marți, 14 iulie 2009

Despre Michael Jackson

S-a scris mult despre Michael Jackson in ultima perioada...Au urlat toate blogurile, sa nu mai vorbesc despre reviste/tv, radio...
Cred ca zilele lui de glorie au inviat post-mortem.
Foarte multi oameni au plans, la fel de multi au ignorat, dar, mai multi au criticat.
Am vazut aseara un documentar - m-am uitat mai mult de curiozitate - care mi-a schimbat putin perceptia si stadiul de ignoranta in care ma aflam.
Sa fim seriosi...cu totii am fost fani Michael Jackson cel putin o data-n viata. E o zicala doar.
Am avut perioada de euforie de pe la 6 ani pana pe la 8 ani.
Mi-o amintesc atat de bine dintr-un singur motiv : Michael Jackson era prietenul meu imaginar.
Imi mai aduc aminte ca varul meu era adolescent, mergea pe la discoteci si uneori il vedeam "dansand Michael".
Ne uitam la video sau la tv la concerte, filme cu si despre el, atunci in Romania (in viziunea mea) toti erau Michael.
Eu vorbeam cu el in fiecare zi. N-am avut alt prieten imaginar, nu stiu de ce l-am ales pe el, dar eram fascinata de tot ceea ce insemna Michael, si-i povesteam in fiecare seara activitatile mele de peste zi.
Uneori spuneam cu voce tare "Tu ce crezi Michael?" si apoi ascultam pauza lungaaaa pana ce mintea-mi concepea un raspuns "pe masura".
A trecut perioada respectiva, cu toate etapele aferente fiecarei varsta a mea. A trecut si Michael si-mi aminteam amuzata de el, fara sa mai caut/ascult/studiez absolut nimic despre ce face.
Toate noutatile/stirile ajunse la mine au fost pur intamplatoare si nu le-am analizat in nici un fel.
De fapt...cred ca m-a intristat putin infatisarea lui din ultimii 7-8 ani. Mi s-a parut ca a exagerat.
Cand am aflat ca a...murit...am fost oarecum socata, mai apoi agasata de nebunia presei si in ultima instanta stupefiata de reactia si actiunile familiei lui.
Nu pot pleda in necunostinta de cauza nici pro nici contra Michael Jackson, pot sa-mi exprim o opinie in urma acestui documentar vazut, mentionat mai sus.
Ce-am inteles?
A fost un copil traumatizat. N-a avut copilarie. A trait ca o papusa in lumina reflectoarelor, o
mica masinarie de produs bani, coordonata sever de tatal inconstient.
Adolescenta i-a fost puternic marcata de o dorinta de libertate financiara...o independenta fata de o familie avara dupa faima.
El avea faima, avea banii insa nu cred ca stia ce sa faca cu ele...
Drama lui a fost aspectul exterior...motiv pentru care a incercat sa-l imbunatateasca constant dupa o perfectiune setata de mintea lui suferinda. Culoarea pielii, forma nasului, parul, fata...totul dus la extrem.
Tanjea dupa o copilarie, tocmai din acest motiv a creeat NeverLand.
Sunt convinsa ca era pueril si infantil si-am perceput asta simplu in urma reportajului : comunicarea cu realizatorul documentarului (adult) era una...sa-i zicem defensiva. Vorbea timid, usor speriat, parand chestionat, stanjenit dar totodata respectuos.
Comunicarea in NeverLand ,"domeniul lui" cu copii din jur...era un relaxata, mult mai in aria lui de intelegere, in largul lui, am perceput-o cam "la acelasi nivel cu ei".
Se simtea in siguranta doar in preajma celor inocenti pe care-i percepea ca fiind lumea lui. Lumea unui copil.
A vazut cineva filmul I am Sam? Acesta ar explica oarecum stadiul intelectual al lui Michael.
Nu, nu cred ca era retardat mintal! Cred doar ca isi creease un scut "anti-omenire" si din intamplare avea si resursele financiare pentru a-l dezvolta pana la nivelul ridicolului.
Tot din acest documentar am inteles abordarea lui paterna neobisnuita. Mastile pentru copii pentru a-i tine departe de hienele paparazzi... Lipsa prezentei materne; odata pentru a oferi el toata dragostea (din ambele puncte de vedere, atat al mamei cat si al tatalui) si nu in ultimul rand negatia unei autoritati si responsabilitati.
Admitand ca e parinte ar fi trebuit sa imparta aceasta sarcina cu o jumatate feminina. In cazul lui Michael, o sotie, o mama, ar fi fost perceputa ca o maturizare, ca o injumatatire a sarcinilor si deciziilor, iar el isi DOREA sa "do it all by himself" in cazul in care ceva ar fi mers prost "to have noone else to blame it on".
Dependenta de pastile - cert a fost una - am dedus-o din comportamentul lui schimbator in functie de situatie. In lumina reflectoarelor devenea robotelul fara personalitate care stie sa cante si sa danseze, iar acasa era (asa cum si el era convins ca e) Peter Pan.
Nu cred ca Michael Jackson s-a drogat constient. Cred doar c-a vrut sa poata mai mult. Stiu, nu e o scuza, insa n-a fost nimeni care sa-l ajute! Asta e dovedit.
Imi mentin pana in panzele albe parerea ca nimanui nu i-a pasat de omul, de sufletul, de fiinta Michael Jackson! Exista starul, exista excentricul, exista macho Michael.
Mai cred ceva...referitor la ignoranta maselor: Michael Jackson a crescut o generatie. A vandut muzica pentru copii/adolescenti/tineri, a vandut o imagine, un stil de viata care prinde o audienta cu o anumita mentalitate. Ei bine, in momentul in care natura a depasit bariera adolescentina...Michael a fost uitat.
A urmat scandalul si acuzatiile de pedofilie si-atunci nici un parinte n-a mai educat in spiritul muzical Michael...
NU CRED ca a abuzat vreun copil!
Caracteristic noua, oamenilor, am invatat ce insemna omul acesta, abia dupa ce el nu mai exista.
Avem vreo certitudine ca soarta lui ar fi fost altfel daca noi ne-am fi aratat sufletele, fara sa ne hranim urechile si-atat? Nu stiu.

