Un geniu stresat sau un prost fericit?

Am primit o provocare de la Adrian ; sa raspund unei intrebari pornind de la principiul ca nu exista intrebari indiscrete ci doar raspunsuri indiscrete. De fapt ar trebui sa ma intreb eu pe mine:
Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit?

Adresez la randu-mi aceasta intrebare tuturor cititorilor mei, astept de la voi un raspuns scurt sau lung in functie de cum va puteti exprima mai bine, mai liber, mai coerent. Raspunsul mi-a penetrat sufletul inainte sa fi ajuns la finalul intrebarii. Am vazut doar doua cuvinte in propozitie "stresat" si "fericit"...am ales fara sa respir cuvantul din urma.
Am recitit intrebarea si mi-am spus "n-as putea sa fiu un geniu fericit?" Dar stiu ca geniile erau neintelese inca din cele mai vechi timpuri.
Acum, in lumea mea, ma simt un geniu stresat. Sunt stresata si sunt un geniu, depinde de contextul in care ma privesti. Daca vrei sa-mi vezi doar stralucirile de geniu trebuie sa nu ma stresezi dar sa ma lasi sa te stresez.
Sunt lipsita de logica sau de simtul practic (depinde cum vreti s-o luati) insa tot in contextul actual prefer prostia din simplul motiv ca se impleteste cu fericirea.
Geniile sunt pline de virusi existentiali. Prostii sunt la tot pasul.
Geniile n-au fost niciodata intelese. Prostii sunt intotdeauna scuzati.
Geniile au fost apreciate post mortem. Prostilor le e inteleasa pana si aroganta.
Geniile nu cred in noroc. Prostii se scalda in bafta.
Geniile sunt intradevar stresate iar prostii realmente fericiti.
De ce sa inteleg complexitatea universului daca nu pot sa ma bucur de ea? De ce sa vad dincolo de aparente, sa citesc printre randuri si sa-mi incretesc fruntea? Aleg sa nu inteleg, sa gust cu sete, sa ma bucur precum un copchil tembel de fiecare secunda colorata.
Intrebarea e insa foarte desteapta : ce-ai prefera sa fi? si nu : ce esti?
Cred ca tine doar de mine daca am o prostie geniala sau sunt genial de... fericita :)

Voi ce spuneti?

La concertul Madonna

Nu sunt fan Madonna, nu asa cum sunt fan Depeche Mode!

Aseara in drum spre casa dupa munca primim un telefon in urma caruia trebuia sa decidem daca vrem sa mergem la concert sau nu. Invitatii de la organizatori.

"Hai sa mergem, are si ea o varsta...hai sa vedem ce poate"

Am ajuns la parcul Izvor pe la 19:30; atmosfera de concert. Tot centrul capitalei blocat, lumea pe strazi, extrem de multa lume.

Am primit niste bratari de organizatori si ni s-a dat acces in perimetru oriunde doream. Am ales tribuna. Gazonul A era aproape plin, gazonul B era indepartat si trist, tribuna inca goala.

Punctualul DJ Paul Oakenfold a deschis seara la ora 20:00 si a mixat destul de bine.
Pe la orele 20:30 era infernal de multa lume. Sectiunea A acoperita pana la refuz - sectiunea B la fel de indepartata si trista. Mi-era mila de oamenii care au cumparat bilet pentru gazon B.

Dupa ce s-a umplut tribuna de oameni, singurele locuri ramase libere erau culoarele dintre scaune, unde ne-am asezat si noi de altfel.

Pe la ora 21 cand trebuia sa inceapa sa cante "regina" au iesit cainii de paza ai BGS-ului prin tribuna sa "faca ordine". De aici incepe un luuuuung sir de tiganeli "n-aveti voie sa stati aici" ; noi: "suntem organizatori, stam unde vrem c-am dat bani sa sponsorizam acest concert!" ; ei : " n-aveti voie, nu aici, nici aici, nici aici" .

