joi, 21 mai 2015

Instinct sau rațiune?

Am mai scris despre asta, de multe ori, într-o formă sau alta. Poate chiar în ”creier vs suflet”.
Doar că acum voi încerca o altă abordare.
Tu îți asculți instinctul sau rațiunea?

După cum știi, instinctul ne ghidează în majoritatea acțiunilor noastre. Cade cana de cafea de pe masă, o ridici (nu, nu este relfex). Știi că pâinea este veche după culoare, textură, miros.
Instinctul este atuul tău în evoluție.
Datorită lui ai ajuns astăzi aici. Instinctul de supravițuire, de perpetuare a speciei și așa mai departe. Creierașul tău primitiv, cel limbic, te-a ajutat să fii azi o formă de viață evoluată. Atât de evoluată încât ți-a mai crescut încă un creier, neocortexul. (Neocortexul este creierul nostru recent-cea mai nouă parte a creierului. Acesta e creierul cunoașterii și al știintei, care pune la îndoială credințele, insistand în schimb pe ipoteze ce pot fi verificate.)

Acum că s-a inventat focul și acul de cusut... să zicem că nici era glaciară nu mai e povară pentru “suflețelul” tău.
Astăzi îți folosești mogâldeața de pe umeri pentru alt fel de decizii. Să urmezi facultatea aia sau aia, să alegi jobul ăla sau ăla, să îți cumperi mașina aia sau aia și…să ți-l alegi pe prințul de pe calul alb sau pe cel călare pe calul maro?
În sfârșit am ajuns la miezul ”problemei”.

Instinctul tău este ușor de păcălit.
Te simți confortabil, relaxat, excitat, râzi, faci amor? Gata, ești îndrăgostit.
Hormonii tăi clocotesc.
Rațiunea bate la ușă și te întreabă chestii urâte precum nivelul de încredere, valorile la care trebuie să fii atent, potențialul de implicare al partenerului, potențialul de susținere emoțională, integritatea și multele altele.
Chestia interesantă, despre care ți-am spus și în articolul ” vrei sau îți place” e că rațiunea e lenesă. Până să ajungă să-și spună cuvântul…instinctul i-o ia înainte.
Și atunci…ne trezim în situația aia în care comitem o eroare de judecată.
Te întrebi ”vrei să fii cu omul ăsta pentru tot restul vieții? ” și îți răspunzi ”e un om bun și frumos, deci da”.
Nu te-am întrebat dacă e bun și frumos.
Știu, ai să-mi spui că, tocmai pentru că e bun și frumos, te-a convins să iei decizia.
Iar atunci te trimit mai sus, te rog să recitești ce-am scris despre instinct.
Instinctul este emoțional. Rațiunea nu e.
Tocmai din acest motiv îți mișună ție fluturi în stomac când ești îndrăgostit.
Și din același motiv trece îndrăgosteala și nu rămâne…nimic.
Te trezești lângă un om cu care n-ai nimic în comun, rational vorbind. Pentru că rațiunea insistă să fie totul perfect…verificabil, cuantificabil.
Pe când…emoțiile nu sunt cuantificabile.

Bun, să nu înțelegi că-ți neg dreptul la fericire. Că sunt o piatră fără de suflet.
Sentimentele sunt frumoase, trăiește-le.

Te rog doar să-ți acorzi o noapte de somn bun înainte de orice decizie, indiferent cât de urgentă ți se pare. Și nu, n-ai voie să diseci problema în mintea ta.

2 comentarii:

Arghirescu Alexandru spunea...

Animalele sunt conduse de instincte. Instinctele îl conduc cum dresorii; cu biciul şi zăhărelul, adică prin plăcere şi suferinţă. Să ne imaginăm că ar dispare plăcerea şi suferinţa. În cel mult zece zile toate animalele ar muri. Ele nu mai simt suferinţa foamei şi a setei şi nici plăcerea de a mânca sau bea. Ca să mănânce din raţiune nu pot. Numai omul poate.
Şi noi moştenim de la animale aceste instincte, plăcerile şi suferinţele create de ele. Raţiunea ne spune că există instincte rele şi bune. Un violator foloseşte violenţa, deci raţiunea ar fi trebuit să îi spună că instinctul de reproducere trebuia reprimat. Dar dacă reprimi un instinct, atunci pierzi o plăcere şi eşti pedepsit cu o suferinţă. Concluzie: Omul educat suferă şi renunţă la plăceri la comanda raţiunii.

Arghirescu Alexandru spunea...

Animalele sunt conduse de instincte. Instinctele îl conduc cum dresorii; cu biciul şi zăhărelul, adică prin plăcere şi suferinţă. Să ne imaginăm că ar dispare plăcerea şi suferinţa. În cel mult zece zile toate animalele ar muri. Ele nu mai simt suferinţa foamei şi a setei şi nici plăcerea de a mânca sau bea. Ca să mănânce din raţiune nu pot. Numai omul poate.
Şi noi moştenim de la animale aceste instincte, plăcerile şi suferinţele create de ele. Raţiunea ne spune că există instincte rele şi bune. Un violator foloseşte violenţa, deci raţiunea ar fi trebuit să îi spună că instinctul de reproducere trebuia reprimat. Dar dacă reprimi un instinct, atunci pierzi o plăcere şi eşti pedepsit cu o suferinţă. Concluzie: Omul educat suferă şi renunţă la plăceri la comanda raţiunii.