08.08.2008

Sa vorbim putin despre numerologie :) Departe de-a fi specialista in domeniu stiu ca cifra 8 este asemuita infinitului. Anul 2008, anul infinitului, anul definitivarii individuale ca personaj pozitiv sau negativ. In acest an ne sunt testate limitele existentei, spre infinit. Anul in care intamplarile individuale tind spre extremele pozitive sau negative in functie de baza lor. Ca sa nu vorbesc din carti voi incerca sa exemplific : daca am inceput anul experimentand iubirea avem toate sansele sa purcedem cu acest sentiment inspre iubirea absoluta, daruire neconditionata (extrema pozitiva) sau sa degustam ura si veninul din prapastia pieirii (extrema negativa).
In 2008 esenta fiecarui personaj devine pelerina de vreme buna sau rea pentru totdeauna. Cum ramane cu a doua sansa? Ne definitivam ca personaj in mediul din care facem parte si beneficiem de aceasta catalogare pana la o a doua sansa. Sa fie 2018?2028?2088?Poate am sanse sa prind primele insiruiri ale timpului, insa ultima abia urmasii mei :) Daca voi fi suficient de norocoasa sa-i am.
Despre cifra 7 ca simbolistica pot spune urmatoarele: defineste superlativul divin in toata splendoarea si perfectiunea lui. Ce bine ca tatuajul meu doar "seamana" cu cifra 7.
M-am saturat sa explic intelesul ascuns al semnului ce mi-e tabacit in piele. "nymphetamine" - nymph = femeie ; amphetamine = drog, iar desenul reprezinta anticul insemn grecesc pentru partea feminina. Care bineinteles arata ca un 7. Sa-i dam din orgoliu si acest insemn...
As crede ca azi toate portile universului s-au deschis spre mine. Azi 08.08.2008 am devenit oficial o persoana neidentificata. Stiu ca am o obsesie si marsez prea mult pe subiect, insa "the end of an era" ma bantuie si nu pot abandona explicatiile!
Cateva cuvinte despre atacul de panica de ieri, si crima din priviri de azi.
Ieri dimineata m-am trezit (deloc matinala) ca de obicei, am sarit in dus, m-am invartit prin casa in ritmuri de VH1, m-am imbracat, machiat, eram gata sa ies din casa cand am realizat ca trebuie sa iau laptopul sa-l predau la birou. In acel moment am inceput sa respir neregulat. Aveam senzatia de scena de film in care iubitul/iubita e in avion si eu/tu alergam disperati urland "stop that plane". "opreste-te!ce dracu faci?" Nu puteam sa ma misc, intepenisem, tremuram si spre bucuria mea am tinut-o in felul acesta inca vreo jumatate de ora reusind astfel sa-mi refac machiajul de vreo trei ori. Incercam sa inteleg CE ANUME mi se intampla, eram extrem de speriata/panicata, cautam un echilibru al directiei...
E doar un laptop, doar un sim, un numar de telefon...Si atunci de ce ma simt ATAT de pierduta? Au ras cu totii cand am spus ca ma pierd in univers fara coltul meu de internet, si ca o sa fiu abandonata fara ACEL numar de telefon.
"draga mea, e un bun moment pentru a-ti sorta prietenii...cei care te vor suna si cei care te vor uita (datorita unui numar de telefon)" mi s-a spus.
N-am inteles!(thooo) Pe langa faptul ca nu am job (si nici nu stiu ce vreau in continuare) nu am casa(a mea, asa cum mi-o doresc) iar sentimental vorbind sunt inca un morman de sechele...acum sa renunt si la prieteni?!?!
Mi se da sansa unui "nou inceput" asta am am auzit de cele mai multe ori in ultimele zile... Daca acum 5 ani cand am ajuns in Bucuresti eram fresh si naiva, necunoscutul mi se parea incitant si inocent, azi am unele trairi stocate, unele amintiri pastrate si viitorul necunoscut mi se pare straniu si infiorator. DAR nici ca pot decide ce-am de gand. NU e capat de lume, si pot avea job, casa, masa intr-o singura bataie de palme, dar daca drumul pana acolo ar fi usor evident ca n-as aprecia reusita. Dupa cum spuneam zilele trecute Dumnezeu ma aprovizioneaza cu trairi doar in maniera in care eu sunt obisnuita sa le percep.
Am cumparat ieri de la chioscul din metrou un nou numar orange, si mergeam tinand pachetul la piept de parca ar fi fost un bun de mare valoare. Mi-am adus aminte de un eveniment fandosit al Mediafaxului, la conferinta de presa stateam in randurile din fata in timp ce domnul Mugur Isarescu tinea un discurs. Si cineva a desenat pe-o foaie maimutoiii Orange care tipau unii la altii (ca-n reclama) "to di do do dooooooooooo!" iar eu am rabufnit in ras, ma inecam de lacrimi (fiind o domnisoara prezentabila nu dadea deloc bine) in fuga spre toaleta unde sa-mi revin putin in fire...nu-i vedeam decat pe cei doi mutzunache albi urland "to di do do doooo!" si iar lesinam de ras! Asa si ieri...singura, toc, toc, toc radeam si strangeam pachetul orange la piept.
Azi am incercat sa-mi stapanesc fiecare respiratie, sau poate atacurile de panica expirasera deja in creierul meu. Am ajuns la birou, inarmata cu laptop, telefon, imbracata cu rochita mea favorita, mi-am pus si funda lila ca sa nu iasa la iveala cel mai mic regret.
Am ajuns in dreptul biroului meu (neprietenos datorita lipsei de jucarii inconjuratoare) , aveam cutia de caron pregatita, urma doar sa cedez numarul de telefon si sa predau laptopul. Vreau sa sun la IT. "unde mi-e telefonul fix?"
"aaa...l-am luat eu" mi-a spus colega din fata mea...zambind...
"WHAT?cum adica?"
"aaa...mi-a spus "seful" ca pot sa-l iau"
Moment in care chiar aveam crima in priviri.
"DA, poti sa-l iei...de LUNI!"
Mi-am luat telefonul, am sunat la IT si m-am programat pentru predarea de laptop. "hienele nesatule nici nu asteapta sa mi se raceasca leshul".
Au urmat 15 minute de pupat cu 60 de oameni...nu i-am pupat pe toti, si am facut-o grabita caci nu vroiam sa se vada emotia din sufletul meu.
Urmatoarele ore au fost marcate de o respiratie sacadata...pana la calmul de vineri dupa-amiaza. Nu simt nimic deosebit, intru in concediu, maine plec la munte...its not CLOSURE...
Si totusi e 08.08.2008... ziua infinitului...azi...toate posibilitatile mi s-au asternut la picioare, trebuie doar sa deschid bine ochii si sa-mi aleg una...sau...ma multe!