Ce-am observat la mine pe masura "ce imbatranesc" este : cu cat mai multi ani "castig" cu atat mai putini simt, efectiv, ca am... Si apoi, contrar anilor putini pe care-i simt in spinare am devenit "atotstiutoare" pentru ca pot sa spun "been there, done that" la aproape orice povestire auzita :)
Asta inseamna ca am trait (pana acum) o viata interesanta?
Pentru mine era foarte enervant sa aud laudarosenii despre "cate stiu" si "cate au facut" cei cu unu-doi-trei ani mai multi decat mine. Fereasca Cel De Sus sa-si permita careva sa-mi spuna mie cum sa-mi duc traiul pentru ca pana nu musc eu cu pofta din intamplarile vietii voi considera ca acestea sunt complet virgine.
Tot "odata cu trecerea anilor" anumite (sa le spunem) caracteristici personale se cimenteaza iar altele se schimba si (sa zicem) evolueaza.
Numele de alint primit de la draga mea prietena Lia, "bisturiul precis si rece" s-a instalat aducand cu sine un pragmatism iesit din comun. Doar ca in loc sa ma sperie calmul meu rece si sa tanjesc dupa "emotii roz", am invatat sa-mi accept aceasta latura ca fiind un punct forte: sunt foarte-foarte-foarte greu de impresionat. Astfel, apropiatii mei vor stii ca atunci cand CEVA ma atinge, ceva-ul este extrem de real.
Ca un punct slab al meu, necizelat de anii trecuti, inca am o slabiciune pentru oameni si renunt foarte greu in a le cauta scuze, in a le da sanse si in a ma lasa "dusa de nas". Eu sunt un om care (din pacate) merge cu tine aproape pana la captul pamantului daca vreodata ai reusit sa ma indatorezi. Nu prea stiu cum sa renunt la oameni decat dupa ce am epuizat toate modalitatile de a te pastra in viata mea. As vrea sa pot taia oamenii de pe lista mea, pur si simplu, sa ii fac inexistenti dupa cel mult 3 sanse acordate. Poate cu timpul.
Una rece, una calda, iar din tolba cu aventuri in lumea matura pot sa ma laud ca nu incerc, nu am incercat si nu voi incerca sa schimb oamenii. Intotdeauna am facut tot ce mi-a stat in puteri sa accept (fara sa judec) , sa inteleg si sa incurajez adevarata personalitate a oamenilor din viata mea. Nu pot intelege nici macar ideea ca cineva ar renunta la convingeri proprii de dragul meu. Eu (cu riscul de-a parea egoista) nu voi putea niciodata sa imi insusesc convingeri care nu le-am castigat pe propria-mi piele. Si cred ca acest lucru e o calitate.
Ce n-am reusit nici pana la anii mei (o spun cu intelepciunea unei persoane de 28 de ani neimpliniti) e sa-mi fac planuri de viitor. Nu-mi pot contura un viitor in alb, negru sau gri. Nu pot face planuri, nu pot lua decizii ce se vor aplica peste un an, peste doi, peste cinci. Daca imi setez cumva un tel, o fac in asa mod incat sa nu semene a "programare". Nu cred deloc ca pana la o anumita varsta trebuie sa ...faci una sau cealalta. Cred ca e bine sa ai niste motive de lauda, macar pentru cand te uiti in oglinda, insa nu ma pot integra sub nici o forma in "ceea ce spune societatea" sau, mai rau, "ceasul biologic" pe care, sunt 100% convinsa ca nu il am :)
Asta nu stiu daca e o calitate sau un defect, ma feresc sa etichetez ....
Cam astea sunt primele lucruri care-mi vin minte cand ma gandesc la mine, astazi :)
Voi ce-ati invatat din "multimea anilor" trecuti?
Postări
Un comentariu:
Cred ca este o calitate sa nu simti povara anilor(pana la 40 sunt o binecuvantare,abia dupa, o posibila povara). Si,,intelepciunea''de a stii totul si de a stapanii totul cred ca tine mai degraba de caracterul fiecaruia.Faptul ca ai principii de la care nu faci rabat face diferenta (pentru cei care conteaza)tot de calitate. Cat despre increderea in oameni poate fi dovada de curaj forta cu care stai departe de multi dintre ei. Noi confundam visele cu planurile, la fel cum ne credem indreptatiti sa judecam oamenii.Pastreaza-ti principiile!!! Cat despre ceasul biologic cred ca il ai doar ca nu are baterii!
Trimiteți un comentariu