Despre inceputuri

(cu 10 ani si 3 zile in urma)

Aterizasem in Bucuresti si din pacate (sau din fericire) am fost nevoita sa ma "cazez" temporar in casa...fostului meu iubit.
Cu fiecare zi care trecea fara ca eu sa-mi gasesc ceva de inchiriat deveneam din ce in ce mai crispata si mai stresata, desi el (exul) isi dadea silinta sa ma faca sa ma simt cat mai confortabil.
Si uite asa, intr-un mijloc de saptamana de-al lui septembrie 2003, fostul meu iubit ma anunta ca urmeaza sa fie gazda unei petreceri burlacesti, data in cinstea unui viitor ginerica.
"Vor fi si cateva stripteuze"
"..." (ma gandeam cum/unde/cand sa ma evapor)
"Dar e ok, am vorbit deja cu Lia si poti sa te duci la ea, unde e party-ul burlacitelor"

Ideea e a da buzna la o petrecere unde nu doar ca n-am fost invitata si nu cunosc pe nimeni, dar am fost "acceptata" la insistentele altcuiva, ma facea sa-mi mestec maselele de-a dreptul. Totusi, pentru ca nu stiam pe nimeni in Bucuresti si n-aveam nicio alta optiune...am fost de acord.

Cateva ore  mai tarziu eram in fata blocului si o asteptam pe Lia care, dupa spusele exului, era "O super tipa, ai sa vezi".
"Lia, Cristina, Cristina, Lia"

Nu stiu cum i-am parut eu ei (eu fiind o chestie mica,intunecata, plina de pierceing-uri si cu o privire de criminal in serie), insa din prima secunda in care i-am vazut tricoul cu Metallica am respirat usurata. Tunsa scurt, cu un par rosu aprins, multi cercei in urechi si niste ochi veseli, Lia si injuraturile ei din lift au fost pentru mine paharul de vodka al unui betiv insetat.

A fost o petrecere a burlacitelor ciudata...dupa care a urmat o iesire in vesnicul Club A si spre dimineata, cand deja eram prea obosita si pilita sa mai pot fi timida, am intrebat-o unde dorm.
"Dormi aici pentru ca domnii de la petrecerea burlacilor inca mai indeasa bani in chilotii dansatoarelor, asa ca..n-ai unde sa te intorci"

Am intrat intr-o camera plina de ziare si reviste, m-am dezbracat complet, m-am prabusit in canapea si-am adormit intr-o secunda...

(din povestile altcuiva)
Camera era a colegului de apartament... Care...pe la 7 dimineata s-a intors acasa, pilit bine, de la petrecerea burlacilor...si a gasit in canapeaua lui o claie roscata de par si-un fund alb.

(exact cu 10 ani in urma)
S-a intors Lia de la birou. Eu eram in casa ei, cu o mahmureala grozava si panicata ca exul meu nu-mi dadea niciun semn.
Dupa ce si-a facut o cafea, si-a aprins o tigara si s-a asezat turceste in canapea, Lia m-a fixat cu privirea:
"Care-i povestea ta?"
I-am spus-o fara sa respir intre cuvinte.

"Fetita...n-ai cum sa te intorci la X (fostul meu iubit) acasa. Am vorbit eu azi cu el si m-a rugat sa te mai tin cateva zile la mine...si chiar sa te ajut EU (?!?) sa-ti gasesti chirie. E clar ca mi te-a pasat delicat..."

Cred ca ma faceam din ce in ce mai mica in fotoliul din fata ei. Amutisem. Apoi, s-a uitat la mine fix si mi-a spus foarte hotarata:
"Eh, las' ca facem noi cumva. Bine ca nu esti vreun criminal in serie. Dar...sa stii ca tre' sa speli vasele cat stai pe-aici"

Si-am ramas. Si le-am spalat. Si m-a ajutat sa-mi gasesc chirie. Apoi am revenit in casa ei pentru ca am devenit iubita colegului ei de apartament :)

In 10 ani, o berbeaca si o scorpioanca s-au certat de doua ori. Dar, am stiut amandoua cand sa spunem "imi pare rau" si cand sa lasam orgoliul pe plan secund.
Nu suntem genul de prietene care nu pot respira una fara cealalta. Insa stim sigur ca ne aveam si ca atunci cand trebuie suntem acolo.

Stiu sigur ca daca ea nu intra in viata mea acum 10 ani...as fi fost alt om. Stiu si mai sigur ca daca ea nu era in viata mea de cateva ori sa ma palmuiasca...as fi ajuns pe drumuri gresite. Dar a fost. A fost constiinta mea, a fost vocea de care am avut nevoie, chiar daca nu de fiecare data mi-a placut ce mi-a spus.
Pentru ca...departe de dansatul pe mese, de barfele ca-ntre fete, de sfaturile cu si despre iubiti, de impartitul de retete, sesiunile de shopping sau micile cadouri... cea mai importanta calitate a unui prieten adevarat este sinceritatea cu care iti vorbeste.

Honey, nu-mi vine sa cred ca te stiu de 10 ani. Nu-mi vine sa cred ca nu te pot scoate azi la un frappe, nu-mi vine sa cred ca nu putem bea un pahar de vin la bistro-ul unguresc...Acum vorbeste copilul gelos din mine :)
Omul rational din mine se bucura ca esti fericita. Si iti multumeste pentru cele mai frumoase amintiri din ultimii 10 ani. Pentru fiecare lectie, pentru fiecare nebunie si chiar pentru fiecare cearta.

Ma uit in urma si ma gandesc (stiindu-ma pe mine acum/azi) cam cum as reactiona sa ma trezesc cu o pustoaica dark/emo/rebel-yell in casa :)

Tu ai reactionat perfect!