50 de minute de nervi si stres! Cum sa explici unor creiere de gaina puse acolo sa latre ca fara contributia ta de organizator ei inca ar muncii cu ziua la zugravit apartamente in periferie?

In mijlocul discutiilor si plimbarilor de colo-colo in tribuna am inceput sa ne sufocam. Ne uitam in jur, in sus, in jos, in stanga, in dreapta - un nor fin de praf acoperise intreg perimetrul. Parcul fiind aproape in totalitate distrus, pamant uscat in combinatie cu 70.000 de picioare x 2 = insuficienta respiratorie.

Aproape de orele 22:00 diva, regina, unica, exceptionala Madonna a inceput show-ul pe tronul ei bling-bling.

Ne-au deranjat capusele BGS de vreo 2-3 ori dupa inceperea concertului ,din dorinta de-a arata ca-si fac job-ul perfect, fara creier, fara logica pana am decis sa-i ignoram total.

Ok, acum impresii despre concert:

Sonorizare proasta! Repet : sonorizare execrabila!

Ecrane mici si de proasta calitate - rog participantii in sectiunea B sa-mi spuna DACA au vazut-o(sau de ce nu, auzit-o) pe Madonna?

Ea a cantat... bine, a avut joc de scena, dansatorii au fost frumosi, costume fancy, alura snobish - sexuala ; "the usual Madonna". Am avut impresia de cateva ori ca o lasa plamanii si ca fata din spatele scenei suna mai bine decat diva...insa o inteleg - are 50 de ani si a dansat 2 ore!

Organizatorii - nu sponsorii - organizatorilor doresc din tot sufletul meu sa le comunic ceva : r o m a n e s te :) Fara cuvinte domnilor! In astfel de momente, sincer, imi doresc sa n-am niciodata bani sa va angajez sau sa am atat de multi incat sa va extermin.

Imi pare rau pentru cei care au lesinat din cauza prafului - inca ma resimt - am gatul, nasul si pieptul amortit si greoi - dar aici e doar vina lui Dumnezeu ca a lasat pamantul si praful, nicidecum a noastra ca nu avem spatii de concerte.

Mai am o intrebare/nelamurire ; am fost singura care a observat ca publicul n-a prea cantat si dansat? Hai, exceptie doua piese..insa in rest?!

Aaaa, sa nu uit: care-a fost ideea cu melodiile tiganesti si bullshit-ul despre rasism, tigani, rromi?

Insemnul "Bukurest" pe harta??? WTF? (uat za fac)

De laudat insa momentul Michael Jackson - unul din momentele in care publicul a fost foarte (daca nu cel mai) activ.

Ei bine, in urma acestei seri interactive - nemaipomenite , am ajuns acasa sfarsita, plina de noroi in nas, cu dureri de spate si cu degetul din mijloc ridicat catre BGS.

Somn!

Leapsa colorata

"Cei patru apostoli erau de fapt doar trei: Luca si Matei"

Am inceput asa pentru a va explica cele trei culori preferate din care doua sunt de fapt non-culori (multumesc doamnei profesoare de pictura si desen Potra) ; vorbim aici de alb , negru si rosu. Deviem , le imperechem, putem utiliza alb murdar, gri inchis, gri deschis, rosu, roz rosu sangeriu...etc.

Dupa o ancheta in sifonier marturisesc ca acestea sunt culorile hainelor mele...de fapt acestea sunt culorile...punct.

Ok, acestea fiind relatate, am primit o leapsa colorata de la vecina vulpe, si-mi zice sa-mi iau culoarea "pedeapsa" sau caut toate obiectele din casa de aceasta culoare, sa le pozez si sa le prezint pe blogu-mi.

VERDE! Stiti si voi ; verdele destinde psihicul si fizicul, este culoarea naturii, simbolizeaza prospetimea, fertilitatea, armonia, este culoarea reinvierii, culoarea care ofera un nou inceput crud. Verdele mai este si culoarea (procent de 95%) absenta din casa mea, din garderoba mea, din viata mea. La naiba nu am verde nici la birou!