Stiu ca e trist.

Odihneste-te in pace Michael!

7 comentarii:

florian spunea...

foarte frumos...Michael a fost un MARE artist...poate la fel de talentat ca Elvis...o spune un om care nu a fost nicodata un fan al lui...de cand ma stiu am ascultat numai rock..in asentimentul total al cuvintelor tale...din Piracanga...te pupam..Sasha, Laura, Florian si Tomitza

Sabbra spunea...

Va pup si eu familie de brazilieni :)
Ieri am vazut cateva date despre albumele lui vandute in milioane de exemplare, omul a muncit o viata intreaga, si-acum nu-si gaseste linistea de scandalurile presei si sta de aproape O LUNA neinmormantat...

Sonia spunea...

Asa cum spunea familia de brazilieni :) de mai sus, sunt in asentimentul total al cuvintelor tale.
Cand credeam ca nu pot sa mai citesc despre asta, am citit cu mult interes povestea din perspectiva ta, e un omagiu frumos !

Sabbra spunea...

Sarumana Sonia :)
da...si eu am citit si-am tot auzit bombanelile presei, si chiar articolele de blog.
am vrut insa sa pun o opinie personala si mai plina de suflet...
ma bucur ca mi-a iesit :D
pup

AlwaysCoke spunea...

Like No Way, Carpe Omnius e motto-ul meu :|, sa-nteleg ca nu sunt singurul caruia i-a placut hard candy :))

Sabbra spunea...

Coke, mi-a placut hard candy la nebunie..dar stiam de motto si inainte :)
Traieste TOTUL!

Anonim spunea...

nici un idol nu are imperfectiuni. nu il putem percepe pe michael ca si un om ca restu pentru ca il vrem idol. toti suntem luati pe sus de valuri si izbiti de peretii vietii. lucrurile pe care le spui probabil din cauza asta sunt ignorate si de aceea oamenii il tratau si il priveau asa. cei care auveau nevoie de stele vedeau stele, cei care vroiau sa-si directioneze frustrarile acuzau si aratau cu degetul iar cei care nu doreau sa puna paie pe foc ignorau. la urma urmei nu conteaza cine a fost omul michael, copilul michael pentru ca acel michael, la fel ca noi ceilalti traia in umbra, un anonim, nimic mai mult.
daca e sa fie si o farama de optimist in monologul meu e aceea ca imaginea lui, cea pe care am putut cu totii sa o percepem, a marcat, a impresionat, a dezgustat... a avut impact.
long live the spotlight!
Toate cele bune draga mea!
Paul
>:D< :*