Faci sau nu faci un compromis?

Trebuie să recunosc că fac un efort să deschid acest subiect.
Dar...așa cum mi-am permis să dezbat singurătatea, cred că pot să-mi dau cu părerea și despre viața de cuplu.
Cu atât mai mult cu cât...am în jurul meu oameni/prieteni/cunoștințe care au probleme dintre cele mai diverse cu acest lucru: cu a fi într-o relație.
Cunosc atâââât de multe cupluri nefericte versus cupluri fericite încât...toate statisticile și toate dovezile din jur m-ar îndemna să consider monogamia și relațiile ceva aproape imposibil.
Cuuuuu toate astea, nu este imposibil. Părerea mea.
Chiar dacă cunosc doar un singur cuplu care contrazice toate regulile, mă încăpățânez să cred că ar fi soluții.

Hai să ordonăm idei. Ca să nu iasă o mămăligă.
Să zicem că vorbim despre oamenii normali care cred în relații și în ideea de cuplu.

O relație înseamnă un compromis. Da, de la bun început faci un compromis.
Poate tu nu-l numești așa pentru că ai nivelul de feromoni crescut la maximum și îți mișună fluturi în stomac și vezi inimioare roz.
Dar, în secunda în care ai acceptat să-i oferi unui om exclusivitate, ai întors curul geneticii.
Genetica îți spune: creaturo fugi de-ți împrăștie genele în cât mai multe direcții pentru că trebuie să-ți perpetuezi specia cât mai mult.
Tu îi spui nu-nu, eu mi-am găsit jumătatea și sunt de acord să îmi petrec restul zilelor pe culmile fericirii.
Și trec zile după zile în care îl privești pe făt frumos cu fascinație și vrei să îl descoperi, să știi totul despre el, să te hrănești cu mirosul lui și să-i dedici poezii.
Faceți amor ca și cum s-ar sfârși lumea, vă înțelegeți fără de cuvinte, vă completați în tot și-n toate și aproape că mi-ar arunca o cărămida în cap când îți voi spune că dragostea durează...3 ani.
Cam așa susțin specialiștii. Și eu cred că e la fel.
Dragostea aia de început, cu poezii și vată de zahăr și amor exagerat.

Ai acum lângă tine un om pe care îl cunoști cât de cât, ai încredere cât de cât, te completează și îți împarți anumite valori cu el.
Daaar uite că își aruncă șosetele pe jos și nu ți se mai pare atât de funny ideea să faci pe nevestica iubitoare ce le strange.
Sau ești obosită și ai fi vrut ca el să se gândească înainte ca te-ar proteja pe tine dacă ar fi mai atent. Saaaauuu...apar problemele financiare.
El e mai cheltuitor și nu reușești să îl convingi că ar trebui să fie mai cumpătat.
Saaau ție îți place shoppingul și el te ceartă.
Poate că nici nu se mai uită la tine ca la început. Poate că a mai întors capul după o fustă pe stradă... Poate că te-ai săturat să fii tu aia calmă și el ăla temperamental.
Saaau poate că vrei din nou o doză de nebunie.
Poate vrei să fie mai înfipt și să “fie bărbat, la naiba”.
Motive, motive, motive, motive, motive.
Azi unul, mâine altul, le testezi, le gestionezi, poate se adună, unele te rănesc mai mult, altele mai puțin, uneori ai răbdare, alteori simți că nu mai duci.
Și acum începi să mă crezi când îți spun că dragostea durează 3 ani?

Daaar…acum ești într-o altă situație.
Acum crezi că ai o relație serioasă. Îți spui că trebuie să lupți. Că sunteți de atâta timp împreuna, l-ai văzut în perioada roz și chiar crezi că poți resuscita. Până la urmă nimic nu-i perfect.
Daca ar realiza ce trebuie să facă, cum să se schimbe și câta dreptate ai tu… Când o să realizeze? Sigur trebuie să faci aia și cealaltă ca să “se rezolve”. Și….dacă simți că ai făcut totul și tot nu ” s-a rezolvat”…îți pui o aura sus, deasupra capului și…aștepți să fii canonizat.
Că…suporți chinul și trăiești într-o relație nefericită.
Bun…oi fi exagerat și eu puțin, ca să mă crezi și mai heităriță.
În primul rând: relația nu este nefericită, tu ești. Poate și partenerul.
Pune-i nefericirea ta în brațe și…cu siguranță tu ai scăpat (haha).
În al doilea rând: renunță să crezi în miracole. Ele nu se întâmplă. Vrei ceva? Trebuie să muncești pentru asta.
Apoi: vina este 50-50 și oricum nu contează care este vinovat, ci contează CARE sunt soluțiile.
Dar stai. Să derulăm.
Te întreb: găsești în tine dorința să continui această relație sau îți oferi o mie de scuze de circumstanțe atenuante? VREI să se încheie sau vrei sa continue?
Dacă și cu parcă nu își au locul aici.
Răspunsurile sunt cu da și cu nu.
Când ai stabilit dacă vrei sau nu, amintește-ți: poți să pleci în orice moment!
Apoi…recitește ce-am scris mai sus.
Da, da, partea aia cu nu există miracole, trebuie să muncești la tine, nu exită vinovați, trebuie să cauți soluții.
Apoi amintește-ți că i-ai întors curul geneticii, deci că faci ceva pe dos.
Trei mari lucruri de schimbat la tine: furia, atenția și violența.
De orice fel.
ASCULȚI nu doar auzi. NU răspunde instinctiv oricât de tare ți-a crescut pulsul și nu îți ataca (în orice fel) partenerul.

Mă tot minunez câte noi tehnici și abordări ar fi în stare oamenii să învețe doar pentru a arăta că ” au dreptate” sau pentru a ”demasca vinovatul”.
Mă minunez cât de multe suportăm doar pentru că nu facem pace cu noi și că ne e greu să acceptă că e imposibil ca o relație să fie roz până la adânci bătrâneți. Că dragostea se transformă în prietenie și respect. Că trebuie să îți tratezi partenerul cu respect și considerație nu doar cu iubire și cicăleală. Că trebuie să te pui mereu în papucii lui. Că trebuie să întorci și celălalt obraz. De ce? De ce nu?
Ce naiba e așa complicat?
Nu te forțează nimeni să stai într-o relație care nu te mai satisface, dar de ce ai vrea să te lupți la infinit cu tine?
De ce crezi că e suficient să fii prezent și să declari că iubești?
Ne schimbăm în fiecare zi, asimilăm informații noi, circumstnțele ne fac mai veseli, mai triști, mai răbdători sau mai alerți.
Relația de ce n-ar fi la fel?
De ce durează prieteniile câte două vieți iar relațiile se sting din ce în ce mai mult?
De ce crezi că e simplu?
Nu e simplu.
Dacă ar fi simplu toți am fi fericiți și împliniți.
O relație înseamnă efort. Are o mulțime de beneficii, dar, per total, relația e un efort.
Poți să-l lași să te obosească și să te îngroape, sau poți să depui acest efort constructiv.

Și, nu uita. Tu dai tonul. Ceri, dai, primești, oferi.