiu MAI EXPLICITA: NU IMI DAU ACORDUL FINAL pana nu citesc termenii si conditiile din CONTRACTUL PRIMIT PE EMAIL!

Dezamagita, mi-a cerut adresa de email.
Si....nu am primit inca nici un contract :)

Ca...as fi cumparat...pe bune :)

Uite asa sustin eu prostii! Pentru ca ... daca as suna la banca si i-as face reclamatie, as lasa o persoana fara job de sarbatori. Si mi-e mila. Si nu sun. Dar ea, din pacate, o sa mai sune. La fel de proasta, la fel de balbaita, la fel de neprofesionista...