Ce nu-ți place la tine?

Dacă ai putea să-ți reproșezi ceva, să schimbi sau să îmbunătățești ceva la tine - un singur lucru - ce ai alege?
Particip la un curs care îmbină psihologia cu tehnicile de meditație și, la prima mea lecție, am fost rugată să identific ceva ce nu-mi place și mă nemulțumește la mine.
După ce m-am gândit puțin - încercând să nu mă las deloc influențată de situația mea prezentă, ci să găsesc o nemulțumire mai amplă, au reieșit următoarele: "Sunt nemulțumită că nu-mi respect întotdeauna deciziile, mă abat de la propriile hotărâri și nu reușesc să rămân fermă pe poziție așa cum mi-am planificat inițial."
(menționând desigur că tind spre o perfecțiune proprie în care ce spun, aia fac, ce decid, aia respect, sunt un mic roboțel de succes în creierașul meu. Iar în momentele în care îmi încalc propriile decizii, iau acest lucru ca un eșec propriu și mă auto-pedepsesc prin diverse metode....În fine, e un subiect mult mai amplu, ți-l voi detalia altă-dată, probabil)

Imediat ce mi-am stabilit nemulțumirea vis a vis de propria-mi persoană și am formulat-o într-o singură propoziție... am realizat ceva: că n-am spus că aș fi nemulțumită de furia și irascibilitatea mea. Că n-am dorit calmul suprem, că nu m-am plâns de temperamentul meu exploziv.

Bineînțeles, vocile din căpșorul blond au început rapid o dezbatere. Vă voi face un rezumat, n-ați greșit cu nimic să descâlciți singurei dialogul :)
Dacă până ieri (când am fost întrebată și am realizat ce și cum) aș fi crezut despre mine că sunt un om agresivo-furioso-temperamental...ei bine...mi-am dat seama că nu mai e cazul. Și...nu mai e cazul de...semnificativ de mult timp!

Am crezut mereu că eu am o "problemă de atitudine", că sunt vulcanică - asta ca să fiu delicată și să nu mă auto-intitulez isterică. Aparent...asta nu s-a mai întâmplat de...muuuuuuuuult timp. Nu domle, n-am draci și drăcușori. Nu-mi mai sare muștarul din orice, nu mai am cută în frunte de la încruntare și ... nu mai țin minte când am ridicat tonul ultima oară.
Păi se poate Cristina? Unde e apocalipsa cu care "te laudai"? Am derulat rapid în trecut, am făcut o retrospectivă emoțională și... nu. Nici vorbă de agresivitate, furie sau alte-alea.
Să fiu eu un om calm?!?
Să mă fi calmat eu, Cristina?
Ok, am avut mici momente intense, ar fi imposibil să nu le fi avut, dar...cred că le-aș identifica mai mult cu emoțiile triste. Adică am fost tristă, dezamagită, chiar și irascibilă. Dar...cumva într-un ritm nou, unul ...calm (sună ciudat, dar așa e).

Și...uite-mă cum mi-am dat seama că am rezolvat (fără ca măcar să fi lucrat la asta) o problemă care m-a bântuit mulți anișori. E adevărat, am lucrat la muuuuuulte alte aspecte personale. Fabrica auto-conoașterii are program non-stop, însă...nu mai țipă nimeni înăuntru.
Și, cel mai important, fiind o chestiune ne-conștientizată, vă mărturisesc că nu e nici forțată. Adică nu mi-am impus nimic. Da, normal că mă plac când sunt calmă și zen, evident că fac tot ce pot ca să ating starea respectivă. Însă nu mă (mai) dau cu curul de pământ din te miri ce motive.

Totuși...rămânem cu nemulțumirea mai sus menționată.
Lucrez și la asta, nu vă faceți griji :)

Ție ce nu-ți place la tine?