Cavoul unui suflet

In legatura cu cele urmeaza a fi scrise, doresc sa mentionez ca (de dragul exercitiului) unele articole ale mele sunt pura fictiune.


"De data aceasta este definitiv" Asa si-a spus pentru ca asa a simtit din toata fiinta ei. Parca n-ar fi existat nici o alta posibilitate si parca definitivul ar fi stat in puterile ei. Cu cata tarie si convingere si-a proclamat sufletul ca jertfa a fericirii cu atat de multa multa umilita s-a uitat in oglinda cand a fost nevoita sa-si recunoasca ca a gresit. Cele mai dureroase greseli sunt deseori ale noastre si cu cat nu intelegem nimic din ele, cu atat ne vor strapunge mintea asemeni unei tepuse metalice inrosite in foc. Dureros adica...


A decis sa nu mai faca niciodata pariu pe sufletul ei pentru ca va pierde. A decis sa-i ofere libertatea de alegere. Suflet naravas, asemeni unui cal neimblanzit. Suflet ce nu dorea sa invete nici in ruptul capului vreo regula de existenta sau de daruire. Suflet ce clocotea de pasiune dar pasiunea era ca un praf alb si daunator.

Ajunsese chiar sa existe in 3 locuri diferite, in mintea ei, in corpul ei si in sufletul ei. Trei entitati fortate sa convietuiasca dar cu personalitati complet diferite.
A ajuns chiar sa sufere fizic. Pentru ca sufletul este atat de viclean incat daca nu este hranit cu delicatesele culese din alte suflete se razbuna pe propriul trup. Lacasul ce-l poarta devine o inchisoare ale carei gratii le pilesti atent zeci de zile la rand. Pana cand una cedeaza.

A evadat. Sufletul i-a evadat din trup.
Era un suflet poet, un suflet rebel, un suflet imens. Un suflet viu, un suflet frumos, un suflet incredibil. Era o poveste care incepea fara sa promita vreun sfarsit.
A incercat sa rationalizeze cu propriul ei suflet. A incercat sa-i ofere exemple concludente din trecut, sa-i aduca aminte de monotonie si de nebunie. A incercat sa-l convinga sa-i intre din nou in trup promitandu-i ca e cel mai sigur lacas cu putinta.
Nu.
Suflet incapatanat!
Uitase si de monotonie si de nebunie si urla catre ea :"dar iubirea? de iubire ce spui?"
"Iubire? N-am cunoscut-o niciodata" ii spunea ea facand un efort sa-si aminteasca daca a iubit vreodata.
Parca undeva in subconstientul ei, mintea, acea entitate cumva ignorata pana acum, promitea sufletului o dulce razbunare. Ea trebuia sa fie impaciuitoare. Trebuia sa gaseasca o armonie intre minte si suflet, pentru ca, sincer, se saturase de aceasta avalansa sentimentala.
Intr-un final a clacat. I-au clacat atat mintea cat si sufletul. In fata iubirii, desigur.

A urmat o poligamie intre suflet, minte, iubire, trup, fericire. Da, s-au imbinat asemeni pieselor de puzzle toate aceste elemente formand perfectiunea.
Sufletul, in foarte scurt timp a devenit dependent de iubire. Si-o injecta zilnic, in fiecare secunda, in doze din ce in ce mai mari, periculos de mari. Curand si mintea a cedat impulsurilor. Vazand ca sufletul este in extaz a tanjit dupa o inghititura din aceasta licoare magica numita :dragoste.
Sufletul se droga cu iubire, mintea se imbata cu dragoste iar trupul era sclavul acestor vicii ce promiteau tinerete fara batranete si viata fara de moarte. De basm.
Dar, ca orice drog, luat in cantitati mari poate cauza...delir...sau mai rau...

Intr-o zi, sufletul, in locul dozei obisnuite de iubire, accidental si-a injectat o supradoza letala, un cocteil otravitor de minciuna-greseala-umilinta.
Mintea, paralizata de spaima, vazand ca sufletul e inert, a intrat in stare de soc. Trupul si fericirea erau oripilati, inmarmuriti, fara sa mai poata face nimic.
Prea tarziu mintea a iesit din blocajul in care se afla. A incercat sa-l resusciteze, sa-l salveze, dar otrava patrunsese prea adanc, ingredientele erau imposibil de anihilat.
Sufletul era mort.
Fericirea s-a sinucis de necaz.
Au ramas in doliu, mintea si trupul.
Iubirea era un drog neconsumat. Zacea intr-o punga pe masa, abandonata, fara sa existe nici un dependent disponibil.

