N-ai cum să-mi înțelegi poezia

N-ai cum să înțelegi de ce scriu...și poate nici măcar ce scriu. Dar e bine că-mi citești metaforele. N-ai cum să înțelegi că eu respir cuvinte și că sunt compusă din ele, oricât de mici sau mari ar fi.

N-ai cum să înțelegi de ce uneori dimineața sau seara îmi dau jos toate hainele, dau muzica la maximum și dansez până obosesc, râzând sau plângând. Și că nu-mi împart acest ritual.

N-ai cum să înțelegi când ies din mine și privesc în gol fără să am niciun gând, fără să clipesc, fără să te vad, fără să mă intereseze dacă ma vezi. Pentru că atunci sunt departe, în altă lume

N-ai cum să înțelegi de ce-mi plac fluturii...cum îi caut în tot și în toate, cum le ador aripile și visez să mă îmbrac cu ei, să mă colorez cu ei, să-i înghit și să-i simt în mine invadându-mă. Sau cât de mult vreau să-i simt...

N-ai cum să înțelegi de ce iubesc greierii și atunci când îi aud parcă toate celelalte zgomote dispar iar ei îmi vibrează în creier cu sunetul lor de împerechere. Pentru că de asta cântă. Își cheamă partenerii...

N-ai cum să înțelegi de ce ador caii. Le ador mirosul, le ador ochii, le ador pielea, le ador frumusețea, le ador sălbăticia și puterea, le divinizez eleganța, aș vrea să fiu cal și să alerg până mor.

N-ai cum să înțelegi de ce îmi place cerul aproape...și cât aș sta să-l privesc într-o noapte de vară, în tăcere, cu o respirație călduță în ceafă. Fără să fac amor. Pentru că vreau să privesc cerul.

N-ai cum să înțelegi că pentru mine tot înseamnă vreo 3 galaxii și nimic înseamnă un singur univers. Și dacă ai tot, n-ai avea timp în viața asta să te bucuri de el. Dar ar merita.

N-ai cum să înțelegi aproape nimic din ce spun sau din ce fac și asta mă bucură. Pentru că n-am timp să-ți explic. E poezia mea.