L-am avut pe Ludovic, cactusul, apoi pe Ludovic al II - lea care a murit din pacate datorita varstei fragede si a lipsei de anticorpi. Cam acestea au fost petele mele de culoare, pe langa covorul rosu si masuta roz.

Ocazional primesc flori, dar am inteles ca nu se pun, leapsa trateaza obiectele permanente iar florile de plastic nu-mi plac deci nu primesc, asadar nu am.

M-am cautat in toata casa, doar doar o sa gasesc ceva cu care sa ma laud, sa pozez, sa detaliez. Am urmatorul obiect decorativ cu valoare sentimentala si vechime plus rezistenta : un buchet de trandafiri format din cateva floricele roz (trandafiri roz realizati din hainele porumbului vopsite) si cateva frunze verzi din stuf uscat, tulpini de bambus, toate vopsite verzi...dupa cum se vede in fotografie.

Am inteles din aceasta leapsa ca-mi trebuiesc plante, dragilor ziua mea de nastere e pe 31 octombrie dar pana atunci va stau la dispozitie, dispusa sa-mi cumpar eu pamantul decorativ de flori :)

Povestea mea - inceputul

Mama era (inca mai este) o femeie frumoasa. Avea doar 15 ani cand l-a cunoscut pe tata. Cred ca s-a indragostit instantaneu de ea, desi el era implicat intr-o relatie - pe atunci avand doar 21 de ani.
Ea pustoaica rasfatata, el motociclist rebel. A curtat-o frumos, romantic, flori, bomboane, jucarele de plus, plimbari cu motocicleta. N-a reusit sa-i smulga mai mult decat o o strangere de mana.
L-a lasat s-o curteze, ii placea sa-l vada, sa-l stie indragostit, insa ea era inca un copil.
Pe la 17 ani intr-o seara fara nici o introducere in subiect l-a cerut de barbat. Asa vroia ea, sa fie mare, sa nu mai decida nimeni pentru ea. El n-avea de ales; sa accepte sau sa n-o mai vada.
El avea 23 de ani, ea 17 - au planuit nunta in secret - si inainte de cununia civila au avut totusi curajul sa-si invite familiile la nunta lor.
S-au casatorit civil in decembrie si religios in ianuarie. L-a scurt timp dupa nunta ea a ramas insarcinata. Cu subsemnata.
Majoratul mamei mele l-am prins in burtica. Poate si pasiunea pentru motoare tot in burtica am prins-o. Conducea motorul tatei fara ca el sa stie, sprijinindu-si burta cu copil pe rezervor.
Undeva la finele lui octombrie intr-o zi frumoasa de toamna tanara mamica a inceput sa aiba dureri. Initial le-a ignorat - nu stia ce insemnau - apoi s-a vazut nevoita sa cheme ambulanta.
A ajuns la spitalul judetean Baia Mare spre miezul noptii. Dupa o noapte de chin, dimineata, in ultima zi de octombrie, la orele 07:50 , a venit pe lume mogaldeata cu parul rosu, pielea alba si ochii verzi.
Trebuia sa fie baiat, asa isi dorisera tinerii parinti, dar nu au fost dezamagiti, era primul copil, era frumos, urla ca din gura de sarpe, trebuiau s-o iubeasca!
Pana la 1 an si o luna n-a facut nimic altceva decat sa tipe. Nu dormea niciodata noaptea, nu vroia suzeta, trebuia hranita doar cu lingurita, nu gangurea, nu era atenta sau receptiva, avea o incapatanare extraordinara de-a scoate pe toata lumea din minti cu programul ei de noapte si fara orice alta forma de comunicare. La 13 luni fix a cerut cutitul de pe masa ; "vreau cutitul".
Si din acel moment a inceput sa vorbeasca, corect, coerent, fara greseli de exprimare, fara balbaieli, fara gandureli, ca si cum isi pastrase toata energia pana atunci pentru a invata fiecare cuvant.
