joi, 8 ianuarie 2009

Schizofrenia din fiecare iubire

Daca voi incerca sa demolez argumentele pro iubire voi fi oare aspru judecata?
Vorbeam astazi cu cineva care-mi spunea "cand iubesc, iubesc!nu mai e loc de depresii, de intrebari, iubesc cu toata fiinta, sunt complet dedicata, si deloc afectata".
Eu sunt de parere ca odata ajunsi intr-o anumita stare sentimentala devenim vulnerabili subconstientului nostru bolnav. Si pentru ca e vorba de subconstient putem doar pe alocuri sa ne cenzuram si controlam reactiile adverse.
La mine cel putin am observat o anumita tipologie de-a dreptul ridicola si incontrolabila...
Sentimentele mele oricat de spontane, puternice sau reale ar fi, ies la suprafata numai dupa un anumit tip de stimulare. Trebuie sa fiu mai intai iubita, si apoi ajung sa iubesc. Paradoxal, iubirea exista deja in mintea si in sufletul meu insa ca o masura de precautie suplimentara, nu se lasa niciodata exploatata.
Ma confrunt de fiecare data cu necesitatea acuta de a-mi confirma de zeci de ori sentimentele partenerului, ma lupt cu o neincredere acerba, pana ajung de fapt sa-mi marturisesc ce simt. Am chiar frustrari asimilate din incapacitatea mea de-a raspunde la stimuli sentimentali.
De ce am nevoie de aceste confirmari pe care le privesc oricum sceptic?
Daruirea apare abia dupa ce sunt indeplinite criteriile mentionate mai sus. Imi marturisesc cele simtite, devin poate mai maleabila, ma contopesc in gandire cu cel ales.
Posibil ca in aceste momente devin mai putin cerebrala, scutita de lupta cu subcontientul, abia acum imi permit clipe de rasfat sentimental. Iubesc!Sunt iubita.
Savurez!
Apare starea euforica in care simti ca trebuie sa dai mai mult, ca poti sa oferi mai mult, ca poti sa te indopi cu sentimente, fara a ajunge la saturatie. Suntem cu totii capabili sa ne cultivam iubirea de asa natura incat ea sa devina mai puternica in fiecare clipa.
Mintea mea psihotica percepe insa aceasta treapta sentimentala ca un hop. Ce se intampla? Masochismul pune stapanire pe mine...
Aici vroiam sa ajung, sa analizez aceste episoade schizofrenice ale iubirii. De ce? De ce nu ne putem stapanii subconstientul in momente de fericire absoluta? Suntem (sunt) sclavi ai temerilor si ticurilor, desi am ajuns intr-un loc frumos, greu accesibil, care se presupune a fi dominat de daruire.
Care sunt incercarile la care suntem supusi in momentul in care trebuie sa constientizam ca de fapt jumatate din sufletul nostru nu ne mai apartine? Care sunt cauzele? Efectele?
Urmez acelasi traseu, am invatat sa-l identific si intr-o oarecare masura sa-l evit. Ca sa-l si stapanesc trebuie sa-l infrut si sa-i gasesc mai intai cauzele.
Cei ce ma cunosc indeaproape imi spuneau "ai fear of commitment".Cand ajungi intr-un anumit loc, intr-o anumita etapa, incerci sa-ti iei toate masurile de precautie fara sa stii de ce sau pentru ce. Previi ca sa nu tratezi, nestiind ca poate nici nu se pune problema de tratament.
Ok, aceste aspecte le-am dibuit. Mai greu a fost sa le admit si recunosc... Persist cu intrebarea: de ce?
Are cineva vreun leac?Anyone? Freud ar spune clar ca sexualitatea mea este inhibata de amintirea imaginii severe a tatalui :) Dar, ce stie el?!
Ma panichez deoarece cand ajung in aceasta etapa ma infig intr-un soi de joc psihotic intre mine si mine. Fata amorezata VS fata inveninata! Si ghiciti cine are de suferit?
Ca sa revin la cele spuse la inceputul textului, iubirea, daruirea, fidelitatea absoluta, credeti ca sunt intangibile cand e vorba de proprii demoni?
Cred ca oricat de frumosi ar fi oamenii cand se indragostesc, o anumita bucata din mintea si din sufletul lor devine de nestapanit. Asa se nasc fobiile. Asa devin gelosi. Asa devin mai puternici pentru a-si proteja jumatatea. Asa devin paranoici. Devin bolnavi din iubire, devin sclavi ai dragostei, devin oropsiti ai relatiilor, darnici cu bucati din viata...
Si totusi...iubirea e frumoasa!
Viata e compusa din etape...Noi avem mijloacele traversarii lor...

