Cavoul unui suflet

In legatura cu cele urmeaza a fi scrise, doresc sa mentionez ca (de dragul exercitiului) unele articole ale mele sunt pura fictiune.


"De data aceasta este definitiv" Asa si-a spus pentru ca asa a simtit din toata fiinta ei. Parca n-ar fi existat nici o alta posibilitate si parca definitivul ar fi stat in puterile ei. Cu cata tarie si convingere si-a proclamat sufletul ca jertfa a fericirii cu atat de multa multa umilita s-a uitat in oglinda cand a fost nevoita sa-si recunoasca ca a gresit. Cele mai dureroase greseli sunt deseori ale noastre si cu cat nu intelegem nimic din ele, cu atat ne vor strapunge mintea asemeni unei tepuse metalice inrosite in foc. Dureros adica...


A decis sa nu mai faca niciodata pariu pe sufletul ei pentru ca va pierde. A decis sa-i ofere libertatea de alegere. Suflet naravas, asemeni unui cal neimblanzit. Suflet ce nu dorea sa invete nici in ruptul capului vreo regula de existenta sau de daruire. Suflet ce clocotea de pasiune dar pasiunea era ca un praf alb si daunator.

Ajunsese chiar sa existe in 3 locuri diferite, in mintea ei, in corpul ei si in sufletul ei. Trei entitati fortate sa convietuiasca dar cu personalitati complet diferite.
A ajuns chiar sa sufere fizic. Pentru ca sufletul este atat de viclean incat daca nu este hranit cu delicatesele culese din alte suflete se razbuna pe propriul trup. Lacasul ce-l poarta devine o inchisoare ale carei gratii le pilesti atent zeci de zile la rand. Pana cand una cedeaza.

A evadat. Sufletul i-a evadat din trup.
Era un suflet poet, un suflet rebel, un suflet imens. Un suflet viu, un suflet frumos, un suflet incredibil. Era o poveste care incepea fara sa promita vreun sfarsit.
A incercat sa rationalizeze cu propriul ei suflet. A incercat sa-i ofere exemple concludente din trecut, sa-i aduca aminte de monotonie si de nebunie. A incercat sa-l convinga sa-i intre din nou in trup promitandu-i ca e cel mai sigur lacas cu putinta.
Nu.
Suflet incapatanat!
Uitase si de monotonie si de nebunie si urla catre ea :"dar iubirea? de iubire ce spui?"
"Iubire? N-am cunoscut-o niciodata" ii spunea ea facand un efort sa-si aminteasca daca a iubit vreodata.
Parca undeva in subconstientul ei, mintea, acea entitate cumva ignorata pana acum, promitea sufletului o dulce razbunare. Ea trebuia sa fie impaciuitoare. Trebuia sa gaseasca o armonie intre minte si suflet, pentru ca, sincer, se saturase de aceasta avalansa sentimentala.
Intr-un final a clacat. I-au clacat atat mintea cat si sufletul. In fata iubirii, desigur.

A urmat o poligamie intre suflet, minte, iubire, trup, fericire. Da, s-au imbinat asemeni pieselor de puzzle toate aceste elemente formand perfectiunea.
Sufletul, in foarte scurt timp a devenit dependent de iubire. Si-o injecta zilnic, in fiecare secunda, in doze din ce in ce mai mari, periculos de mari. Curand si mintea a cedat impulsurilor. Vazand ca sufletul este in extaz a tanjit dupa o inghititura din aceasta licoare magica numita :dragoste.
Sufletul se droga cu iubire, mintea se imbata cu dragoste iar trupul era sclavul acestor vicii ce promiteau tinerete fara batranete si viata fara de moarte. De basm.
Dar, ca orice drog, luat in cantitati mari poate cauza...delir...sau mai rau...

Intr-o zi, sufletul, in locul dozei obisnuite de iubire, accidental si-a injectat o supradoza letala, un cocteil otravitor de minciuna-greseala-umilinta.
Mintea, paralizata de spaima, vazand ca sufletul e inert, a intrat in stare de soc. Trupul si fericirea erau oripilati, inmarmuriti, fara sa mai poata face nimic.
Prea tarziu mintea a iesit din blocajul in care se afla. A incercat sa-l resusciteze, sa-l salveze, dar otrava patrunsese prea adanc, ingredientele erau imposibil de anihilat.
Sufletul era mort.
Fericirea s-a sinucis de necaz.
Au ramas in doliu, mintea si trupul.
Iubirea era un drog neconsumat. Zacea intr-o punga pe masa, abandonata, fara sa existe nici un dependent disponibil.

Sufletul era mort. Inert.
Trupul jelea, mintea refuza sa accepte.

Ea, martor al tuturor celor de mai sus refuza sa mai faca ceva. Citise undeva ca timpul....timpul le rezolva pe toate.
Dar timpul, indiferent cat, nu aduce pe nimeni inapoi.
Asta stia de prea multa vreme...