Sufletul era mort. Inert.
Trupul jelea, mintea refuza sa accepte.

Ea, martor al tuturor celor de mai sus refuza sa mai faca ceva. Citise undeva ca timpul....timpul le rezolva pe toate.
Dar timpul, indiferent cat, nu aduce pe nimeni inapoi.
Asta stia de prea multa vreme...

Doua

Cele mai importante doua reguli ale mele :
nu ma trezi niciodata din somn
nu-ti bate joc de cuvintele mele, spuse, scrise, expuse, notate pe-un servetel, intr-un word, etc.

Am muuuuuuuuuuulte reguli. Ale mele, fara sa tin cont de nimeni din jur, pentru ca-s fixista, obsedata, am ambitii personale, eu cu mine, sunt intr-o competitie acerba care nu-si are final. Daca pot sa....orice! Pot sa slabesc, sa ma ingras, sa ma las de fumat, sa invat sa zbor, sa fac un curs de bucatarie, sa invat sa ...orice!
Sunt atat de convinsa ca orice imi pun in minte se va realiza (acum sau candva) incat aproape ca nu mi-e teama de nimic.
Mi-e teama sa stagnez, sa raman priponita unui loc, sa treaca o zi fara ca eu sa invat ceva, sa nu pierd o noapte de somn, nu pentru cearcane ci pentru CUVINTE.
Le iubesc, le ador, ma joc cu ele, ma imbrac cu ele, ma definesc, ma completeaza, ma descriu, sunt ale mele, toate, ele...cuvintele.

Mi-am dat seama, am avut o (noua) revelatie, aseara, la un seminat de creatie in cadrul caruia am avut onoarea de a cunoaste un scriitor irlandez. Seminarul n-a fost grozav, despre scriitor nu stiam multe, am sa-i citesc cateva lucrari, nu asta e relevant. Relevant e ca omul acesta ESTE scriitor. Are cativa ani in spate si cateva carti publicate. In scurtul interviu pe care l-a dat, in fata participantilor, a tinut musai sa-si descrie stilul de viata, cateva din trairile interioare si sa ne spuna ce anume il reprezinta pe el ca scriitor. "De cand te-ai apucat de scris?" "Am scris mereu"
Eu nu sunt scriitoare, imi doresc sa devin, la un moment dat, insa si EU am scris de cand ma stiu.
De cand imi aduc aminte, eu am scris. De la 7-8-9 ani scriam poezii, scriam povesti, jurnale, intamplari, trairi, oracole, aproape orice putea fi descris in cuvinte. Am scris, scriu si voi scrie.
La fel cum povestea omul de aseara "indiferent CE s-a schimbat in viata mea, indiferent de locul in care am trait, singura constanta a mea era scrisul".
Subscriu.
Este tot ce am. Tot ce simt, tot ce stapanesc, tot ce stiu, cu acel mare TOT in fata. Asta sunt eu.
Cautam acel cuvant care sa ma defineasca, la un moment dat fiecare om se joaca de-a cuvintele, de-a definitia si incearca sa se auto-defineasca. Da, cuvantul meu este "cuvinte".
Chiar daca sunt putine, sau extrem de multe, aruncate-n vant, sau frumos asezate pe blog, scrijelite pe undeva, ascunse sub limba, toate cuvintele mele, de atunci, de azi si de maine au suflet...sunt vii.
Asta este cauza bolii mele pe care o detest (memoria) , urasc sa nu uit niciodata nimic, sa am vii in minte toate detaliile, cele mai mici si cele mai mari, insa, aseara, am inteles. TOTUL este compus din cuvinte, cuvintele sunt vii, bucati de suflet, parte din mine si tot ceea ce e compus din cuvinte n-are cum sa-mi iasa vreodata din minte.
Am fiu stigmata propriei mele memorii atata timp cat ea va fi compusa din cuvinte :) Ironic nu?

Repet: nu-ti bate joc niciodata de cuvintele mele!

Privat, particular, intim, anonim

Era un episod din South Park in care (in clasicul lor stil) faceau mare de haz de faptul ca Mohamed, mai exact imaginea/chipul acestuia, urma sa apara la TV, iar personajele din serial, de teama unor consecinte grave, au decis unanim sa-si ingroape (la propriu) capul in nisip. Pe principiul: "Daca vom avea capetele in nisip n-o sa vedem ce se intampla la TV, deci nu putem fi acuzati de complicitate".

