marți, 23 septembrie 2008

De ce iubesc femeile? (cu drag pentru Amal)

- pentru ca pot!
Nu ma refeream la mine :) Eu iubesc femeile pentru ca sunt mai frumoase decat barbatii.
Ce anume sta ascuns in pantecul fiecarei femei?Sau intre coastele ei? Sau in circumvolutiunile ei?
O voi cita pe autoarea mea preferata care spunea ceva de genul "Eu cand iubesc iti dau totul, casa mea, vecinii mei, cainele meu, si daca nu e de ajuns atunci imi vand vecinii, imi vand cainele si iti dau banii pe care i-am obtinut" e un citat aproximativ, deoarece nu gasesc pagina din carte pentru a reda exact continutul.
Tot ea mai spune "Dependenta e semnul distinctiv al oricarei povesti de dragoste pasionale. Totul incepe in momentul in care obiectul adoratie tale revarsa asupra ta o doza ametitoare si halucinogena din ceva ce nu ai avut niciodata curajul sa recunosti ca ti-ai dorit - un amestec de droguri afective, o cursa infernala a dragostei. Apoi tanjesti dupa atentia neconditionata a celuilalt cu obsesia insatiabila a oricarui drogat. In lipsa drogului, te imbolnavesti subit, o iei razna, devi depresiv (pe langa resentimentele care te incearca fata de cel care ti-a incurajat dependenta inca de la inceput si care acum refuza sa te mai aprovizioneze cu marfa de calitate de care ai atata nevoie - pe care sigur o are ascunsa pe undeva, fir-ar sa fie, pentru ca pe vremuri o primeai si gratis de la el)."
Ce ma amuza pe mine este similitudinea oricarei iubiri feminine. Masochismul care imbraca intr-un final dragostea purtata de-o femeie... Nu stiu cum iubesc barbatii sau cat seamana iubirea lor cu a noastra, insa stiu ca prea putini ar fi capabili sa descifreze cu adevarat sentimentele unei femei.
Exista o tipologie demna de redactat: femeia indragostita. Femeia care respira iubire, femeia care iubeste cu fiecare milimetru din corpul ei de femeie. Ea care tanjeste dupa mirosul lui, ea care se imbraca cu vocea lui, ea care nu doarme pana nu-i aude lui respiratia odihnita de somn, ea care se trezeste si-l priveste dormind pentru a-l adora in liniste...
Ea care e frumoasa in fiecare dimineata, chiar daca asta inseamna sa se trezeasca devreme sa-si faca dus, sa-si parfumeze corpul, sa se machieze pentru a arata in prima secunda dupa ce isi deschide ochii, proaspata si plina de viata...
Aici ar fi trebuit sa deschid o paranteza pentru carcotasii care imi vor amintii de femeile cicalitoare, femeile isterice, geloase, posesive, infidele, dizgratioase, reci, avare, etc. Dragilor...despre ele puteti sa scrieti voi. Eu vorbesc despre femeile frumoase!
Sa vorbim putin despre limitele unei femei indragostite: - nu exista -
Ajungem sa ne hranim cu propriul masochism de indata ce "doza de afectiune" ne este redusa.
Imi spunea o buna prietena: "Cristina tu il iubesti pe el, mai mult decat te iubesti pe tine!el se iubeste pe el, mai multe decat te iubeste pe tine.El este de doua ori mai iubit..." Nu am inteles atunci nimic. Cum as fi putut? Plangeam pe fiecare umar disponibil si solicitam privind in gol orice sfat. Si culmea...n-ascultam nici unul. Nu-mi ascultam nici mintea, nu-mi ascultam nici sufletul pentru ca mintea era revoltata si sufletul meu era in mii de bucati.
Dependenta mea era una puternica,nevrotica care nefiind alimentata ma introdusese intr-un sevraj violent. Nu mai conta nimic. Vroiam sa-mi fie alimentate simturile. Mirosul, vazul, auzul...
Ajungem sa ne imbolnavim...sa devenim maniaco-depresive, sa ne dezvoltam obsesii care se transforma lent...dar sigur...in sechele.
Ajungem sa oferim noi iubire...sa inlocuim chiar si partea pe care ar trebui s-o primim. Iubim atat de mult incat iubim in locul lor.
Boala se agraveaza cand incepem sa iertam. E un joc pervers al iertarii. Te iert, ii pun punct, te iert, ii pun punct. Aproape ca iti doresti ca EL sa te paraseasca pentru ca tu nu esti in stare si nu vei fi niciodata in stare sa pleci, sa te rupi, sa fugi.
Te uiti in oglinda doar ca sa-ti reamintesti ca existi, ca ierti, ca tanjesti, ca iubesti.
Invitabilul se intampla si ne trezim goale, sleite, bolnave, in mijlocul lui nicaieri. Povestea s-a incheiat, nu mai conteaza daca ti-ai adunat toate puterile si i-ai pus punct, sau daca intreg universul a contemplat spre a ucide aceasta poveste. Incerci sa-ti ridici privirea, sa aduni dramul de viata din tine si sa faci un pas...inainte..inapoi...nu mai conteaza. Nu poti... Nu poti, ai vrea sa zaci acolo, in mizerie si suferinta, sa nu vezi sa nu auzi, si mai ales sa NU simti.
Sa nu simti, sa nu gandesti. Crezi ca in locul acela din pieptul tau nu mai e nimic, poate doar cenusa, insa daca e atat de gol cum il crezi de ce naiba te doare pana la lacrimi?
Asta e...drama...postmortem, asa o numesc eu. Daca atunci ar veni cineva si ti-ar spune "Va fi bine!Crede-ma pe cuvant, vei trece si peste asta, pentru ca esti puternica, pentru ca esti frumoasa, pentru ca esti desteapta, si pentru ca nu de fiecare data cand ai sa iubesti o sa te si doara" ce-ai spune?
Femeile sunt frumoase cand iubesc, si sunt frumoase si cand sufera din iubire. Cand iubesc le infrumuseteaza sentimentul de implinire pe care-l poarta ca o aura. Cand sufera le infrumuseteaza dorinta de-a lupta si de-a trai pentru dragoste.
Eu nu cred in jumatati, sau in suflete pereche, sau ca oamenii se potrivesc pur si simplu, eu cred ca oamenii se invata, oamenii ajung sa se completeze, ajung sa formeze un puzzle dupa ce se cunosc si se accepta.
Nu pot sa impartasesc din experientele mele pentru a fi de folos cuiva, poate pentru ca fiecare are un stil individual. Fiecare trebuie sa-si traiasca si sa-si invete lectia. Pot doar sa va spun ca odata ce deschideti ochii cu adevarat...veti vedea o alta lumea, una in care aveti acces nelimitat la orice...chiar si la o noua...iubire!
Pentru ca se poate!

