Şi râd...

Când mă uit în oglindă, când ma înghesui la metrou, când se termină ora de antrenament la sală, când stau şi scriu pe blog. Râd.

Când mă apuc grăbită de gătit, meticulos, ordonat, metodologic...dar îmi dau seama că NU am dead-line, că pot să fac câtă dezordine vreau...şi îmi pun un pahar CU vin, râd şi...ascult muzică zen.

Când aştept la semafor şi mă trezesc brusc într-un grup de şcolari, fie ei şi la liceu, dar avem aceeaşi statură, ne îmbrăcăm după aceeaşi modă ... şi...wow...mă pierd între liceeni ? That feels GOOD!

Când mă trezesc dimineaţă şi ABIA AŞTEPT să ma duc la birou pentru că acolo e plin de oameni pe care eu îi iubesc. Acolo e cafeaua mea delicioasă.
Şi micul dejun...ieşit din comun. Azi dimineaţă am primit o bucată de pastramă crudă adusă de la Odorheiul Secuiesc şi o ciocolată de la Ploieşti. Aşa...pus şi simplu..." ţi-am adus să guşti Cristina!"

Există oameni, mulţi, frumoşi care ABIA AŞTEAPTĂ să te vadă... Oameni cu care..dintr-un motiv sau altul nu te-ai văzut de muuuult timp...şi care nu-şi doresc altceva decât să schimbe 3 vorbe cu tine. Dezinteresaţi!
Râd!

Octombrie al meu a trecut atât de repede. Şi te iubesc măi octombrie, căci la finele tău am venit pe lume. După ce-am chinuit-o pe mama 12 ore de travaliu.
Dar uite că e la final...imediat. Agitaţie, oameni, întâmplări, furie, nervi şi ...totuşi...multă...multă bucurie. Râd!
Pentru că NU sunt obişnuită ca eu să fiu eu. Să nu aparţin. Să fie bine că NU aparţin. Să n-am nicio altă treabă decât să râd şi să mă bucur că viaţa e chiar frumoasă. Fără rahaturi americanizate.

Am fost invitată într-un grup motivaţional pe Facebook. Din lipsă de timp nu am avut cum să particip. Totuşi, îi citesc. Şi unul dintre "to do-urile"  grupului era să găseşti 10 lucruri pentru care eşti recunoscător azi.

Sunt recunoscătoare pentru că :
nu trebuie să MINT că sunt fericită. Şi nici nu trebuie să mă prefac că sunt fericită
există soră-mea şi mama şi tata şi Claudiu şi sunt aşa cum sunt
îl am pe Nemo şi pentru că am reuşit să îl păstrez
am cei mai mişto colegi...oricât de mult îi chinui eu zilnic
am atât de mulţi prieteni de care nici nu ştiam
mi s-au împlinit TOATE dorinţele pe care mi le-am pus până acum
nu mi-am pierdut minţile şi am reuşit să învăţ din toate experienţele prin care am trecut
mă uit în oglindă şi îmi place ce văd
nu mă mai tem de nimic şi mi-am depăşit chiar şi cea mai mare fobie
ştiu să iubesc
există Depeche Mode

Sunt 11 lucruri menţionate mai sus, intenţionat am scris aşa... Poate mi-e lene mie să notez acum toate lucrurile pentru care sunt recunoscătoare, cu siguranţă există încă pe atâtea şi unele chiar nu doresc să le anunţ publicului devorator de noutăţi. Nu contează. Motive să fim fericiţi există.
Important e să nu devenim de plastic. Important e ca în momentul în care ne uităm în oglindă să ... RÂDEM!

Râd pentru că ...puţin îmi pasă câţi ani împlinesc (deşi credeam că la vârsta aia se moare), râd pentru că pur şi simplu NU OBOSESC să fiu eu. Râd pentru că îmi este din ce în ce mai uşor să nu-mi amintesc nimic din trecut. Râd pentru că habar nu am ce îmi rezervă viitorul. Râd pentru că nu mă sperie nebunia în care păşesc zilnic. Râd pentru că mă vindec. De mine, de cine eram eu. Şi e bine.
Râd pentru că există destin. Râd pentru ca nimic nu e la întâmplare.

Râd pentru că RÂSUL meu e cel de la urmă. Cel ce râde mai bine.

Cel ce a plâns până acum.