Si acum sa vorbim despre intimitate, viata privata si chestiuni secrete: NU EXISTA.

Traim intr-o societate sau intr-o era in care principalul atu este informatia. Folosim internetul, avem "telefoane-ultra-mega-destepte" care indeplinesc fantezii, suntem prezenti pe site-uri de socializare si incercam din rasputeri sa devenim cat mai vizibili atunci cand avem ceva de spus.

In repetate randuri am fost complimentata ( a se intelege: CATALOGATA) cum ca sunt exibitionista, mult prea publica si deschisa marelui...cititor (de blog). De fiecare data am argumentat ca ACESTA este felul meu de-a fi, nu ma feresc sa exist, nu mi-e jena sa ma manifest. Pe scurt, sunt cine/ce sunt: daca exista personaje atat de inguste la minte incat sa aiba impresia ca dupa 3-5-12 articole de blog postate si citite au habar cum imi merge mie mintea si care este modul meu de viata......oh well... ghinionul lor.

Ma bucur ca exista aceasta "sita" digitala care-mi da ocazia sa "cern" din oamenii cu care interactionez.

Exista oameni care isi idolatrizeaza asa zisa "intimitate" si "viata privata" de parca ar fi vreun secret ce merita pazit; faptul ca ai o viata banala, esti inca unul din milioanele de cetateni care se inghesuie dimineata in metrou...

Poate si viata mea ar fi la fel de banala, doar ca spre deosebire de tine, cetateanule anonim, eu daca merg cu metroul si ma inghesui, voi stii sa descriu intamplarea pe blog intr-un mod amuzant care imi va aduce si mai multi cititori :) Iar asta cu cititorii multi imi place :) Intr-o zi, imi voi implini visul, voi deveni o scriitoare celebra, tocmai ca am exersat si-am transformat (in scris) momentele nesemnificative in articole dragute.

Tu numesti asta "exibitionism", iar eu numesc asta creativitate :)

La fel cum tu imi numesti viata "lipsita de intimitate", iar eu o consider pe a ta inexistenta :)

Mai mult decat acest blog "deloc intim" , am observat ca aceste "personaje private, intime si anonime" care urla dupa intimitate, au conturi pe Facebook puse la "private" si cu multe restrictii. Dar, culmea, EXISTA pe site-uri de socializare :)

Contul meu de facebook este public, pentru ca EXISTA pe internet, pe un site de socializare unde din 3 click-uri, daca esti agasat, poti restrictiona drepturile persoanei agasante asupra profilului tau. Asadar, nu e nevoie sa-mi creez o fortareata virtuala cu "profil privat" pe un site PUBLIC.

N-o sa mai mentionez nici ca, statistic vorbind, peste 80% din persoanele care-si tin profilele ascunse au adevarate complexe fizice :) Oh well...we cant all be smart & pretty :) (apogeul narcisist si acul veninos, stimati cititori publici)

In incheiere, pentru acei intelectuali privati, cu un grad ridicat de intimitate (adica inchid lumina cand fac amor) , va rog, insistent chiar, sa gasiti subiecte mai interesante de dezbatut decat judecata blondei bloggerite exibitioniste. Pana la urma....voi ma faceti atat de populara cand intrati in google.com si tastati :sabbra, blog !

Thats all folks!

Daca tot trece timpul

Ce-am observat la mine pe masura "ce imbatranesc" este : cu cat mai multi ani "castig" cu atat mai putini simt, efectiv, ca am... Si apoi, contrar anilor putini pe care-i simt in spinare am devenit "atotstiutoare" pentru ca pot sa spun "been there, done that" la aproape orice povestire auzita :)
Asta inseamna ca am trait (pana acum) o viata interesanta?
Pentru mine era foarte enervant sa aud laudarosenii despre "cate stiu" si "cate au facut" cei cu unu-doi-trei ani mai multi decat mine. Fereasca Cel De Sus sa-si permita careva sa-mi spuna mie cum sa-mi duc traiul pentru ca pana nu musc eu cu pofta din intamplarile vietii voi considera ca acestea sunt complet virgine.
Tot "odata cu trecerea anilor" anumite (sa le spunem) caracteristici personale se cimenteaza iar altele se schimba si (sa zicem) evolueaza.
Numele de alint primit de la draga mea prietena Lia, "bisturiul precis si rece" s-a instalat aducand cu sine un pragmatism iesit din comun. Doar ca in loc sa ma sperie calmul meu rece si sa tanjesc dupa "emotii roz", am invatat sa-mi accept aceasta latura ca fiind un punct forte: sunt foarte-foarte-foarte greu de impresionat. Astfel, apropiatii mei vor stii ca atunci cand CEVA ma atinge, ceva-ul este extrem de real.

