M-am gasit citata (undeva pe internet) cu articolul Despre Oameni in care intrebam cat de des poti sa intorci si celalalt obraz, si incercam sa deslusesc cati oameni au fost "for a reason", cati "for a season" si care sunt "for a lifetime" in viata mea pana in momentul respectiv.
Astazi spun ca cei mai norocosi sunt cei din gama "for a reason", cei tulburati sunt "for a season" si bietii ghinionisti sunt... "for a lifetime"...
Cei care ne sunt alaturi toata viata, cei care ne sunt trimisi pentru eternitate, sunt deseori un fel de soldati ai binelui, care lupta pentru si alaturi de noi.
La randul nostru suntem "trimisi" catre alti oameni, si uite asa devenim cu totii interconectati.
O intrebare care-mi bantuie mintile : ce-o fi ai greu, sa ceri iertare sau sa ierti?Si daca alegi sa ierti, poti ierta odata sau de mai multe ori?De cate ori? Iata ca s-au inmultit curiozitatile mele.
Cand eram mica, la fiecare pedeapsa (de obicei tata era judecatorul) sora-mea se ducea imediat si spunea "Iarta-ma, nu mai fac!". Pedeapsa i se ridica...Eu...preferam sa raman la stadiul de "pedepsita" ore, zile la rand, pana in cele din urma parintii renuntau. Tin minte, la un moment dat chiar le-am spus "NU aveti cum sa ma pedepsiti!". Nu-mi ceream niciodata scuze, nu varsam o lacrima si indiferent de fapta, asteptam ca ea sa se prescrie.
Mama a abordat o atitudine noua in schimb: aveam oficial permisiunea sa n-am reguli si sa ramana la latitudinea si atitudinea mea. Daca o dadeam in bara, imi spunea "Esti copilul meu, am sa te iubesc oricum, insa m-ai dezamagit". Nu am aflat nici azi daca e vreo strategie parinteasca, insa durea ingrozitor...In respectivele momente lumea mea se naruia, si aveam dintii inclestati...n-as fi spus acel "imi pare rau", insa as fi dat timpul inapoi cu riscul sa-mi vand sufletul.
De-a lungul timpului m-am autoeducat ca scuzele si iertarile sunt pentru oameni slabi. N-am de ce sa-mi cer scuze pentru ca nu am sa gresesc. Nu am sa iert, pentru ca nu accept greseli. Ne bazam pe reciprociate nu? Mai mult, am autosetat conditia ca : daca voi ajunge sa gresesc, am sa fiu prima care n-am sa ma iert. Am mers atat de departe incat aveam un motto: "uit dar nu iert".
Viata (bate filmul) mi-a daramat una cate una aceste convingeri. Si pentru ca fiecare convingere era bine incrustata intr-un orgoliu infinit, odata cu greselile mele (in primul rand) mi s-a farmitat acest ego-fortareata.
"Invata sa te ierti mai intai pe tine, apoi sa faci pace cu toti cei din jur, poate in cele din urma vei spera la iertarea lor" mi-a pus o persoana draga mie.
Nu am plecat capul decat in fata a trei persoane pana acum...In fata lor, din respect si iubire, priveam in jos, cu urechile ciulite...sperand ca pot sa invat ceva.
Una dintre ele (un om cu are am petrecut cativa ani buni) a rabdat cu stoicism ranile adanci, pana cand am rasucit cutitul in os...si tot eu l-am abandonat miseleste.
A doua, a fost un fel de ghid (din umbra) care m-a plesnit peste nas, cand il aveam mai in vant, cateodata scuipam venin in directia-i, dar culmea...a avut curaj sa ma infrunte...De ce?Pentru ca ii pasa! Ei, ii adresez acum: de cate ori iarta un om?
A treia persoana (slava Domnului) a ramas alaturi de mine, cu un calm englezesc,
si inca sunt mandra ca n-am ranit-o si dezmagit-o. E o norocoasa!Si eu la fel.Iar eu, care inca mai lucrez la iertarea celor din jur, la iertarea mea, la acel imi pare rau zgarcit si crispat, nu pot decat sa lupt...for a lifetime!
Acum o aud din nou pe mama "nu stiu cat de norocoasa ai fost tu in viata, cu siguranta insa, ai avut noroc de oameni"
Tine de mine sa-i pastrez.
Postări
6 comentarii:
Eu personal consider ca un om care are taria sa isi recunoasca greselile si prin asta sa isi ceara iertare , este un om puternic si valoros .
Roxana.
Putem ierta de foarte multe ori, pentru ca avem iertare si iubire in noi infinit de multa. Dar e mai greu sa realizam asta si sa actionam ca atare. Probabil ne mai ushor sa consideram ca daca iertam de multe ori suntem "luati de prosti". Deh, orgoliu, vanitate, trebuie sa traiasca si dracii din ceva. Au spus unii mult mai intelepti ca mine, ca iertarea nu o facem pentru altii, ci pentru noi, pentru a ne vindeca si a putea merge mai departe. E un cadou gratis pe care il alegem, nu o obligatie severa. Eu
Pe locu I nu sunt sigur, e un el si stiu si cine (toata lumea stie :))) ). Concurez intre II si III. Daca sunt pe II tre sa raspuns la intrebare, daca sunt pe III sunt o norocoasa. Hm.
Tot ce stiu e ca sunt confuza, de fapt .. sunt in clasament ???!!!
ps. Omul poate ierta infinit, infinita e iertarea si bunatatea omeneasca. Asa cred.
S.M.
Nu e clasament :) E o ordine...alesa la intamplare...
Dar sunt previzibila rau :)
Buna,
Am descoperit relativ recent blogul tau si incercam sa ajung la zi cu postarile.
Cu siguranta nu ma gasesc in topul tau, ca sa imi fie adresata intrebarea si deja ceea ce cred ti s-a zis in niste comentarii anterioare.
Voiam doar sa iti zic de o faza din filmul (relativ prost in rest) "The Mexican", cu Julia Roberts si Brad Pitt, care punea exact aceeasi intrebare: daca iubesti pe cineva, cu adevarat (really love someone), cand e momentul cand zici "destul, pana aici, am iertat suficient"... Intrebarea era pusa de-a lungul filmului, si in final e dat si raspunsul in stilul pur americanesc "el cu ea se ia, si banditii moare".
Raspuns: niciodata. Cand iubesti intr-adevar, ierti :-)
Numai bine, si weekend placut :-)
Buna Ana si multumesc pentru rabdarea de a-mi rasfoi blogul :)
Nu am vazut filmul si nu cred deloc in americanisme, dar uite ca de data aceasta trebuie sa recunosc ca morala a fost buna :)
E adevarat, cand iubesti cu adevarat ierti.
Trimiteți un comentariu