Doua

Cele mai importante doua reguli ale mele :
nu ma trezi niciodata din somn
nu-ti bate joc de cuvintele mele, spuse, scrise, expuse, notate pe-un servetel, intr-un word, etc.

Am muuuuuuuuuuulte reguli. Ale mele, fara sa tin cont de nimeni din jur, pentru ca-s fixista, obsedata, am ambitii personale, eu cu mine, sunt intr-o competitie acerba care nu-si are final. Daca pot sa....orice! Pot sa slabesc, sa ma ingras, sa ma las de fumat, sa invat sa zbor, sa fac un curs de bucatarie, sa invat sa ...orice!
Sunt atat de convinsa ca orice imi pun in minte se va realiza (acum sau candva) incat aproape ca nu mi-e teama de nimic.
Mi-e teama sa stagnez, sa raman priponita unui loc, sa treaca o zi fara ca eu sa invat ceva, sa nu pierd o noapte de somn, nu pentru cearcane ci pentru CUVINTE.
Le iubesc, le ador, ma joc cu ele, ma imbrac cu ele, ma definesc, ma completeaza, ma descriu, sunt ale mele, toate, ele...cuvintele.

Mi-am dat seama, am avut o (noua) revelatie, aseara, la un seminat de creatie in cadrul caruia am avut onoarea de a cunoaste un scriitor irlandez. Seminarul n-a fost grozav, despre scriitor nu stiam multe, am sa-i citesc cateva lucrari, nu asta e relevant. Relevant e ca omul acesta ESTE scriitor. Are cativa ani in spate si cateva carti publicate. In scurtul interviu pe care l-a dat, in fata participantilor, a tinut musai sa-si descrie stilul de viata, cateva din trairile interioare si sa ne spuna ce anume il reprezinta pe el ca scriitor. "De cand te-ai apucat de scris?" "Am scris mereu"
Eu nu sunt scriitoare, imi doresc sa devin, la un moment dat, insa si EU am scris de cand ma stiu.
De cand imi aduc aminte, eu am scris. De la 7-8-9 ani scriam poezii, scriam povesti, jurnale, intamplari, trairi, oracole, aproape orice putea fi descris in cuvinte. Am scris, scriu si voi scrie.
La fel cum povestea omul de aseara "indiferent CE s-a schimbat in viata mea, indiferent de locul in care am trait, singura constanta a mea era scrisul".
Subscriu.
Este tot ce am. Tot ce simt, tot ce stapanesc, tot ce stiu, cu acel mare TOT in fata. Asta sunt eu.
Cautam acel cuvant care sa ma defineasca, la un moment dat fiecare om se joaca de-a cuvintele, de-a definitia si incearca sa se auto-defineasca. Da, cuvantul meu este "cuvinte".
Chiar daca sunt putine, sau extrem de multe, aruncate-n vant, sau frumos asezate pe blog, scrijelite pe undeva, ascunse sub limba, toate cuvintele mele, de atunci, de azi si de maine au suflet...sunt vii.
Asta este cauza bolii mele pe care o detest (memoria) , urasc sa nu uit niciodata nimic, sa am vii in minte toate detaliile, cele mai mici si cele mai mari, insa, aseara, am inteles. TOTUL este compus din cuvinte, cuvintele sunt vii, bucati de suflet, parte din mine si tot ceea ce e compus din cuvinte n-are cum sa-mi iasa vreodata din minte.
Am fiu stigmata propriei mele memorii atata timp cat ea va fi compusa din cuvinte :) Ironic nu?

Repet: nu-ti bate joc niciodata de cuvintele mele!