Initial am zis ca nu-mi doresc nimic, nu vreau cadouri, nu vreau surprize, vreau ca oamenii din jurul meu sa-mi ramana alaturi si sa fim toti sanatosi... optimist nu?
Booon, m-am razgandit, am intors-o pe toate partile, am gandit-o si razgandit-o incercand sa o pun frumos astfel incat sa transmit EXACT CEEA ce imi doresc.
Dar, pentru ca scorpiuta inainteaza in varsta si nu mai are timp de bla-bla-uri frumos impachetate, voi trece direct la subiect mizand pe faptul ca oamenii care-mi citesc blogul sunt oameni carora le sunt cat de cat simpatica si care pricep cum "bat eu saua".
IMI DORESC, chiar imi doresc sa ajut cu donatii un adapost de CAI abandonati. Asta e ceea ce imi doresc eu din tot sufletul si asta e singurul lucru care m-ar face fericita!
Stiu ca nu e politicos sa-mi cer cadourile in avans (asta daca exista cadouri :P) insa scopul scuza mijloacele nu-i asa? Iar scopul meu este sa ajut aceste animale pe care le ador!
Oamenilor care au de gand sa-mi cumpere diverse cadouri sau pur si simplu cei ce vor sa participe la planul meu, le cer sa NU IMI CUMPERE MIE personal nimic! Sa ma ajute sa-mi implinesc aceasta dorinta, sa transform banutii de cadouri (suma este total irelevanta) intr-o donatie pentru a ajuta adapostul Tei-Toboc cu ceva, simbolic :)
Nu este INCA o campanie pro animale, nu vreau sa urlu in gura mare pe facebook, sa strang fonduri sau sa apelez la sentimentele iubitorilor de animale... Asta este pentru MINE si pentru oamenii care ma plac si carora le pasa ce-mi doresc eu.
Asadar... planuiesc inca o vizita la adapost...cat mai curand (posibil in weekendul 4-6 noiembrie). Cei ce vor sa ma insoteasca sunt mai mult decat bineveniti. In felul acesta veti vedea cat de frumos e locul si cat suflet se pune in munca cu nobilele animale ce si-au gasit adapostul acolo.
Puteti sa vedeti site-ul aici, poze cu calutii si detalii despre programele lor de recuperare.
Dar, daca doriti sa "cedati santajului meu sentimental" , astept opinii,sfaturi,cadouri, donatii :)
Va multumesc pentru toate urarile frumoase si pentru faptul ca doar datorita oamenilor din viata mea sunt astazi EU :)
luni, 31 octombrie 2011
miercuri, 19 octombrie 2011
Tot ganduri
Poate, de fapt spun aceeasi chestie, iar si iar folosind alte cuvinte, dar sincer...nu-mi pasa pentru ca si asta e un exercitiu bun in meseria mea :) O provocare chiar.
In fine, o noua adunatura de ganduri despre mine aproape de 27 de ani :P (va spun mai incolo ce vreau de ziua mea)
Sunt foarte constienta ca mi-am schimbat sau imbunatatit conceptiile si perceptiile in fiecare an, cel putin in ultimii 10... N-am regresat nici macar o secunda.
Acum sunt in etapa de copilul meu rasfatat, anume: imi permit sa fac, sa spun, sa gandesc, sa ma exprim in orice fel simt...n-am nici un fel de control asupra mea si ma bucur de o libertate deplina. Am voie sa ma gandesc si razgandesc de 100 de ori, nu trebuie sa fiu hotarata sau categorica...
Am voie sa fac tot ce-mi place, cand si cum imi place :) E o revolutie in capsorul meu pana acum destul de hitlerist si organizat, suferind de OCD (in sensul acesta:The phrase "obsessive–compulsive" has become part of the English lexicon, and is often used in an informal or caricatured manner to describe someone who is excessively meticulous, perfectionistic, absorbed, or otherwise fixated). Dar imi place :)
Dar acum copchilu' rasfatat nu vrea altceva decat sa doarma si sa manance. N-are chef sa-si scoata nasu' afara din casa pentru nimic in lume. Este usor antisocial dar nu din rautate ci din lene.