Ca un punct slab al meu, necizelat de anii trecuti, inca am o slabiciune pentru oameni si renunt foarte greu in a le cauta scuze, in a le da sanse si in a ma lasa "dusa de nas". Eu sunt un om care (din pacate) merge cu tine aproape pana la captul pamantului daca vreodata ai reusit sa ma indatorezi. Nu prea stiu cum sa renunt la oameni decat dupa ce am epuizat toate modalitatile de a te pastra in viata mea. As vrea sa pot taia oamenii de pe lista mea, pur si simplu, sa ii fac inexistenti dupa cel mult 3 sanse acordate. Poate cu timpul.

Una rece, una calda, iar din tolba cu aventuri in lumea matura pot sa ma laud ca nu incerc, nu am incercat si nu voi incerca sa schimb oamenii. Intotdeauna am facut tot ce mi-a stat in puteri sa accept (fara sa judec) , sa inteleg si sa incurajez adevarata personalitate a oamenilor din viata mea. Nu pot intelege nici macar ideea ca cineva ar renunta la convingeri proprii de dragul meu. Eu (cu riscul de-a parea egoista) nu voi putea niciodata sa imi insusesc convingeri care nu le-am castigat pe propria-mi piele. Si cred ca acest lucru e o calitate.

Ce n-am reusit nici pana la anii mei (o spun cu intelepciunea unei persoane de 28 de ani neimpliniti) e sa-mi fac planuri de viitor. Nu-mi pot contura un viitor in alb, negru sau gri. Nu pot face planuri, nu pot lua decizii ce se vor aplica peste un an, peste doi, peste cinci. Daca imi setez cumva un tel, o fac in asa mod incat sa nu semene a "programare". Nu cred deloc ca pana la o anumita varsta trebuie sa ...faci una sau cealalta. Cred ca e bine sa ai niste motive de lauda, macar pentru cand te uiti in oglinda, insa nu ma pot integra sub nici o forma in "ceea ce spune societatea" sau, mai rau, "ceasul biologic" pe care, sunt 100% convinsa ca nu il am :)
Asta nu stiu daca e o calitate sau un defect, ma feresc sa etichetez ....

Cam astea sunt primele lucruri care-mi vin minte cand ma gandesc la mine, astazi :)

Voi ce-ati invatat din "multimea anilor" trecuti?

Primele raze calde

Incet, incet imi ies din amorteala hibernarii...
Parca mi-as fi promis ca am sa scriu mai mult in martie, insa parca si primavara s-a lasat prea mult asteptata.
Iar eu, nesatula, abia in a doua zi cu lumina m-am pus pe infulecat vorbe calde cu miros de ghiocei.
Nu-mi mai promit cuvinte pline de optimism, rautati sau fapte bune pentru ca azi vreau sa nu respect nici o regula a jocului.
Da, asta-i concluzia: totul e un joc.
Ne jucam de-a viata in fiecare zi, ne jucam de-a luatul deciziilor, de-a ganditul mult, de-a cititul putin, de-a oboseala, de-a neodihna, ne jucam cu noi, cu ceilalti, ne suparam si nu ne mai jucam (o perioada) apoi cand rana din genunchi se cicatrizeaza parca iar ne vine pofta de joc.

Ceea ce pentru mine este de-a dreptul fascinant sunt pauzele de "stop joc" pe care ni le luam cu seninatate ca si atunci cand stateam cu cheia de gat in fata blocului.

"Stop joc"

Ia o pauza de la rutina zilnica, rupe regulile pe genunchi, priveste-ti soarele de azi si nu mai astepta mainele apoteotic in care "poate"...
Lasa-ti mintea sa se odihneasca, sa se dezmorteasca, sa se bucure de nefolosinta ei, prefa-te ca esti normala, ca esti banala, ca nu ai pretentii, ca nu visezi, ca nu iti doresti, ca nu stii sa vezi prin minte si prin trup, ca-ti place naivitatea cu care pozeaza toti din jurul tau.

