"Muta-te cu mine"
...asa mi-a spus.
Am ramas muta.
"Fie ca decizi si o faci acum, fie ca tragi de timp, rezultatul va fi
acelasi"
I-am spus ca nu pot, ca mi-e frica, ca nu trebuie...Nu i-am dat nici o sansa.
Nu credeam in el, in noi, in relatie, in nimic. Credeam in atractia sexuala dintre noi, poate.
Nici macar nu credeam ca ma iubeste, dar nici nu-mi permiteam sa cred prea multe atata timp cat ma hraneam cu fiecare secunda ca
si cum timpul cu el ar fi fost un drog.
De fapt ce era palpabil?Faptul ca eram vesnic nesatui fizic? Faptul ca traiam intr-un univers rupt de realitate, ca eram zei, ca ne inchinam
unul la celalalt?
M-am cuibarit in bratele lui, strans lipita de pieptul lui, inspirand insetata
mirosul lui. Respiram incet, neregulat ca un om pe jumatate sufocat.
"Daca ma mut la tine...renunt la orice bucata de mine, imi pun sufletul in
palmele tale si ai sa-l strivesti fara sa-ti dai seama macar..."
"Noi n-o sa existam niciodata altfel decat impreuna"
"De unde stii?"
"O simt!"
"Ce simti?"
"Simt...simt tot,stiu ce simt si trebuie sa ai incredere in mine"
N-aveam incredere in el. Fara nici un fel de justificare.
Nu il interesa ca nu cred in el, in noi, ca nu spun te iubesc.
"Te iubesc neconditionat!Nu incerc sa te conving de nimic!Te vei convinge
singura."
Ma credeam defecta...
Eu, cea fara de suflet, care nu se poate deschide, nu poate sa ofere sentimente
atat de nobile, n-aveam capacitatea umana de-a oferi ceva neconditionat....Ma
manifestam animalic, fizic, fara sa am sentimente atat de inaltatoare precum ale
lui...Asa credeam...Asa-mi spuneam...
"Te pui de-a curmezisul...nu lasi acest NOI sa se manifeste"
Eram acolo! Zi si noapte!Raspundeam la atingeri, la saruturi, eram langa el.
Si-mi cerea totusi ceva...care odata dat, n-aveam nicio garantie ca nu mi-ar
fi frant sufletul....
Dar, aveam sau n-aveam suflet?
Postări
4 comentarii:
'neatza Sabbra
Intrebarile tale par mai mult un 'rechizitoriul' adresat lui... altfel spus gustul lor implica ca el este de vina pentru tot si de toate ce vor fi si nu vor fi!... Nimic nou despre barbati - vrem tot cand vream - nu stim cum si nici de ce - si dupa aia ne plictisim sau dam prea putin...
Ma intreb daca asta este tot ce ai putut scrie despre iubirea ta... Nici tu o poezie sa glorifice dragostea ta sau a lui, nici tu ceva de suflet ca un moment special al vostru al tau - doar intrebari rationale si analitice conectate la minte si din minte venite, ca si cum ai putea distila totul intr-o idee perfecta si un raspuns clar. Probabil de aceea NU ai putut gasi raspunsul lor mai usor cum raspunsul era in suflet.. mintea ta e plina de neliniste iar mintea iti poate otravi sufletul! Se pare ca n-ai putut sa-ti gasesti linistea in el langa el!
Ironia dpmdv este ca atunci cand erai tu pustoica, si eu un fel de golan mai educat, idea de a trai impreuna cu un tip era un vis greu tangibil... iar acum ca lumea 's-a emancipat' aparent a aflat ca acel trait impreuna nu e chiar ce vrea!
La 16 ani i-am spun primei iubiri ca nu cred in casnicie dar ca vreau sa o iubesc toata viatza... la 18 mi-a zis PA spunandu-mi ca 'daca nu cred in casnicie ce rost are sa fim impreuna o viatza'... De atunci (ca si amicul tau) am 'invitat' unele femei sa vina in viatza mea sa impartim un spatiu o casa si am mers is mai departe de atat in idea ca poate asta vrea ea! si deci sa-i dau ce vrea sa o vad fericita!... rezultatele inca le 'analizez'... Ce ma intreb de la o vreme este oare cum e sa fi invitat si de o femeie sa vi in viatza ei in spatiul ei??? asta nu cunosc si nu cred ca este inca 'un trend'... Stiu o tipa dragalasa pe care o vedeam si observam cu mare placere in casutza ei in care avea (pe langa lucrurile care toate fetele din B le au) avea doar o furculitza o farfurie si un pahar... nici macar dupa 2 ani 'de observat' din cand in cand, nu s-a gandit ca poate ii trebuiau cate doua din toate!... Am fost 'curajos' zic eu si i-am spus... a plans si s-a suparat in idea ca nu ma multumesc cu 'putin'... haha!
Daca atatea generatii inainte si dupa noi nu au reusit si nu vor reusii sa aiba relatii mai consistente mai libere cu adevarat si cu ceva mai multa noima in ele... de ce am reusi oricare dintre noi azi? De ce? (asta este o intrebare clara adresata tie)
r.
Radu, iti voi raspunde (cat de bine pot) la nelamurirea ta cu poeziile dedicate acestei "iubiri"
Nu au existat :) Aceste articole au fost scrie, in graba oarecum, pentru a capta momentele, pentru ca undeva in subconstient eram sigura ca doar cuvintele scrise vor ramane.
Cat despre intrebarea pe care mi-o adresezi...cea cu relatiile...Nu stiu ce sa-ti spun. In acest moment relatiile cu noima imi par o utopie. Cred ca ne lovim unii de altii, ne oprim in vietile a diversi oameni dar tendinta asta de a evolua (care ne este pana la urma implementata genetic) ne face sa cautam SI MAI multa fericire..asadar ne trezim nefericiti.
Asta asa ca o ..mica explicatie. Subiectul e atat de complex incat nu l-as putea dezbate intr-un singur articol.
Totusi, mai ai putina rabdare, in curand mica mea poveste ajunge la ultimul episode :)
si apoi urmeaza, POATE, explicatiile.
Am avut extreme de multi oameni care m-au cautat sa ma intrebe daca nu cumva asta e ceea ce traiesc ACUM.
Nu, nu este :)
Merci de raspuns Sabbra.
Povestea ta mai are viatza in ea - probabil ca ceva surprinzator urmeaza sa se intimple. Banuiesc ca esti posesiva deci undeva acest lucru trebuie sa 'razbata' prin ochii tai verzi. Sper(am) sa nu te flagelezi tu cu izul puternic de trecut - poate fi tentant - sa-ti fie dor de tine de cea de atunci, cea care scriai!
Eu?... incerc sa-mi schimb numele in MrPatience si am si progresat binisor de la faza de MrIWantItNow! Nu banuiai asta despre mine...
Seara placuta tie.
r.
Dear Mr Patience :)
Banuiesti bine. Sunt posesiva la modul: I GET what I WANT. Insa acum sunt in stadiul : "WHAT do I want?"
Faptul ca expun acum o poveste atat de veche nu inseamna ca mi-e dor de mine cea de atunci. Azi ma iubesc, atunci nici nu ma cunoasteam :)
Vad lumea prin niste ochi (verzi) mult mai trecuti prin foc :)
Asadar, nu mi-e dor de cea ce eram atunci, imi este dor de cea care devin acum.
Ma tot tragi de limba sa public epilogul acela...insa mai trebuie sa ai rabdare. Sunt prea mult ganduri adunate si trebuie sa le Ordonez coherent :)
seara faina si tie!
Trimiteți un comentariu