Omoara poezia!

Ucide-o pentru ca e mult prea reala lumea in care traim astazi...

Intr-un scenariu indepartat eram toti Eminescu si iubeam toti cate un Luceafar de sus dintre stele.

Scrii poezii si daruiesti bucati imaginare de suflet construind pentru El, pentru Luceafar un univers presarat cu dorinte, cu pasiune, cu miracole, o lume desprinsa de tot ceea ce e real.

Orice poveste isi are poezia ei, mireasma ei tesuta-n perna, oricat de brutal ar fi de fapt adevarul.

Incepe mai intai ca un joc, o ghicitoare ce sta intr-un picior, cautand nenumarate raspunsuri....

Raspunsurile curg ore-n sir, nopti in sir, imbibate-n rasete si flirt. Raspunzi intrebarilor puse la ore tarzii in timp ce-ti tii capul pe perna si incepe sa te roada pasiunea, sa-ti doresti sa DESLUSESTI ghicitoarea!

Cand ai gasit raspunsul potrivit (sau adevarat) dansul acesta poetic iti este deja de neinlocuit. Este o poezie cu are te hranesti, o poezie de care te-ai indragostit, ti-a intrat in suflet si parca ajunge sa-ti domine fiecare gand...

De la o simpla poezie la o dependenta majora...nu e decat un pas...

Visele prind viata, interzis-ul devine permis, de fapt parca intre tine si un dependent de seringa nu e nici o diferenta.

Betia cu fericire are cea mai lunga mahmureala si se resimte in piept.

Nimic nu e prea mult, nimic nu e prea indraznet, reguli nu exista, linii imaginare pe care le depasesti cu viteza unui evadat dintr-o puscarie conjugala.

Poezia devine raiul personal pe care il traiesti in franturi...pana...iti dai seama ca viata ta s-ar putea transforma in totalitate daca ai lua o DECIZIE!

Dupa o batalie apriga intre suflet si minte, intre ratiune si metafora... iti lasi toate visele sa zburde si iti spui ca viata e scurta. TU vrei poezia!

Doamne, ai luat o decizie, te vei hrani cu versuri, vei face amor in rima si-ai sa sfarsesti la final de viata intr-un mare orgasm, asa cum ti-ai imaginat.

Intangibilul devine tangibil si misterul devine adevar.

O vreme te hranesti cu caviar, bei sampanie la micul dejun si razi in ploaie in miez de noapte.

Apoi, parca ti-e somn, intr-o dimineata, parca n-ai chef sa-i reciti azi, parca vrei sa tii geana pe geana, caci vine maine, rima o ai in minte, o stapanesti, poti sa amani o zi, nu-i asa?

Data urmatoare cand ploua ti-e lene sa alergi, te trezesti maine devreme, ai treaba la munca, mai ploua si vara viitoare.

Nu te lingi pe degete dupa ce mananci in pat, nu pentru ca n-ai fi savurat, ci aveai pur si simplu altceva in minte, o sa te bucuri data viitoare.

Nu vrei sampanie la micul dejun, nu-ti pica bine la stomac, ai s-o bei cu o ALTA ocazie speciala.

Iti este somn, iti este foame, esti obosit, ti-e lene, te doare capul, nu ai pur si simplu chef, nu intelegi, nu poti sa accepti, nu vrei sa cedezi, preferi sa razi la telefon cu prietenii, de fapt, nu e nici o picatura de venin aici...ci doar nu mai esti poet(a).

Ai televizor, ai masina de spalat, ai canapea de piele, ai jaluzele Versace, ai un program foarte incarcat si un salariu competitiv, iti programezi din inertie un concediu in care "trebuie sa te relaxezi" si din cand in cand iesi intr-un club ca sa "faci ceva pentru tine" , dar nu faci altceva decat sa critici din priviri toti pustanii poeti.

Esti in randul lumii.

Esti fericit(a)?

Ce urmeaza?

Urmeaza sa descoperi o alta ghicitoare care sa-ti starneasca curiozitatea, sa te inebuneasca intr-un picior, sa-i deslusesti misterul si sa-i redescoperi metafora din rima.

A murit poezia ?

Care poezie?