Asculta linistea.

"Stop joc"

Revin cu mai multa coerenta-n cuvinte, asta e doar o deversare de idei.

Omoara poezia!

Ucide-o pentru ca e mult prea reala lumea in care traim astazi...

Intr-un scenariu indepartat eram toti Eminescu si iubeam toti cate un Luceafar de sus dintre stele.

Scrii poezii si daruiesti bucati imaginare de suflet construind pentru El, pentru Luceafar un univers presarat cu dorinte, cu pasiune, cu miracole, o lume desprinsa de tot ceea ce e real.

Orice poveste isi are poezia ei, mireasma ei tesuta-n perna, oricat de brutal ar fi de fapt adevarul.

Incepe mai intai ca un joc, o ghicitoare ce sta intr-un picior, cautand nenumarate raspunsuri....

Raspunsurile curg ore-n sir, nopti in sir, imbibate-n rasete si flirt. Raspunzi intrebarilor puse la ore tarzii in timp ce-ti tii capul pe perna si incepe sa te roada pasiunea, sa-ti doresti sa DESLUSESTI ghicitoarea!

Cand ai gasit raspunsul potrivit (sau adevarat) dansul acesta poetic iti este deja de neinlocuit. Este o poezie cu are te hranesti, o poezie de care te-ai indragostit, ti-a intrat in suflet si parca ajunge sa-ti domine fiecare gand...

De la o simpla poezie la o dependenta majora...nu e decat un pas...

Visele prind viata, interzis-ul devine permis, de fapt parca intre tine si un dependent de seringa nu e nici o diferenta.

Betia cu fericire are cea mai lunga mahmureala si se resimte in piept.

Nimic nu e prea mult, nimic nu e prea indraznet, reguli nu exista, linii imaginare pe care le depasesti cu viteza unui evadat dintr-o puscarie conjugala.

Poezia devine raiul personal pe care il traiesti in franturi...pana...iti dai seama ca viata ta s-ar putea transforma in totalitate daca ai lua o DECIZIE!

Dupa o batalie apriga intre suflet si minte, intre ratiune si metafora... iti lasi toate visele sa zburde si iti spui ca viata e scurta. TU vrei poezia!

Doamne, ai luat o decizie, te vei hrani cu versuri, vei face amor in rima si-ai sa sfarsesti la final de viata intr-un mare orgasm, asa cum ti-ai imaginat.

Intangibilul devine tangibil si misterul devine adevar.

O vreme te hranesti cu caviar, bei sampanie la micul dejun si razi in ploaie in miez de noapte.

Apoi, parca ti-e somn, intr-o dimineata, parca n-ai chef sa-i reciti azi, parca vrei sa tii geana pe geana, caci vine maine, rima o ai in minte, o stapanesti, poti sa amani o zi, nu-i asa?

Data urmatoare cand ploua ti-e lene sa alergi, te trezesti maine devreme, ai treaba la munca, mai ploua si vara viitoare.

Nu te lingi pe degete dupa ce mananci in pat, nu pentru ca n-ai fi savurat, ci aveai pur si simplu altceva in minte, o sa te bucuri data viitoare.

Nu vrei sampanie la micul dejun, nu-ti pica bine la stomac, ai s-o bei cu o ALTA ocazie speciala.

Iti este somn, iti este foame, esti obosit, ti-e lene, te doare capul, nu ai pur si simplu chef, nu intelegi, nu poti sa accepti, nu vrei sa cedezi, preferi sa razi la telefon cu prietenii, de fapt, nu e nici o picatura de venin aici...ci doar nu mai esti poet(a).

Ai televizor, ai masina de spalat, ai canapea de piele, ai jaluzele Versace, ai un program foarte incarcat si un salariu competitiv, iti programezi din inertie un concediu in care "trebuie sa te relaxezi" si din cand in cand iesi intr-un club ca sa "faci ceva pentru tine" , dar nu faci altceva decat sa critici din priviri toti pustanii poeti.

Esti in randul lumii.

Esti fericit(a)?

Ce urmeaza?

Urmeaza sa descoperi o alta ghicitoare care sa-ti starneasca curiozitatea, sa te inebuneasca intr-un picior, sa-i deslusesti misterul si sa-i redescoperi metafora din rima.

A murit poezia ?

Care poezie?