Doi ani mai tarziu a venit pe lume cealalta jumatate a echipei ; Pogonici. Mama avea 20 de ani cand s-a nascut sora mea Casandra. De data aceasta erau siguri ca o sa fie baiat, aveau numele pregatit: Vlad. Copila era mica, bruneta cu parul sarmos ce se incapatana sa stea ciufulit si maslinie la ten.
Arici Pogonici era cel mai cuminte copil din lume. A devenit un bebe cu pielea alba, ochi rotunzi si verzi, parul blond, si dolofana.
Pana sa implinesc 6 ani am locuit la bunica mea. Langa Baia Mare. De fapt, ea ne-a crescut. Mama si tata aveau serviciu, trebuiau sa munceasca mult pentru a intretine aceasta familie.
Am crescut la curte, am mancat sanatos, m-am jucat in livada cu copaci verzi, am mancat capsuni, zmeura, mere, pere, coacaze, din gradina noastra. Am respirat aer curat de la poalele muntelui, am zburdat prin campii cu flori de vara, m-am dat cu sania prin cea mai mare zapada, am cutreierat dealurile la topirea zapezii pentru a descoperi primele flori de primavara...
Am iubit animalele, am iubit natura si-am iubit-o cel mai mult pe bunica mea...in bratele careia adormeam in fiecare seara dupa cate doua povesti frumoase.
Parintii mei au decis sa se mute in oras pentru a le fi mai usor cu munca, sa aiba casa lor si numai a lor, se apropia scoala pentru copilul cel mare, trebuia sa primeasca o altfel de educatie.
Am perceput ruptura de bunica, de caminul nostru ca fiind extrem de dureroasa. Nu mi-a placut orasul, nu mi-a placut apartamentul cocotat la etajul 4, nu mi-a placut camera noastra, trotuarele si putinul spatiu verde.
A fost prima mea depresie...
De la 6 ani am refuzat sa mai vorbesc, sa ma deschid, am existat ca un robotel care face (sau nu) ceea ce i se comunica. Am inceput sa citesc "Povesti Nemuritoare" savurand pe rand toate volumele din biblioteca, poate pentru a-mi lasa mintea sa zburde intr-o lume imaginara...
Cand nu ma incuiam in camera noastra si citeam eram in curtea blocului cu cheia de gat, cu paturica si casuta papusilor alaturi de prietenele si vecinele noastre.
Mai exista insa o portita : vacantele.Toate vacantele de la scoala erau petrecute la bunica la tara. Cand eram norocoasa chiar si weekendurile. Acolo n-aveam nevoie de paturica, papusi,TV sau carti de povesti.
Traiam asadar dintr-o vacanta intr-alta. Perioadele dintre aceste vacante treceau fade, fara amintiri sau intamplari. Toata concentratia de viata incepea cand impachetam rucsacul si plecam la bunica.
Am trecut prin pubertate, prin adolescenta, prin muulte - marunte intamplari care mi-ar ocupa zeci de pagini. Majoritatea sunt construite acolo, in raiul meu, vara, iarna, primarava, depinde de vacanta in discutie.

Asa am ajuns sa cresc, sa iubesc, sa vietuiesc, sa contribui la ceea ce sunt azi construind o bucata din mine la aproximativ 600 de kilometri distanta...



Pun ordine in amintiri, le scriu, le aranjez in rafturile sufletului, pe masura ce fac ordine o sa imparc cu voi cateva pagini de viata.

Mi-e dor sa filosofez

Am mintea plina de subiecte pe care as vrea sa le detaliez aici. Sunt atat de prinsa cu toate celelalte incat uit de ele sau pur si simplu aman in nestire.

Nu ma judecati prea aspru daca fac acum un amalgam de ganduri fara sens sau logica.

Pentru mine paginile de blog reprezinta tolba de ganduri nerostite. Mi-e uneori lene sa vorbesc, poate nu-mi gasesc cuvintele cele mai potrivite, dar cand privesc monitorul si dau drumul la degete pe taste totul se leaga armonios, imi descarc mintea de intrebari, sufletul de pietre si dau de stire lumii pe unde-mi mai bantuie imaginatia sau ce ma roade suplimentar.

