Drumul cel mai scurt

Care-i cel mai scurt drum spre cunoasterea absoluta de sine?
Trebuie sa existe vreo cale mai usor de strabatut, fara a intampina etapele vietii cu bratele deschise si legati la ochi... Trebuie sa ne gasim cel mai intunecat colt de suflet fara sa si incasam palmele destinului...
Si alergam cu totii spre cunoasterea interioara ca si cum ar fi o cursa personala spre cel mai semnificativ premiu castigat vreodata... Daca devenim stapanii celor mai marunte ganduri, putem lupta cu timpul, destinul, tristetea fiind in totala cunostinta de cauza?
Am avut momente de ratacire mentala, mi-am permis cateva zeci de ganduri cu tenta filosofica care sa ma rupa din realitatea cotidiana in care am revenit...
Am cerut cu adevarat de la viata doua lucruri pana acum. Sa imi gasesc pacea sufleteasca...si-am reusit intr-o proportie incurajatoare. Am mai cerut acces la mine. Aici am de invatat in fiecare zi. Pentru ca am cerut cu convingerea ca nu am nevoie decat de aceste doua lucruri.
Mintea noastra nu percepe timpul ca fiind un impediment... Evoluam inconstient cu sprijinul secundelor. Cati dintre voi constentizati ca timpul chiar daca nu poate fi rascumparat, inseamna cunoastere?
Si cati dintre noi constientizam ca linistea noastra si atingerea EU-lui intern se realizeaza doar in momentul in care esti gata sa renunti la ele in detrimentul omului de langa tine? Le dobandesti pentru a le darui. Pentru ca nu ne sunt utile in scopuri egoiste... Pentru ca nu suntem creati ca fiinte intregi. Suntem jumatati.
Paradoxal, fiind jumatati, nu avem suflete pereche, ci avem celelalte jumatati.
Dar si aici ma bantuie intrebarea: care-i drumul cel mai scurt spre jumatatea mea perfecta? Trebuie sa existe un minim de vigilenta care sa ne protejeze de aparitiile fantomatice...cu iz de jumatate, pe care sufletele noastre flamande sunt gata sa le ingurgiteze uitand ca indigestia din final ar putea fi fatala.
Ma pierd in mii de ganduri prefabricate pentru ca mi-e frica sa calc in lumea reala. Prefer sa fruzaresc sentimente contradictorii decat sa intampin trairi banale. In universul in care eu gandesc prea mult, in lumea mea de basm virtual compusa din maxime si cugetari, raspunsurile vin singure din cuvintele frumos asezate pe rafturile memoriei si ale bagajului emotional.
Ma simt la inceput de drum... Chiar daca realizez cu fiecare zi trecuta ca inceputul meu e de fapt un minunat parcurs...
Lupt pentru a-mi invinge teama de fericire. Mi-e teama intradevar, mi-e frica sa respir prea insetata, mi-e frica sa adorm cu zambetul pe buze, sa rad prea cu pofta, sa uit prea curand, sa traiesc prea frumos. Caut cel mai scurt drum spre sufletul meu! Chiar daca sunt stangace, neindemanatica, tremur, totusi traiesc invatand sa imi infrunt demonii si spaima fiecarui moment frumos.
Concluzionez cu un citat pe care l-am gasit astazi si mi s-a parut relevant:

"Nimeni nu poate sa se intoarca in timp si sa fabrice un nou inceput, dar oricine poate incepe AZI si sa fabrice un nou sfarsit." - Maria Robinson

just some thoughts :)