Stiu ce-mi doresc de ziua mea :)

Pe langa pacea lumii :P, un bilet (backstage,vip,whatever) la concertul Depeche Mode din Mai 2009.
Azi, la birou, (da!la noul birou) in timp ce ma familiarizam cu laptopul, incercam sa-mi tin receptoarele deschise la tot ceea ce mi se comunica pentru a invata cat mai repede noul domeniu de activitate...cand...pe monitor o fereastra de mess...(da!avem voie cu messul la birou :P) se deschide si citesc rapid "Depeche Mode vine in Romania!".
Tanti Crixxxz, talismanul meu norocos, tot de la ea am aflat si de Cradle Of Filth la Stufstock, acum mai bine de un an, a fost prima care m-a informat in legatura cu minunatul eveniment.
Urmatoarele 5 (cinci) minute mi-au fost extrem de grele...am cerut o pauza sa-mi trag sufletul incarcat de emotie. Gandurile mi-au zburat departe, cu doi ani in urma, tot intr-o zi de octombrie cand scriam cu patos pe blogul de 360 : "Vreau sa ma loveasca lumina, sa se aprinda ecranele, sa imi bata inima, sa innebunesc, sa ma urc pe scaun, vreau sa aud "Good evening Bucharest!" vreau sa ma topesc sub ritm, sub cuvinte, sub imagini, sub muzica EXCEPTIONALA...a celor de la Depeche Mode! Si timp de doua ore sa sar in picioare pe scaun, cu toti ceilalti oameni, cu care si EU am ceva in comun..."
Am frunzarit apoi site-urile care parca la unison au inceput sa urle noutatea, am sfarsit pe blogul lui Zoso, care avea un status unic "La Berlin, la conferinta Depeche Mode - revin cu detalii".
"Trebuie sa fiu acolo!" mi-am spus. Acolo, la concert, acolo cat mai aproape de ei, atat de acolo incat sa-i captez in fiinta mea pentru a doua oara!
Nu stiu daca ma includ in categoria fanaticilor, posibil e deja patologic, nu mi-e jena sa recunosc ca sunt obsedata si dependenta... Sunt mandra ca sunt. Muzica lor, versurile lor ma fac sa traiesc, sa simt, sa mor, sa sufar, sa rad, imi aduna toate sentimentele umane cu care am fost inzestrata le combina intre ele, ma duc intr-un alt univers de unde tot ei ma scot pentru a ma proiecta in realitatea de-ai asculta si adora zilnic...
Ultimul album Dave Gahan (hourglass) este pentru mine punct de referinta al fericirii...
O fi boala ceea ce-mi curge prin vene? Obsesia mea e ridicola? Nu-mi pasa! Nimic nu ma poate atinge, de astazi timpul devine relativ pana cand o sa le simt prezenta din nou, aproape, din nou ai mei!

Intr-o alta ordine de idei, ziua de azi, fara a avea nimic in comun cu zilele mele de luni, a fost una de exceptie. Da, stiu, va enerveaza laudele mele de viata roz si perfecta, sorry, depresiile sunt "sooo last season" :P
In primul rand, prima zi de munca a fost una relaxanta (cum altfel) si in al doilea rand am inceput scoala de soferi pentru motociclete (http://www.scoalamotolouis.ro/).
Dupa birou am aterizat direct pe motor, pe tocuri, cu poseta rosie pe umar, ca pasager, apoi in mare viteza spre casa unde m-am echipat adecvat si in cele din urma la poligon.
Nu-mi doresc sa stric surpriza incepatorilor intr-ale motoarelor insa visam la clipa asta de prea multa vreme ca sa ramana nepovestita. Prima proba: moto pe cric :) "Proba de examen" mi s-a spus... Dupa cateva incercari nereusite (motorul avand peste 100 kg, eu doar vreo 46) i-am dat de capat si l-am incalecat. N-o dau in descrieri erotice, insa, sentimentul e pe-aproape.
Prima tura am fost mai mult impinsa de Radu, cu instructorul alaturi incercand sa ma ghideze. Furca mi se parea prea grea, nu puteam tine directia, nu-mi gaseam echilibrul, si motorul murea pentru ca nu simteam ambreajul...
Aveam doua idei fixe: nu stresa instructorul, nu strica motocicleta!
La tura a doua de poligon am inceput sa capat putere, desi bratele ma dureau cumplit si sa merg singura, dar asistata de aproape. Sub toata concentrarea mea se iscase deja un zambet larg de satisfactie. Conduceam motorul! E drept, cateodata si el pe mine, chiar atunci cand uitam sa ma concentrez si savuram senzatia.
Am petrecut aproximativ o ora in poligon, am cazut de doua ori, cu opririle si frana am avut mai mult de munca, insa eram atat de fericita incat nu-mi pasa de febra musculara si as fi mers asa incet cu ghidonul tremurand toata noaptea.
Sfarsita in fata monitorului (ca de obicei) retrospectiva de azi imi da atat de multa bucurie incat mi-e si frica sa ma manifest!
Good day at work, best band ever performing here, and lifetime dream becoming true!

PS. 31.10