Nu am certitudinea ca voi dezvolta subiectele vreodata asadar ;

Aveam de gand sa critic campania Ministerului Turismului - e plin Bucurestiul de panouri publicitare, nici nu vreau sa ma gandesc cat au costat - sa-i spun doamnei Udrea ca putea sa investeasca acest buget intr-o campanie mai desteapta. Au facut si reclame la tv (ce-i drept misto reclame) acum ca tv-ul e cel mai ieftin - mi-ar fi placut sa aloc putin timp acestui subiect sa fac o analiza si sa propun o alternativa la aceasta campanie prin care sa isi atinga de fapt scopul. Ce va intereseaza stimati domni si stimate doamne din minister? Doriti ca romanii sa viziteze mai mult Romania? Sub nici o forma n-o sa-i motiveze un spot publicitar sau un panou outdoor! Tocmai pentru ca lucrez in marketing direct stiu cum sa te adresezi consumatorului...dar in fine, nu stric orzul pe ciori!

Alt subiect de dezvoltat era strans legat de echilibrul personal , de energia pe care o asimilam din toti si din toate, de gandurile negative care alunga pentru totdeauna gandurile pozitive. Am nevoie de-un nou seminar de bunatate, de timp cu mine, cu gandurile mele in care sa multumesc pentru tot si pentru toate. Orice justificare ofer pentru lipsa de timp, starea de spirit, robotizarea mea, toate raman pana la urma doar justificari. Am dezbatut chiar eu tainele timpului si-am ajuns la concluzia ca avem timp pentru toate, trebuie doar sa le prioritizam. Asadar - timp pentru iubirea de sine - iubirea in general.

Vroiam sa povestesc pe larg intr-un articol despre tipurile de oameni. As fi dat ca exemplu o ferma cu animale si-as fi personalizat fiecare animal alocandu-i cate o intamplare umana. Exista omeni cu spirit de turma, oameni care traiesc ordonat de cand se nasc pana cand mor. Exista oameni rebeli, oameni care sunt caii salbatici ai omenirii, ies din toate tiparele. Exista si licurici, care au cate o sclipire de geniu din timp in timp. Avem categoria de oameni rai, dihorii care stiu sa se hraneasca cu energia si realizarile celorlalti. Oameni simpli, fara prea multa filosofie, precum porcusorii roz din cotet care odata ce au mancare si loc de dormit devin fericiti si nu guita. Am eroii - cainii de paza, oamenii cu suflet mare care te bucura sa-i ai aproape... Cred ca ati inteles ideea.

Mai am foarte multe amintiri , sau la polul opus - perioade lipsa - etape ale mele care au disparut sau care azi mi le amintesc ca bucati din puzzle-ul ce ma construieste si delimiteaza. Trebuie sa invat sa-mi cunosc toate personalitatile (recunosc ca sunt multiple) pentru a le tine in frau. Noi insine putem deveni cel mai bun prieten sau cel mai mare dusman pe care il avem. Fiecare intamplare care mi-a conturat existenta a devenit de fapt atomul care ma compune.

Inca un subiect pe care-l vad mai pe larg scris ar fi cel legat de oboseala acumulata in ultimul timp. Trebuie sa ma invat pe mine, Cristina de azi. Cristina care are job, responsabilitati, traieste intr-un oras mare, are (ca tot omul) rate la banca, datorii uneori, scadente alteori. Pana acum nimic neobisnuit, fac parte din sistem, ma duc in fiecare dimineata la birou, ajung destul de tarziu acasa, am invatat sa-mi flosesc cat mai eficient cele 4 ore de cuplu alocate pe zi. Patru ore care de fapt sunt CELE mai relevante pentru ca ele sunt de fapt viata mea. Atunci inchid robotelul zilnic si-mi intru pe sub piele si revin la viata. Am insa o mare problema ; sunt obosita. Stiu ca par o plangacioasa care refuza sa faca parte din viata reala, posibil am o problema psihica, o perioada grea, si n-as vrea decat sa pun capul pe perna si sa DORM!

