Realitate subiectivă

Am cugetat puțin dacă să postez un status sarcastic pe Facebook saaau, să dezbat mai pe larg aci, la mine-n bătătură. A câștigat ograda proprie pentru că pot să fiu cât de sarcastică am io chef și, pentru că prefer să-mi vărs năduful rapid, fără să mă pierd în cometarii inutile cu cei ce mă contrazic.
Așadar:
Că oamenii văd lucrurile cum sunt EI, nu cum sunt lucrurile de fapt, știam deja. Suntem subiectivi, e normal.
Daaar anumite realități...sunt ridicole. Încep să-mi pun întrebări serioase. Să fii în halul acesta de orb să nu îți dai seama când ai depășit pragul normalului general valabil? Știu, îmi veți spune și că normalul e relativ.
Păi...într-o lume cu realitate subiectivă și cu normalitate relativă...ce mama mă'sii mai e palpabil?
Trebuie să existe un soi de ...unitate de măsură a realității și a normalității.
Am impresia că viteza cu care evoluăm e și viteza cu care involuăm. Sau, ca să fiu mai precisă, cu cât "the sky is the limit", cu atât...n-avem limite în prostime.
Deși de obicei trăiesc într-o ignoranță demnă de admirat, în ultima perioadă zenul meu e agasat de: frecvența cu care i se acordă importanță pe net băbuței ăleia de Răduleasca. Asta înseamnă că oamenii încă se uită la TV. Și...dacă am spus asta...e ca și cum aș fi spus că un virus letal ar ucide omenirea în următoarele 5 zile. Chiar cred că principalul motiv pentru viteza cu care ni se prostește neamul e teveul. Sorry, așa cred eu.
Apoi...a început să mă agaseze rețeaua asta socială. Pentru mine e un colțișor virtual în care mă prostesc, sunt superficială, mai văd poze ale prietenilor și mai râd la bancuri. Daaaar...pentru unii e site matrimonial și pentru alții e instrument de măsurat personalitatea. Refuz, refuz, refuz să cred că există cineva atât de imbecil încât să CREADĂ că poți detecta adevărata personalitate a unui om din pagina lui de Facebook. Sau că realitatea de pe wall-ul de Facebook are vreo legătură cu realitatea lui de zi cu zi. Pe Facebook ne hrănim orgoliul cu like-uri. Pe Facebook ne masturbăm virtual. Cam ca diferența dintre sex și uitat la filme porno. Unele le faci, altele le vezi. N-ai 800 de prieteni, nu te iubesc 167 de oameni pentru că ți-au scris "la mulți ani" de ziua ta.
Știu cine are o zi bună, știu cine e deprimat, știu cine s-a despărțit recent de partener, cât le-a mai crescut burțile graviduțelor din lista mea, cine cu cine s-a mai cuplat, pe la ce restaurante de fițe se mănâncă sau la ce concerte e musai să îmi "dau" check-in. Pentru că...dacă nu exist pe Facebook, nu prea exist în rest. Dacă nu sunt populară acolo, șansele mele de socializare scad. Vreau să fiu populară pe Facebook? Îmi pun o poză cu curul la profil, bag două-trei citate motivaționale și niște muzică clasică ca să "se vadă" cât de cultă sunt. Am 30 de ani, nici 50 de kilograme, încă nu-mi arăt vârsta și am unele poze în care dau bine de tot. Plus, sunt single și teribilistă. Sunt o celebritate într-un mediu virtual? Vă dați seama? Contez într-un spațiu FALS!
Care este realitatea? A mea, a voastră, a fiecăruia.

Partea cu adevărat tristă e că începem să devenim la fel de superficiali ca și mediile astea inexistente prin care ne facem veacul. S-a dus naibii profunzimea și...acum am ajuns să mă întreb dacă a existat vreodată ceva mai mult sau am vrut eu să văd lumea frumoasă și am ridicat-o eu pe un piedestal.
Am făcut parte dintre oamenii care își construiesc realități subiective? Categoric da.
Nu sunt eu excepția de dat exemplu, nici nu încerc să fac asta. Totuși, pentru că am ales să detaliez în grădina mea, îmi permit să atrag atenția aupra lucrurilor care mi se par false, aberante și ridicole.
Este aberant să alocăm atât de multă atenție unei pseudo-celebrități...care, dacă stau și mă gândesc pe ce criterii și-a construit faima...mă ia greața.
Este ridicol să trăim atât de real într-un univers virtual.
Este fals ceea ce devenim. Și eu nu îmi doresc să fac parte din gloata asta îndoctrinată care, la o adică, nu mai poate răspunde întrebării: CE e adevărat și CE e normal?

Lucrurile sunt simple, viața e frumoasă, civilizația nu e plictisitoare. Hai să ne uităm la cer. Fără like-uri, fără minciuni motivaționale.

Tudlu!