6 comentarii:

erener spunea...

As vrea sa o cunosc pe Amal :)
Poate ca dupa un timp..dupa ce va mai reciti, si reciti in mod obsesiv ceea ce ai scris, poate isi va vedea propria frumusete, va aspira la iubire neconditionata si se va reinventa,
Pana atunci, cred ca va zace in mocirla, isi va plange de mila pana cand va vedea ca nimanui nu-i pasa de ea..pana cand nu isi va demosntra sine insasi ca merita!
CA MERITA SA IUBEASCA PE CINECARE CARE O IUBESTE!
Atat..Amal sigur iti multumesc dar niciodata suficient de mult.
Nu mai poate...

erener spunea...

Poate ca se reinventeaza...dar in tacere.
Poate...

Sabbra spunea...

Amal inseamna speranta- in libaneza- Amal inseamna ca MAI exista speranta...
pentru ca ea moare ultima...
Si stii bine ca intotdeauna cuiva ii pasa de tine draga mea!

Anonim spunea...

mai fata, bine m-ai scrii. iti urmaresc bloggul de la job si m-a apucat plansul pentru o iubire care acu-mi pare dintr-un alt veac..... eu mi-am promis sa nu mai iubesc asa. multumesc, k

LiaLia spunea...

Imi spunea mie acum ceva vreme cineva ca nu ma intelege cum pot sa sufar pentru cate un idiot. Ca nu trebuie sa ma iubesc decat pe mine si ca iubirea trebuie sa fie din partea celuilalt mai multa, sa fie un alint si un rasfat pe care il meritam, nu un drog fara de care sa nu putem trai. Iti mai aduci aminte cine spunea asta? :)

Sabbra spunea...

:)
@ anonim - multumesc :)
@ Lia - yup :) i remember honey!
Daca nu ma iubeam pe mine nu ieseam din tot rahatul acela roz!Si tocmai ca acum ma iubesc si altii :)