duminică, 17 noiembrie 2013

Ziua mea (partea a-VII-a)

A venit ziua mea de nastere... El a insistat sa prindem miezul noptii impreuna. Vroia sa-mi incep ziua alaturi de el. Nu puteam sa-l refuz.
Imi reincepusem oarecum programul de job, mai treceam si pe-acasa, dar intotdeauna aveam un rucsacel cu haine de schimb pentru "la el". Insista sa am un rand de cosmetice acasa la el insa mi se parea prematur sa-mi cameleonizez locul.
Aveam planuri pentru ziua mea insa le-am abandonat...Nimic n-ar fi reusit sa-mi starneasca interesul mai mult.
Am facut dragoste toata noaptea si dimineata mi-a intins un cadou bine impachetat si strans cu o panglica...
L-am desfacut...era o carte si un set de chei. Cheile de la casa lui. Dupa doua saptamani! "aici e casa ta!" Cartea se numea: "Tot ce stiu barbatii despre femei" si avea toate filele albe. "Poate ma inveti tu! cu dragoste...Eu" era scris pe o prima pagina alba.


M-a coplesit. As fi vrut sa-l invat in acel moment "despre femeia din mine", sa-l invat ce sunt, sa-l invat cine sunt, sa-l introduc in fiinta mea si sa-l las sa ma exploreze.
Cat despre chei...n-aveam de gand sa le folosesc. Dar simplul fapt ca mi le oferise ma facea sa simt ca am un nou camin. Ca pot sa rup o bucatica din mine si s-o las acolo cu el. Ceea ce isi dorea si el. Imi spunea de prea multe ori ca nu se mai poate trezi dimineata fara sa ma simta alaturi. Nu credeam. Nu vroiam sa cred.
Mi-am petrecut toata ziua in bratele lui...Pana si telefoanele de "la multi ani" imi pareau deranjante.
Am iesit la un restaurant, apoi ne-am dus pentru prima oara la mine acasa unde am gatit impreuna doar de dragul de-a exersa si acest lucru..."ca un cuplu"
Folosea in continuu cuvintele: dragoste, cuplu, fericire, frumoasa, a mea, noi, noi, noi, iubita mea, jumatatea mea. Uneori mi se parea ca exagereaza, dar eu tanjisem atata timp dupa o astfel de atentie incat ma simteam conectata la o perfuzie cu vorbele lui pe care le consideram suplimentul necesar existentei.
Seara, mi-a luat fata in maini si s-a uitat la mine atent apoi mi-a spus pentru prima oara "te iubesc". Mai bine n-o facea. Simteam teama din privirea lui.
M-am oprit, m-am ridicat din pat si i-am spus "nu trebuia sa spui asta"
"Dar asta simt"

9 comentarii:

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

interesant cum barbatilor ne place 'sa plusam' la infinit pana... trisam... Poate asta e disperarea din fiecare barbat, suntem ca jucatorii de poker fara a avea insa acel poker face, cind iubim....

Eu n-as fi putut da nimanui o carte fata pagini si sa scriu acea dedicatie... pentru ca n-as fi crezut-o oricat as fi incercat... Este ca muzica care nu o auzi dar poate exista, se canta altundeva, unde nu ai fost inca si 'amani sa mergi' Deci nu ai cum sa dansezi pe ea chiar daca iti doresti sau crezi ca poti... Nu mai putin am putut spune un 'te iubesc' sau 'nu te iubesc' sincer si fara teama oricind ...

Cu mai multa 'experienta' am inceput insa sa vad lucrurile exact pe dos - azi sunt mai avid sa cunosc iubirea celuilalt si sa incerc sa o trec prin suflet nu doar prin minte si sex, dar imi este si mult mai greu sa spun dupa aceea 'acuma ca o stiu si te simt in mine, te iubesc fara teama'!!

Stiu o tipa chiar misto care mi-a reprosat exact ca nu i-am dat acea carte cu pagini albe, ca nu m-am lasat 'invatzat'; iar asta m-a taiat pe suflet de am ramas mut. Nu am avut ce sa-i raspund nu am avut ce 'plusa'. Poate azi i-as spune ca o carte alba este ca si cum afirm din inconstient ca viatza ei pana la mine nu a contat, ce conteaza e doar ce s-ar scrie de acum incolo intre noi si asta nu e ce vreau! Evident nu stiu daca idea s-ar 'lipi' dar poate poate.. Ce-am avut curaj insa (in locul acelei carti probabil) a fost sa cumpar un brad frumos si sa-mi astept noua iubire in strada cind iesea de la job si sa o intreb daca vrea sa faca Craciunul cu noi 2 la noi acasa! Dupa acel Craciun i-am dar si eu cheile de la micul meu apartament de atunci!! .... Azi cred ca am plusat si eu (cu cheile) cand nu chiar trebuia! haha..

