Eu cu mine

Mama îmi spunea azi dimineață la telefon că sunt puternică. O cred :) Dar, na, ce să zică și ea...e datoria ei să mă încurajeze de câte ori trebuie.
Friend îmi spunea că sunt ca o vijelie...gură spartă, zid înalt.
Eu mă bucur că sunt. Pur și simplu. Și că încă pot să vad partea pozitivă a lucrurilor. Un alt bun-bun prieten îmi spunea că e încântat că, în loc să devin o acritură meschină, în urma tuturor experiențelor prin care am trecut de-a lungul timpului, am devenit un om atât de pozitiv.
Ce să zic...am prieteni care știu cum să mă gâdile în orgoliu. Și asta e drept, dar chiar sunt înconjurată de oameni foarte foarte sinceri. Asta a fost condiția primordială. Și lecția mea din ultimul an. Să fiu supărător de sinceră.

Și, dacă tot vorbim despre sinceritate...iar e momentul confesiunilor în scris. Și mărturisesc că sunt tristă. Și că...am emoții. Că tot rămăsesem cu impresia că n-am suflet și/sau sentimente. Iaca am.
Și e ok să fii vulnerabil. Și e normal să nu fiu WonderWoman. Și uneori am voie să fiu patetică și siropoasă. Pentru că toți ceilalți sunt ironici și acizi. Și, atâta timp cât îmi impun ce să simt și ce să nu simt...se pare că nu-mi iese nimic.

Reguli, reguli, reguli. M-am săturat de reguli.

Sunt atât de bună la teorie...dar sunt catastrofă la practică :) Totuși, ce știu eu bine să fac, e să-mi revin. Din orice. Și să mă ridic. Și să fac mișto de mine și să aștept mâinele când sigur o să fie mai bine.
Cunosc toți pașii, toate etapele, cred că trebuie să mă apuc de o carte (asta mi-a venit acum, pe moment) despre cum să te scuturi de praf și să mergi mai departe. Dar, zău că nu mai dau sfaturi. N-are rost.
Ce mă bucură e că am reușit să dobândesc un calm ucigător și o răbdare de care sunt mândră. Știu, știu, știu că e ceva ce mă așteaptă.

Iar îmi vine în minte citatul guru-ului indonezian "Între rai și iad nu-i nicio diferență. Contează totuși care-i drumul până acolo". Așa că habar n-am dacă voi ajunge în rai sau în iad (metaforic vorbind, dragi oameni de știință) DAR vreau să fac drumul până acolo fain. Să-l simt în fiecare moment.
Nu știu să trăiesc altfel decât cu poezie. Și suflet. Ha! Da, știu ce-mi scrie pe mână, dar în aproximativ două luni veți avea o surpriză colorată.
Până atunci însăăă...hai să fie mâine. Hai să fie mai bine, că merit.

Să vă bântuie fluturii măăă!