De șapte ani încoace, n-a existat nicio zi în care să-mi regret tatuajul. Are o valoare sentimentală mare, e parte din mine, indiferent dacă timpul l-a decolorat și i-a modificat foarte puțin forma.
Că iubesc tatuajele nu mai e niciun secret. N-am avut și nici nu voi avea niciodată prejudecăți vis a vis de oamenii tatuați, îi voi privi intotdeauna cu admirație, indiferent ce au ales să-și deseneze pe corp. Există oameni pentru care tatuajul este foarte intim și personal, oameni care așteaptă mult până decid ce își doresc să păstreze scris în pielea lor pentru restul vieții.
Există pasionați, pus și simplu, care adoră începând de la senzația din timpul tatuatului și până la opera finală.
Există chiar și colecționari de tatuaje. Aceștia păstrează în pielea lor opera și energia artistului fără să fie legați în vreun fel emoțional de tatuaj.
Cei mai mulți totuși sunt oamenii pentru care tatuajul are o poveste, o însemnătate. Tatuajul unește și inmagazinează în corpul tău ceva de care fie nu vrei să te desparți vreodată (amintiri, senzații, motto-uri, avertismente), fie ceva cu care vrei să te mândrești chiar și o viață mai târziu.
Acum un an, mi-am scris pe mână că n-am suflet. De ce am făcut-o, ați citit probabil aici. Ca o ironie a sorții, dintre toți curioșii care încercau să-mi descifreze "I have no soul"-ul de pe mână, mai toți citeau "I love my soul". Oricum mi se pare oarecum invazivă întrebarea "ce înseamnă tatuajul tau?".
Câți privitori atâtea concluzii, câți oameni atâtea preferințe, deci e lesne de înțeles că n-ai cum să înțelegi ce înseamnă pentru MINE tatuajul meu și, mai mult, nici măcar nu trebuie să îți placă.
Ca să nu mai vorbim despre faptul că, oricât de mult aș aprecia eu oamenii tatuați, chiar nu aș înțelege doi oameni cu tatuaje identice. Aș înțelege dacă doi oameni și-ar face tatuaje care să se completeze reciproc, chestie de emoții și cuplu, dar sub nicio formă tatuajele identice sau copiate.
Am simțit nevoia să-mi acopăr tatuajul fără de suflet. Nu simt însă nevoia să justific de-ce-ul. Și, chiar dacă pare la mintea cocoșului, pentru cei ce mă cunosc cât de cât, nu pot decât să zâmbesc și să vă spun că nu. Chiar nu e atât de ușor de înțeles. Nici de-ce-ul mesajului inițial și nici de-ce-ul deciziei de a-l înlătura.
Macii în schimb, îmi plac. Mi-au plăcut de când eram copil. Macii fragili, macii catifelați, macii atât de vii și sălbatici și frumoși. Știu că în unele culturi floarea de mac simbolizează moartea, dar chiar nu are nicio legătură cu tatuajul meu. La fel cum în alte culturi simbolizează pacea, liniștea și dulcea otravă a opiului. Pentru mine însă macii sunt florile care-mi plac și care mă fascinează și cu care mi-aș umple casa dacă ar rezista mai mult de o zi.
De câte ori trebuie să-mi ies din minți și să scap de demoni îmi imaginez că sunt într-un câmp cu maci.
Așa că...mi i-am pus pe mână. Atât.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu