Adevăr sau provocare?

M-am îndrăgostit de tine exact în primul moment în care te-am văzut. Îndrăgostit, da. Cu fluturi în stomac, ca o fetiţă tâmpită care se bâlbâie şi devine proastă de câte ori îţi vorbeşte.
Asta acum destul de mult timp...Când NU aveam voie să simt fluturi. Nu era corect. Nu trebuia.
În plus...proveneam din lumi oarecum diferite care se intersectau ocazional. Dar lumea ta n-ar fi putut să devină niciodată lumea mea şi nici lumea mea nu te-ar fi putut convinge să exişti în ea.
Îmi era ciudă că deveneam o adolescentă fâstâcită de câte ori interacţionam cu tine. Am încercat să te evit. Cu succes.
Evident că mi-ai bântuit minţile...din când în când. Uneori îmi dădeam voie să cad în capcana unei fantezii.
Ţi-am scris de câteva ori...Am scris, am şters, am visat, am uitat.
Mi-am zis că nu e decât o idilă din mintea unei femei ce ducea o viaţă monotonă şi avea nevoie de fluturi în stomac.
De câte ori te reîntâlneam...o luam de la capăt. Cu bâlbâit, cu ciudă, cu privit ochi în ochi pentru câteva secunde...
Cred că ştiai. Dar îţi plăcea să te prefaci că nu ştii. Mi se întâmplă şi mie să mă trezesc admirată şi să mă prefac naivă. E un joc... În plus...eşti un bărbat frumos. Bărbaţii frumoşi ştiu că sunt frumoşi. Şi se folosesc de asta de câte ori au ocazia. E normal. Cum să nu-ţi foloseşti această calitate ?
Aş fi putut să îţi spun de vreo două ori. Am avut ocazia, îmi planificasem un semi-discurs. Dar am renunţat. Era stupid. Să îţi spun ce? Că te vreau într-un mod ciudat în care aş vrea să-mi aparţii dar să nu te am. Că te plac dar nu te iubesc. Sunt îndrăgostită de tine ca o şcolăriţă şi...poate, dacă ai răbdare am să-mi înghit emoţiile, am să-ţi arăt cât de femeie sunt eu?
Nu. Am luat decizia să te fac idila minţii mele. Amantul pe care n-am să-l decopăr niciodată. Aveai în tine tot: bărbatul seducător, bărbatul atent, bărbatul matur, răbdător, viclean, amuzant, talentat. Însă mai aveai ceva ce plutea vizibil în aer: libertatea. Bărbatul liber. Care nu aparţine că nu vrea să aparţină.
Era limpede.

Şi...între timp s-a întâmplat...viaţa. Viaţa mea din ultima perioadă. Cu schimbări, cu nebunie, cu decizii, cu hotărâri. Cu mine în proces de redefinire...de reinventare, de re-re-re. Cu mine femeie liberă ca pasărea cerului. Cu mine...femeie căreia îi place libertatea atât de mult încât NU mai vrea să primească pe nimeni în viaţa ei. Cu decizia mea de a petrece puţin timp eu cu mine fără să mă tot dedic altcuiva...
În fine...alte gânduri, alte articole (le găseşti în scrieri trecute).
Apoi...te-am revăzut.
Acelaşi şcenariu, aceeaşi poveste: ochi în ochi, făstâceală, bâlbe, fluturi. Acelaşi joc? Aceeaşi eu, acelaşi tu?

Nu, multumesc.


Eşti în avantaj acum pentru că ştii. Ştiu că ştii.
Depinde ce-ai să faci.


(1,2 1,2, 1,2)