Honey, I'm gonna move :)

Ce ciudata e viata asta…Azi, mai mult ca intotdeauna! Am avut suficienta energie si rezistenta la cele mai dure incercari ale ultimelor luni. Am suferit de foame, de somn, de tristete, de neliniste, de nebunie temporara, de depresie prematura, am suferit pur si simplu, dar am rezistat eroic…n-am obosit, nu am disperat, n-am clacat.

Azi, cand toate cele trecute par amintiri sau secvente de film, azi cand viata ma pune fata in fata cu fericirea, cand sufletul meu a reinflorit, viata mea a reinceput, nu stiu ce sa fac…m-am blocat.Sunt coplesita, induiosata si putin speriata de turnura pentru care am muncit chiar eu. Mi-e teama sa intind bratele sau sa privesc drept in ochi viata mea de acum desi ea arata exact cum mi-am imaginat-o, este manifestarea dorintelor pentru care am muncit, pentru care n-am renuntat la mine, la intreaga mea semnificatie.

Am impartit ultimele luni alaturi de un om adevarat. Un prieten adevarat, o persoana speciala. Un om care mi-a intins o mana cand nimeni altcineva n-a facut-o, desi la randul lui avea nevoie de ajutor. Un om care m-a cules, la propriu, din nimic, si care n-a asteptat multumiri pentru ceea ce a facut. S-a bucurat ca isi poate oferi prietenia, si eu am multumit universului ca exista astfel de prieteni, si poate am fost mai norocoasa decat majoritatea.
Imi va fi dor de Vali. Prea dor :)

Serile noastre cu specific culinar, povestile noastre fara sfarsit…filosofarile noastre pe toate temele posibile pana la aberatie…
Toti cei care ne-au vazut impreuna s-au minunat de cat de mult putem sa comunicam…avem pana si propriul nostru limbaj. Umorul, si ironia cu care am tratat ultimele greutati, ne-au apropiat, am devenit o familie cu doua pisici.
Aparent doi oameni total diferiti, am ajuns sa contruim o prietenie mai solida decat multe altele contruite in ani, dar false…
“O sa-ti fie dor de toate fardurile mele aruncate prin casa?De dezordinea din sifonier?De zecile de sticle cu sampoane?”
“Singurul obiect de mobilier pe care n-o sa-l regret e Nemo” mi-a spus Vali.
“Dar promiti sa vi in vizita?”
“Abia astept sa vad spatii noi!”
“Fara obsesia ta la detalii “
“O sa imi dau cu parerea doar…”
“Bineinteles, am nevoie de ochiul tau expert”(am incredere in gusturile lui)
Locul in care ma voi muta are semnificatie istorica, geografica, amplasament extraordinar si valoare culturala…Ce pot sa-mi doresc mai mult?(stiu ce veti spune)
AM!
Vreau totusi sa-i multumesc lui Vali pentru ultima perioada. Sunt perfect constienta ca daca nu era el…nu eram nici eu azi.
E drept, in ultimele saptamani am fost monotoni, fiecare prins in jocul birou-casa-internet-somn… insa ma laud cu faptul ca de cand ne stim niciodata nu am avut o divergenta de opinie, nu ne-am suparat unul pe celalat, nu ne-am ciondanit macar…asta in conditiile in care amandoi suntem niste vulcani cu tendinte dese de explozie.
Dependenta noastra se naste din dorinta fiecaruia de a avea ceva real si de neconstestat cu prezenta neconditionata. Si e o senzantie indescriptibila aceea de a sti ca exista o persoana pe care te poti baza 100% in orice moment. Cineva caruia ii pasa, care te asculta, te intelege, te ajuta, cineva care imparte cu tine mai mult decat convingeri firesti ale vietii, oferindu-ti prietenia despre care citesti doar in carti.

N-as exagera niciodata in ceea ce-l priveste pe Vali. Sunt norocoasa sa-l am…

M-am simtit ca un animalut abandonat-ranit, care este luat sub o aripa protectoare, hranit, invatat sa mearga, incurajat sa lupte, iar acum dupa ce i s-au deschis si ochii…eliberat in mediul lui natural.