Cind o sa-ti termini winter story-ul tau poate o sa te intreb un lucru mic legat de ceva al tau!

Sabbra spunea...

:)
La vremea respectiva, la anii mei tineri, mi s-a parut cea mai frumoasa declaratie posibila.
Asta pentru ca nu mai traiesem aproape nimic.
Azi...daca as mai trece prin ceva asemanator... (daca si cu parca) probabil ca as fi mai analitica.
Dar eu sunt intr-un process de "reconfigurate" si renuntare la teama si "traieste totul Cristina".
Deci parerile mele se pot schimba pe parcurs.
Winter story-ul nu se intampla in present. Asta ca sa lamuresc multimea.
Sunt deschisa la intrebarea ta.
Ceva al meu, ce anume?

Unknown spunea...

este vorba despre o poezie! probabil a ta... NU stiu daca e chiar OK cu tine dar m-am hotarit sa aflu mai mult cand m-ai 'agasat' un pic cu vorbele ca nu stiu chiar nimic despre tine si ca parca trag la lotterie orice idee ce o am legata de tine!

Deci,... am dat pe agonia de rindurile tale.. Si intrebarea este: erau scrise atunci sau dupa sau nicicind?

Se pare acolo ca ai renuntzat la aripi - desi nu cred!.. azi se pare ca ti le 'reconfigurezi' dinou.. si te uiti incotro sa zbori mai acatari!

Sabbra spunea...

Aripi Moarte este o poezie scrisa in 2004.
N-are nicio legatura cu povestile de aici.
De fapt, nare nicio legatura cu nimic...E doar o poezie...din perioada in care eu incercam sa scriu poezii...
Si, ca sa-ti dau un indiciu cat de cat..as spune ca tot blogul are legatura cu "winter story-ul".
Blogul meu s-a nascut cam in aceeasi perioada....

Unknown spunea...

imi sta pe limba sa te intreb de ce ai renuntzat?... sau cum ai renuntzat mai precis? pari a fi renuntzat destul de usor - care nu e chiar in felul tau...

Nu o sa o fac ins azi poate in alt context... sper doar ca-ti place iarna atunci, eu o iubeam si albul inca il caut prin alte parti cind nu-l am in fiecare an!! de aia ma atrage Maramuresul iarna!

Cum acuma iti stiu numele, e poate 'fair' sa-l stii si tu pe al meu... este Radu.

Seara placuta sa ai!

Sabbra spunea...

Buna Radu :)
Am renuntat la ce? La poezii? Am scris mult timp, am publicat prea putine si pur si simplu ma regasescmai mult in scrieri lungi...
Cat despre iarna...da..imi place si mie, intr-un anumit context.
Iernile maramuresene nu mai sunt ce erau odata :) sau nu mai avem noi poezia in priviri :P
seara faina si tie!

Unknown spunea...

Buna si tie Cris :), la poezie ma referisem. Mi-a placut strofa a 3-a - mi s-a parut ca putea sa iasa mai mult daca ai fi reusit sa treci putin mai departe de tine... in fine, este o parere si poate chiar una neavizata.

Legat de ierni.. in Maramures iernile par inca mai interesante ca oriunde in Ro.. iar bisericile straiele si portile sunt superbe ... cred ca asta e atunci, visez la poezia din priviri - sa o redobandesc cumva - cum in Brasov nu prea am chiar o sansa!

Mi se pare ca tu poate crezi ca 'acea poezie' nu mai exista... din 2004... si asta este scris in poezia ta... e aproape 'o sinucidere' la nivelul asta in ce faci in ea! e o inima neagra undeva sub acea inima rosie... si nu pari a sti intre ele care te va ridica si care te ca trinti de pamant.

merci de urare - uneori e placut sa accepti ca 'o straina' iti doreste ceva, probabil sincer! si tu la fel ei!