Vaccin anti-sentimental

Am 30 de ani şi ultimii 12 ani din viaţa mea i-am cedat dramelor emoționalo-sentimentale.
Nu, n-o spun că o femeie sătulă sau obosită de sentimente, o spun că un OM care - pentru prima oară în viaţa lui - încearcă să-şi construiască o statistică raţională proprie.

În ultimii 12 ani nu am fost setată să-mi construiesc o carieră, nu m-am subjugat posesiilor financiaro-materiale şi nici n-am avut ca scop popularitatea. N-am pus preţ pe socializare, n-am prieteni vechi din copilărie, n-am visat la o familie cu mulţi urmaşi şi nici la a-mi construi un viitor stabil conform societăţii în care trăiesc.
Am pus pe primul loc emoţiile. Am trăit ca să iubesc şi ca să fiu iubită. Am investit aproape toate resursele mele de om sentimentelor. De la cele intelectuale la cele materiale. Totul s-a învâtit în jurul stării mele de om îndrăgostit sau suferind.
E o concluzie reală. Nici nu încerc s-o condam şi nici s-o justific. Pur şi simplu o relatez.
Dacă am fost îndrăgostită am trăit, dacă n-am fost, am supravieţuit. Pot spune că mă pricep al naibii de bine să îmi revin din traume post relaţii şi pot scrie o carte despre personalitatea mea dedicată relaţiilor sentimentale.
Daaar...nu pot spune nimic despre Cristina fără implicaţii emoţionale. Ele m-au definit. Mai mult decât hobby-urile, mai mult decât job-ul, mai mult decât prietenii sau familia.
Dacă iubirea era hrănită, totul în rest era irelevant pentru că, într-un fel sau altul, funcţionau.
Cred că a venit momentul să pun iubirea pe locul 2.
Cred că nu mai vreau să aloc sentimentelor o atât de mare importanță încât să îmi conducă viaţă în modul în care au făcut-o până acum.
Din nou, nu caut absolut nicio revelaţie, pur şi simplu afirm.
Chiar cred că oamenii pot funcţiona şi fără atât de mult "suflet". Ok, poate că goana mea nebună după experienţe intense şi pline de pasiune este "farmecul" meu. Poate că în rest, renunţând la clişee seducătoare şi pauze de flirt, sunt un om banal.
Dacă privesc sexul că pe un act fizic de împerechere sau că pe unul cu scop de satisfacere a nevoilor fiziologice, îmi rămâne doar un biet sevraj emoţional.
Dacă nu caut să mă identific printr-un cineva, poate reuşesc să mă identific prin mine.
Simt că am alocat mult prea mult timp şi spaţiu ( metaforic vorbind vizualizez spaţiul că un fel de loc de depozitare cerebrală) sentimentelor şi tot ceea ce implică acestea.

Statisticile mele îmi spun că am cam urmat acelaşi scenariu. Nu-l dezbat şi nici nu-l glorific.
E timpul să îmi folosesc resursele, de orice fel, pentru alte realizări, alte experienţe.
E timpul să nu mai aloc importanță atât de mare unui sentiment pur şi simplu comercializat de oameni de-a lungul timpului.
Nu, nu ne naştem pentru a ne întâlni jumătatea perfectă sau sufletul pereche. Nu, iubirea chiar nu "rezolva totul" şi nici nu merită să ne ocupe atât de mult timp cât ne ocupă.
Da, veţi rade şi-mi veţi ura să orbesc de dragoste şi să mă auto-contrazic la primii fluturi.
Dar pot să va spun că dacă am un obiectiv setat - anume acela de a respinge din start implicaţiile emoţionale - va fi la fel de simplu că şi un vaccin medical: într-un final ne imunizăm. Conştient.

Nu mi-a plăcut niciodată matematica. Pentru că a presupus o gândire şi un efort. Am preferat literatura pentru că permitea imaginaţiei mele o anumită jonglerie şi un anumit confort.
Totuşi, cred că vreau să învăţ ştiinţele exacte.