Sa ma trezesc intr-o lume mai buna . . .

Doua din weekend

Doua intamplari.

Inainte sa istorisesc aspectele pozitive ale sfarsitului de saptamana incheiat trebuie sa fac o precizare ; traiesc de pe un weekend pe celalat. De indata ce se sfarseste unul visez la cel ce vine.

Am iesit intr-un restaurant nou sambata seara. "Orasul Interzis" un loc cu mancare chinezeasca remarcabila. Voi detalia pe blogul de carciuma. Imi era dor sa lenevesc intr-un Bucuresti mai putin incins, mai mult racoros, sambata seara cu prietenii.

Imi era dor sa plec dintr-un restaurant cochet, cu burta plina de mancare delicioasa, spre un club in care sa sper sa gasesc loc in ringul de dans.

Acum doua saptamani am pornit devreme spre Barfly "sa prindem loc la masa" si-am gasit clubul gol-golut, fara chip de om pana dupa miezul noptii cand am plecat la casele noastre.

Sambata seara insa pe la 12 trecute fix Barfly-ul canta muzica buna din vremuri apuse, era la fel de plin de fum precum imi aminteam eu, oameni cu chef de dans si fara prospaturi iesite la bere din banii de alocatie.

Acesta e un alt motiv pentru care evit sa ma inghesui in cluburi ; tineretul intre 17 - 21 de primaveri. Ei cu timiditatea si cosurile la vedere, ele cu o dorinta nestavilita de imperehere...

Stiu... "Cristina dar tu cand aveai 21 de ani?!"

"Eu cand aveam 21 de ani, maica, faceam scoala de dimineata si job dupa-amiaza." Nu detaliez cu lectii de morala si educatie tehnologica ca nu da bine.

A doua intamplare de weekend a fost targul de antichitati. Duminica, dupa pranz, aglomeratie. Pasionata fiind de bijuteriile vintage am incercat sa gasesc un chilipir. Am incercat.

Cateva observatii: daca bijuteriile de argint sunt tratate cu o substanta speciala nu inseamna ca sunt neaparat vechi ; substanta-tratament are efectul dorit numai daca este aplicata de catre cunoscatori ; supra-pretul pentru un fake nu merge pe timp de criza.

Inca ceva: daca se organizeaza un targ vintage "middle-age" cred ca va avea un real succes. Niciodata nu am vazut mai multe batranici simpatice intre 60 - 80 de ani dornice de-a se impopotona cu bijuuri. Nu puteai sa treci de ele, erau ca o baricada stafidita in adulmecarea de bling-bling-uri.

Sunt rautacioasa? Putin. Am ramas uimita de energia ce-o debordau doamnele bine trecute de varsta a doua la acest targ de antichitati - credeti-ma era un efort sa parcurgi bulevardul dintr-un capat in celalalt pe jos, oprindu-te la fiecare stand in aglomeratia respectiva - si am comparat comportamentul acestor doamne in mijloacele de transport in comun - you do the math.

Sunt o persoana cu mult bun simt (uneori prea mult) si am un respect deplin pentru cei trecuti de prima tinerete - deh, cu totii ajungem acolo (Doamne da!) - insa am mica pretentie sa nu fiu calcata in picioare fara macar scuzele de rigoare.

Per total targul a fost o idee desteapta si-am putut admira piese de mobilier absolut superbe, tablouri autentice, vesela argintata si muulte alte obiecte vechi valoroase.

Acestea fiind spuse s-a incheiat al doilea weekend de august.

Oficial , conform calendarului popular am intrat in toamna.

Neoficial - va tin la curent!

Relaxxx !

