Dependenta (partea a-VIII-a)

Eram intr-o continua lupta cu zilele si noptile. Aveam deja doua locuinte si incercam sa ma impart egal, insa, de cate ori locuiam la mine mai mult de o ora ne sunam innebuniti de dor si adormeam cu telefoanele in brate...
Ne trimiteam zeci de mesaje in timpul zilei desi nu stateam despartiti mai mult de cateva ore...
Cand nu vorbeam la telefon sau prim sms eram pe internet cu webcamul martor. Traiam ca si cum am avea o relatie la distanta...Exista o sete perpetua si o foame uriasa care, in loc sa se diminueze, navalea in noi ca un microb.
De cand imi spusese prima oara ca ma iubeste, ca si cum si-ar fi descatusat aceasta frustrare, nu se mai oprea in a o rosti. De fiecare data facea in mod intentionat o pauza dupa cuvintele magice asteptand ca eu sa-i continui fraza, ca si cum ASTA trebuia sa spun. Eu insa taceam. Nu puteam sa o spun.
Eram absorbita de el, de tot acest nou univers creat din placere si fericire, ornat cu cele mai intense momente de dragoste. Eram dependenta de minutele, orele, noptile noastre insa buzele mele ramaneau mute dupa auzul acelui "te iubesc" si incercam sa compensez cu cate un sarut apasat.

Ma fascina. Departe de a fi fost o persoana fascinata de fizic, il consideram perfect. Din varful degetelor de la picioare, mergand incet in sus, abdomenul lui, pieptul lui, gatul lui, fata lui, buzele pe care le priveam cu pofta, nasul, ochi, pleoapele, genele, parul, totul. Iubeam urechile lui, bratele lui emanau dragoste, degetele lui ce imi cautau atingerea. Fiecare centimetru al lui devenise un fel de templu in care eu eram o sclava a fizicului.
Acelasi lucru il facea si el, contemplandu-ma milimetru dupa milimetru, cu buzele, cu limba, cu degetele, cu privirea, divinizand ceea ce el numea "perfectiunea mea".

Dar, in clipele de singuratate incercam sa ma smulg din vraja lui si sa-i caut defecte, sa ne caut defecte, sa ma rup de ceea ce ameninta sa devina incontrolabil.

Intr-o seara am reusit pentru cateva ore sa ma rup din lumea noastra, sa ies cu fetele, sa incerc sa ma distrez. Am vrut sa ii testez atentia. Il simteam gelos pe timpul alocat mie si nu m-ar fi deranjat sa-si manifeste lipsa de mine, sa vina dupa mine in club si sa ma smulga din "timpul meu" intrigandu-ma superficial.
Nu a venit dupa mine. M-a lasat insa sa aleg eu, vroiam sa fiu langa el, sau nu, era alegerea mea.
M-am simtit foarte in masura sa ma rup de el atunci si l-am anuntat ca vraja se rupsese, ca nu vreau sa-l mai vad...fara explicatii, fara motive, ci pur si simplu.
Degajat, mi-a raspuns ca imi reprim dorinta de-a fi vie, ca am asteptat momentul prielnic unei fugi, ca el exista pentru mine dar ca "nu va incerca sa ma hraneasca cu forta".

Ceea ce era adevarat. "Evadasem" in club cu fetele doar ca sa-i dau "ocazia" sa vina sa ma "recupereze". Sa imi spuna ca nu poate sa respire fara mine. Cum indraznea sa imi spuna ca e alegerea MEA daca imi petrec seara cu el? De ce nu s-a impus in fata mea? De ce nu a luptat sa-mi schimbe "decizia"?
M-am dus acasa la mine hotarata sa nu-i mai dau niciun semn.

Am rabdat cateva ore de pauza si-am sarit apoi intr-un taxi. Mi-am folosit pentru
prima oara cheile de la casa lui, sperand ca-l gasesc consolat in bratele altei femei.
Dormea (atat de frumos), singur.
M-am dezbracat si m-am asezat in pat, langa el, adulmecand-ul, plin de somn...
Imi constientizam dependenta de el...
Doar cateva ore rupte de el ma facusera sa innebunesc...

Avem atat de multe contradictii in minte incat am ales sa alung (din nou) orice urma de ratiune. Preferam sa renunt de buna voie la orice forma de gandire. Nu vroiam sa mai fiu eu cea care despica firul in 40. Nu vroiam sa gandesc, sa analizez, sa calculez, sau sa judec.

Vroiam doar sa fiu dependenta de EL. Si el de mine.