Primele raze calde

Incet, incet imi ies din amorteala hibernarii...
Parca mi-as fi promis ca am sa scriu mai mult in martie, insa parca si primavara s-a lasat prea mult asteptata.
Iar eu, nesatula, abia in a doua zi cu lumina m-am pus pe infulecat vorbe calde cu miros de ghiocei.
Nu-mi mai promit cuvinte pline de optimism, rautati sau fapte bune pentru ca azi vreau sa nu respect nici o regula a jocului.
Da, asta-i concluzia: totul e un joc.
Ne jucam de-a viata in fiecare zi, ne jucam de-a luatul deciziilor, de-a ganditul mult, de-a cititul putin, de-a oboseala, de-a neodihna, ne jucam cu noi, cu ceilalti, ne suparam si nu ne mai jucam (o perioada) apoi cand rana din genunchi se cicatrizeaza parca iar ne vine pofta de joc.

Ceea ce pentru mine este de-a dreptul fascinant sunt pauzele de "stop joc" pe care ni le luam cu seninatate ca si atunci cand stateam cu cheia de gat in fata blocului.

"Stop joc"

Ia o pauza de la rutina zilnica, rupe regulile pe genunchi, priveste-ti soarele de azi si nu mai astepta mainele apoteotic in care "poate"...
Lasa-ti mintea sa se odihneasca, sa se dezmorteasca, sa se bucure de nefolosinta ei, prefa-te ca esti normala, ca esti banala, ca nu ai pretentii, ca nu visezi, ca nu iti doresti, ca nu stii sa vezi prin minte si prin trup, ca-ti place naivitatea cu care pozeaza toti din jurul tau.

Asculta linistea.

"Stop joc"

Revin cu mai multa coerenta-n cuvinte, asta e doar o deversare de idei.