La fel si iubirea :)

9 comentarii:

LiaLia spunea...

Eu cred ca devenim vulnerabili subconstientului nostru bolnav, doar daca e bolnav :) Poate tocmai pt ca ai descoperit tipologia dupa care ai "lucrat" pana acum, ar trebui sa schimbi ceva in "traseu". Ca poti! Neincrederea acerba ca ce? Ca te inseala? Ca te va parasi? Ca se va purta rau cu tine? Si ce daca??? In general ne e frica de lucruri pe care le cunoastem. Ori pentru ca ni s-au intamplat de multe ori si nu am stiut cum sa reactionam, ori pentru ca le-am facut noi si stim cat de rau au durut. Eu nu cred ca ai fear of commitment. Dar cred ca iti doresti prea tare CEVA care sa se intample CUMVA si te apuca paranoia ca nu se intampla. Paradoxal (si de aici cred eu toata nebunia) e ca nici macar tu nu stii CUM ar trebui sa fie CEVA-ul! Si nici nu ar trebui sa existe un pattern anume, parerea mea. Ia-le cum vin, fara prea multe analize. Iti fac bine? Continua. Iti fac rau? Rupe-te si treci mai departe. Eu

gigicsu spunea...

partea buna e ca dupa un timp centrii aia de stimul se tocesc. si ajung sa enjoy more si mai detasat, si evident, mai putin implicat, cu placere directa mai diminuata.

gigix spunea...

recitind... a 3-a, 4-a oara treaba spusa de LiaLia mi se pare o mega chestie ce-a spus. multumesc Lia!

ah, si pentru postul nou: iei! new pics:)

SabbraCadabbra spunea...

Tocmai,subconstientul meu e bolnav...
Am descoperit tipologia, si-am incercat s-o...las, aici, scrisa, sa ma descotorosesc de ea...
Neincrederea acerba ca...EXISTA. Inselatul sau parasitul nu au fost niciodata fobii de-ale mele,sunt lucruri mult mai grave, cum ar fi sa te tina cu forta :))
Mda, ai dreptate...imi doresc ceva, nu stiu ce...
gigics...ai si tu dreptatea ta...
e tarziu, si de obicei dupa ce...ma descarc in scris n-am prea mult talent la comentarii :)

Anonim spunea...

ba eu cred ca tineretea ta e de vina pt toate. esti matura aici dar oare esti matura si dincolo? vine o vreme cand, daca-ti spune cineva ca nu faci sau nu gandesti bine te superi foarte tare, ai fi in stare sa-l bati pe respectivul/a:P desigur, cocluzia vine de la sine si nu poate decat sa (te) bucure;)

SabbraCadabbra spunea...

Anonim ... are you my conscience?Or my...boyfriend?
:)

Bogdan Grigore spunea...

eu cred ca reactiile astea ale tale de aparare sunt dintr-o nevoie de control..ai nevoie sa ti se abandoneze celalalt ca sa te simti in siguranta ca sa te abandonezi si tu...
iti e teama sa suferi...ceea ce oricum e absolut normal si uman...de aceea probabil ca iti parasesti partenerii inainte ca ei sa apuce sa-ti dea papucii....intuiesc bine ?

SabbraCadabbra spunea...

Da Bogdan, pana acum am fost acuzata destul de des ca sunt control freak :) si posibil ca pana acum am urmat aceeasi pasi...
incercam sa subliniez faptul ca mi-am recunoscut ticurile de comportament, si evident ca voi incerca o metoda noua :)

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=VK9BJcq9k4g&feature=PlayList&p=A0BF1D240CB5AA25&playnext=1&index=55