Singurătate VS cuplu

De multă vreme vreau să abordez un subiect mai...delicat.
M-am abținut însă pentru că știu cât de ușor se lasă oamenii pradă prejudecăților și cât de ușor e să analizezi impulsiv.
Daaaar...sunteți în grădina mea, dacă nu vă convine puteți oricând să dați un click pe x-ul roșu din dreapta sus.

Dacă totuși vă dezbrăcați de prejudecăți și priviți acest articol simplu, ca o părere proprie și personală...vă invit să-mi citiți ideile de mai jos.

Azi dragii mei vorbim despre...singurătate. Despre singlehood, mai bine zis.
Am ajuns să scriu despre acest subiect putin iritată de un anunț văzut întâmplător pe internet. Un fel de program de dezvoltare personală “find love”.
Ok, recunosc că nu am aprofundat și recunosc că în prezent pare a fi un fel de problemă mondială asta cu găsitul sufletului pereche (care apropos, NU există).
În același timp duc un fel de bătălie personală cu toți indivizii care mă abordează și cărora facebook li se pare un site de agățat (dar v-am mai spus deja of-ul ăsta al meu).
M-am gândit să-mi pângăresc cover photo-ul cu un fel de avertisment englezesc de genul “atenție câine rău“ dar…mi-am dat seama că asta ar atrage și mai mulți pretendenți care m-ar cataloga drept hard to get. Deci nu, nu facem asta, e mai bun butonul de ignore.
Acum că v-am explicat ce a declanșat articolul, haidați să vorbim despre cât e de bine să fii single (pentru mine, evident).
Povestea lungă o știți (dacă mă citiți de multă vreme) : am fost implicată în relații serioase 12 ani din ultimii 14 ani.
Așadar…înțeleg viața de cuplu, am experiență cu ea. Nu fac parte din categoria aia de oameni răniți care fac afirmații mari, de genul “nu vreau să mai iubesc, nu mai am încredere în oameni“.
Iubesc viața, iubesc oamenii, am încredere în aproape oricine până la proba contrarie și sunt chiar conștientă că (la un moment dat) în viitor voi fi implicată (din nou) într-o chestie monogamă (deși nu prea mai cred nici în monogamie, dar asta-i altă poveste).
Pentru mine personal cuplul înseamnă: sinceritate, loialitate, acceptare și prietenie. 
Dacă toate aceste principii sunt îndeplinite cu sfințenie, felicitări dragilor, aveți șansa să trăiți o poveste ca-n filme.
Vă mai confruntați doar cu natura umană și genetica. Cele două ne dau bătaie de cap pentru că noi suntem niște animale egoiste, menite să-și transmită informația genetică mai departe (nu, nu sufletului pereche ci ORICUI e disponibil) și în esență nu suntem concepuți pentru a “aparține“ unei singure persoane.
Deci oricât de amorezat ai fi tu, faptul că nu înșeli, nu minți ca să înșeli și că porți ochelari de cal e un compromis subconștient.

Pentru mine, ca animal obișnuit să cuibărească și puternic afectată de puterea obiceiului, singurătatea a fost inițial o boală apăsătoare.
Dar, tot pentru că puterea obișnuinței este mare, uite-mă azi, obișnuită și fericită să nu împart patul cu nimeni.
Iar când văd cât de mult accent se pune pe ideea de cuplu și cât de în tragic este luată sigurătatea sau, mai rău, cât de multe prejudecăți există vis-a-vis de “frustratele/frustrații“ ăia singuri…mă încing… oricât zen aș fi inhalat eu.

Așadar, scepticilor și dependenților de afecțiune (că și eu la fel) există cam tot atâtea argumente pro-singurătate cât există și pro-cuplu.
Există oameni împăcați cu faptul că nu sunt implicați în nicio relație. Și când spun împăcați, NU spun resemnați.
Nu am nevoie de ajutor, reușesc să îmi car singură sacoșele de la piață. Dacă leșin să fiu luată în brațe, am o tonă de prieteni pupăcioși iar dacă vreau să fac sex…vă ASIGUR că lista “de așteptare“ e lungă.
Da, sunt arogantă. Pentru că am motive întemeiate să fiu. Sunt inteligentă, nu sunt o femeie urâtă, sunt independentă din toate punctele de vedere și NU doresc să schimb asta.
Iar dacă într-o zi voi fi urâtă și bătrână și singură…habar n-am ce voi face atunci, probabil voi gestiona problema ATUNCI, pentru că acum am altele mai importante.
Așadar cititorule singur, crede-mă pe cuvânt că băile fierbinți cu muzică zen și un pahar cu vin alături pot fi savurate egoist și pot fi incredibile. La fel și cafeaua de dimineață. Faptul că dorm pe mijlocul patului e bonus (când nu-mi sare Nemo în cap) și faptul CĂ NU TREBUIE SĂ IAU MEREU ÎN CALCUL o altă părere…e absolut minunat.

Pentru toate celelalte…există mastercard. Și…facebook :P