marți, 9 iulie 2013

Gabriel

Am ales sa-ti scriu tocmai pentru ca stiu ca n-ai sa ajungi sa-mi citesti niciodata blogul.
E a 1000-a scrisoare pe care o compun cu tine in minte. E drept, celelalte 999 erau puse pe hartie si poate vreo 2-3 au ajuns chiar pana in mainile tale. Scrise curat, ordonat, cu franturi de versuri, lacrimi de emotie si tone de iubire adolescentina.
A trecut ceva vreme...cativa ani. Dar...stii cum se spune "prima dragoste nu se uita niciodata".
Primul sarut - 18 iulie (anul nu vreau sa-l spun)
Acum...tu esti prea ocupat sa traiesti monoton. Sa nu mai fii tu.

Ai fost cel mai frumos baiat/barbat pe care l-am vazut vreodata. Ai devenit etalonul meu in zambete. Cautam buzele tale bine conturate in fiecare barbat pe care-l intalneam. Cautam vocea ta masculina, gropitele tale din obraji, mainile tale ingrijite si simtul umorului sclipitor.
Te-am iubit asa cum numai o pustoaica stie/poate sa o faca. Te-am iubit cu tone de poezii, cu litri de lacrimi, batai puternice de inima si respiratie taiata... Am scris pentru tine zeci de caiete si-am invatat toate metaforele cartilor siropoase.
Te-am iubit din secunda in care te-am aruncat la cos. Cum altfel? Doar vorbim despre mine.

Nu mai stiu cum am ajuns sa te cunosc.Stiu ca incercai sa inchegi o conversatie cu mine, sa imi captezi atentia. Mi-ai captat-o pentru ca erai foarte politicos...insa nu vroiam sa flirtez cu tine.
Pareai amicul perfect. Atat de incocent incat nici nu te observam. Vorbeam cu tine, iti zambeam, iti raspundeam in treacat intrebarilor insa cam atat. Nu te vedeam.
Din politete am acceptat sa merg cu tine la petrecerea aceea din mijloc de iulie. Din politete am ales sa dansez cu tine.
Politetea s-a incheiat in momentul in care ti-am simtit parfumul, vocea fredonandu-mi in ureche si mainile stranse pe talia mea.
Am ras cu tine, am dansat cu tine, te-am sarutat si ti-am sters frisca de pe fata dupa bataia cu tort.
La finalul petrecerii te tineam deja de mana. Pareai fericit.
Cred ca si eu eram fericita.
Dar si proasta.
Pentru ca inainte sa apuci sa ma intrebi daca vreau sa ma conduci spre casa a aparul un el. Banal, plicticos, uratel, dar pe care-l urmaream de ceva vreme si-i cautam atentia. Iar el-ul a ales tocmai seara in care tu-mi tineai protector mana pe dupa umeri sa vina la mine. Deh...competitia masculina.

N-am sa-ti uit niciodata privirea descumpanita din momentul in care ti-am multumit pe fuga pentru tot si am plecat spre casa cu el-ul mediocru. Te-am rugat sa ma intelegi, sa ma ierti daca ti-am creat vreo impresie gresita.
Taceai.
Cred ca si acum stiu cate secunde a durat drumul spre casa. Le-am numarat si le-am umplut cu regrete. El-ul mi se parea infiorator de banal. Dureros de prostanac. Umarul meu mirosea inca a parfumul tau si urechea mea era lipicioasa de la bataia cu frisca. Iar privirea ta trista ramasese acolo, cu trei kilometri in urma.

Te-am cautat a doua zi. Si-n urmatorii 2 ani. Ti-am iubit pana si razbunarea pe care intr-un final, la insistentele mele, mi-ai oferit-o.
Ti-am iubit ignoranta, ti-am venerat existenta, te-am adorat fizic. Stiu asta acum. Pentru ca n-am mai simtit niciodata de-atunci ceva atat de intens. Chiar si dupa niste ani buni cand te-am auzit intamplator la telefon as fi fost capabila sa fug 600 de kilometri pana la tine. Sa iti caut rasul acela arogant si bine definit.

Asa ca, Gabriel, intelege-mi frustrarea si uimirea si nebunia cand te-am revazut...zilele trecute. Ca nu erai tu...Omul Acela incercanat, neingrijit, cu o privire posaca si colturile gurii lasate proeminent in jos. Buhait si plictisit. Pozand mediocru langa o femeie...fada.
"Gabriel razi!!!" imi venea sa urlu la poza.

Nici macar instinctiv nu am vrut sa te salvez. Iar eu vreau sa salvez pe toata lumea...

Mi-am amintit noaptea aceea cand (tot printr-o scrisoare) te chemasem (neaparat, obligatoriu si insistent) sa vii sa-ti marturisesc ceva. Si erai sub geamul meu, in gradina bunicii mele, iar eu am iesit desculta, in camasa de noapte si am alergat spre tine pasind peste tufa de urzici fara sa o simt.
Mi-am iubit basicile si usturimea din talpi Gabriel. Pentru ca erau cauzate de tine.

Un comentariu:

Adrian Balota spunea...

"Muzica sonoriza orice atom...
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Plana:
Durere fără nume
Pe om...
Toţi se gândeau la viaţa lor,
La dispariţia lor.
Muzica sentimentaliza
Obositor, -
Dor de tine, şi de altă lume,
Dor...
Muzica sonoriza orice atom."
G.B.
:)