Oameni care încă mai cred

în fluturi :)

Aseară, după ora de la sală, una dintre clientele mele fidele, pasionată de Pilates și trecută bine de 50 de ani, a ținut să mă însoțească în drumul spre metrou.
Ne cunoaștem încă de la primele mele ore predate -  este o doamnă foarte inteligentă și elegantă, fostă balerină, crescută de mică în Anglia și cu o mulțime de înclinații artistice. Este foarte politicoasă și mă complimentează după fiecare oră - îmi spune în repetate rânduri că vine special pentru ora mea, de care este îndrăgostită (deci vă dați seama că sunt topită și eu după ea).

Pe drum, mă întreabă subit: "Crezi că sunt prea slabă?" Am rămas puțin șocată - de obicei este foarte self-confident - și i-am spus că ține de aprecierea personală a fiecăruia dintre noi, pentru că avem standarde diferite. (menționez că arată incredibil de bine). "Te întreb pentru că am apelat recent la un site de online dating și un pretendent mi-a spus că sunt prea slabă..."
A continuat să-mi vorbească...și mi-a spus că a fost căsătorita timp de 36 de ani...apoi soțul ei a murit. Când a decis să meargă mai departe cu viața ei..."am întâlnit pe cineva care m-am îndrăgostit...ca o adoleșcentă...știi cum?cu fluturi în stomac"
Eu: "Ah...deci mai există oameni care caută fluturi? Deci...mai există fluturi care caută oameni?"

Mi-a spus că povestea ei, deși foarte intensă...s-a încheiat subit și că încă suferă și speră ca El să revină...dar...în acelaș timp, povestea a ambiționat-o atât de tare încât s-a implicat într-o mulțime de activități care-i ocupă tot timpul - acesta fiind și motivul pentru care se află în România, temporar.

Eu: "Păi și acum că ați văzut că se poate să treceți peste atât de multe lucruri - deces al partenerului - pasiuni târzii cu fluturi - despărțire pasională - activități multiple, nu-i așa că vă simțiți mult mai puternică? N-aveți niciodată senzația că le puteți face pe toate singură și că nu mai aveți nevoie (nu depindeți) de nimeni? "

Ea: "Așa este, nu am nevoie de nimeni. Însă îmi DORESC eu. Eu nu pot să trăiesc fără să simt."
Am încercat să inițiez o conversație despre partea rațională a noastră, a oamenilor și cât de vulnerabili devenim dacă renunțăm la matematică pentru filozofie.

Mi-a spus că știe cât de duală și superficială este societatea în care trăim, simte și ea că oamenii care cred în poezii în curând vor fi priviți ca fiind nebuni. Mi-a spus că n-o sperie riscul pe care trebuie să și-l asume neștiind să "iubească puțin - ci de tot sau deloc" ci, mai degrabă, o sperie ideea că n-ar apărea un om potrivit, cu care să împartă "chiar și pentru o perioadă determinată" toate lucrurile în care ea crede.

Ne-am despărțit zâmbind și cu promisiuni că vom continua această discuție... cândva.

Eu am rămas cu...și mai multe întrebări... :)