Am furat o "leapsa/exercitiu" de pe blogul Liei. Mi s-a parut extrem de simpatica, mi-a readus zambetul pe chip, macar pentru cateva momente :)
Incercati-o si voi (cei curiosi), e un exercitiu relaxant si flatant pana la urma :)

Folosind doar titluri de melodii ale unui artist sau ale unei trupe, răspunde la următoarele întrebări. Incearca pe cat posibil sa nu repeti titlurile melodiilor.

Pick your Artist
Depeche Mode

Are you a male or female:
Lilian

Describe yourself:
Precious

How do you feel:
Newborn

Describe where you currently live:
Here Is The House

If you could go anywhere, where would you go?
Fly On The Windscreen

Your favorite form of transportation:
Behind The Wheel

Your best friend?
Personal Jesus

You and your best friends are:
Policy Of Truth

What's the weather like:
Enjoy The Silence

Favorite time of day:
Only When I Lose Myself

If your life was a TV show, what would it be called:
World In My Eyes

What is life to you:
A Question Of Time

Your relationship:
A Question Of Lust

Your fear:
Condemnation

What is the best advice you have to give:
Never Let Me Down Again

Thought for the Day:
Everything Counts

How I would like to die:
Goodnight Lovers

My soul's present condition:
I Feel Loved

My motto:
Just Can’t Get Enough

the end

P.S. I'm a fan !

Prima data

Am primit iar o leapsa simpatica de la Lia pe care o onorez cu zambetul pe buze.

Leapsa zice sa declar prima/primul , dupa cum urmeaza:

maşină: Aveam vreo 2-3 ani cand am primit cadou prima decapotabila marca...Dacia?!? Era din plastic, portocalie, cu pedale. Am folosit-o indelung, am si poze care sa dovedeasca asta. De atunci insa m-am tinut departe de masini, ma atrag motoretele si imi place masina iubitului - ca-i a lui :)

călătorie în perimetrul ţării: Am batut judetul Maramures in lung si-n lat... Prima oara cand am calatorit in tara, pana la Constanta si inapoi, deci prima mea iesire din judet - pe la 16 ani si putin :)

călătorie în afara ţării: Hmmm...in 008 , la bulgari si apoi la unguri. N-a fost mare branza, mi-a placut mai mult a doua oara :)

amintire: Am mai scris pe undeva (nu stiu unde insa) ca prima mea amintire clara o am cu tortul de la 3 ani. Era un tort maaare de ciocolata si caramel. Mama punea lumanari pe el, mi le numara, eu... o bulina roz cu par rosu si ochi verzi curiosi. Apoi blituri.

animal de casă: Am avut o...vrabie. De fapt un pui de vrabiuta, l-am crescut, l-am invatat sa zboare ; nu prea bine insa deoarece la prima aterizare de pe umarul meu, o pisica rea l-a inhatat. Drama!!! Am urat pisicile o vreme. Apoi am avut un catel mic-mic, apoi niste porumbei in balcon, apoi pisici si iar pisici. Acum e Nemo :)

îndrăgosteală: Indragosteala pe bune - pe la 14 ani. Ce mai poveste :) Noroc ca n-a durat decat un an.

descoperire: Tot pe la vreo 3-4 ani ma uitam fascinata cum bunica mea ardea frunzele uscate din livada si vreascurile. Mi-am luat grabita galetuta mica de plastic, am umplut-o cu apa si-am aruncat-o peste foc. Credeam ca "apa creste focul". N-a fost deloc asa :)

job: Oficial? :) La 19 ani, in departamentul Infoline al lui OPS (Open Public Services).

idol: Creeeed ca Michael Jackson. Nu l-am idolatrizat in adevaratul sens al cuvantului, era amicul meu imaginar.

creaţie: prima mea tunsoare...Am luat foarfeca si-am comis-o ; in timp ce mestecam tutunul de pipa al tatalui meu. Cautasem indelung accesoriile, adica foarfeca si tutunul.

Atat cere leapsa, eu as mai avea...de adaugat inceputuri glorioase, initieri intr-ale vietii (nu ganditi erotic, nu dau detalii picante).

Leapsa merge mai departe catre Sasha :)

P.S. La multi ani Sasha!