Rateaza orice iesire la film, in club, la spectacole si evenimente si nu si-a mai vazut prietenii de un car de ani. Copilului nu-i pasa ca trece timpul si se stramba cand ii ceri sa sacrifice chiar si o ora de somn...
Am cumva impresia ca nu fac "destul chestii" si invidiez magicienii care reusesc sa se imparta in 1000 de locuri si sa faca 100 de lucruri.
Nu sunt deloc nemultumita de ritmul meu de viata prezent dar as fi curioasa sa aflu cateva secrete despre cum sa-ti imparti timpul intre casa, job, barbat, cum fac mai utile cele 4-5 ore pana sa vina mosul Ene?
Ma simt de parca as fi un urs care a intrat in hibernare si mi-e teama sa nu intru in monotonie. Si-apoi iarasi vine lenea si-mi spune "trruuuussssstttt in meeeeeee, jusssssstttt in meeeee!"
Unde mai pui ca "downloadez" ganduri aci pe blog si am impresia ca mi-am descarcat sufletul si toate pietrele din minte. Apoi, chiar sunt otravita de microbul facebook unde iar am impresia ca sunt intr-o conversatie live cu toti amicii si toti prietenii...
Mda... cam asta e cu copilu, face ce vrea, cand vrea, ma bazez ca o sa ma anunte cand se schimba treaba :) Apoi ma urnesc spre a da telefoane sa-mi revad oamenii de care mi-e un dor coplesitor :) Si incepe sezonul cu vin fiert si povesti la gura sobei :)
delicios!
In fine, o noua adunatura de ganduri despre mine aproape de 27 de ani :P (va spun mai incolo ce vreau de ziua mea)
Sunt foarte constienta ca mi-am schimbat sau imbunatatit conceptiile si perceptiile in fiecare an, cel putin in ultimii 10... N-am regresat nici macar o secunda.
Acum sunt in etapa de copilul meu rasfatat, anume: imi permit sa fac, sa spun, sa gandesc, sa ma exprim in orice fel simt...n-am nici un fel de control asupra mea si ma bucur de o libertate deplina. Am voie sa ma gandesc si razgandesc de 100 de ori, nu trebuie sa fiu hotarata sau categorica...
Am voie sa fac tot ce-mi place, cand si cum imi place :) E o revolutie in capsorul meu pana acum destul de hitlerist si organizat, suferind de OCD (in sensul acesta:The phrase "obsessive–compulsive" has become part of the English lexicon, and is often used in an informal or caricatured manner to describe someone who is excessively meticulous, perfectionistic, absorbed, or otherwise fixated). Dar imi place :)
Dar acum copchilu' rasfatat nu vrea altceva decat sa doarma si sa manance. N-are chef sa-si scoata nasu' afara din casa pentru nimic in lume. Este usor antisocial dar nu din rautate ci din lene.
Rateaza orice iesire la film, in club, la spectacole si evenimente si nu si-a mai vazut prietenii de un car de ani. Copilului nu-i pasa ca trece timpul si se stramba cand ii ceri sa sacrifice chiar si o ora de somn...
Am cumva impresia ca nu fac "destul chestii" si invidiez magicienii care reusesc sa se imparta in 1000 de locuri si sa faca 100 de lucruri.
Nu sunt deloc nemultumita de ritmul meu de viata prezent dar as fi curioasa sa aflu cateva secrete despre cum sa-ti imparti timpul intre casa, job, barbat, cum fac mai utile cele 4-5 ore pana sa vina mosul Ene?
Ma simt de parca as fi un urs care a intrat in hibernare si mi-e teama sa nu intru in monotonie. Si-apoi iarasi vine lenea si-mi spune "trruuuussssstttt in meeeeeee, jusssssstttt in meeeee!"
Unde mai pui ca "downloadez" ganduri aci pe blog si am impresia ca mi-am descarcat sufletul si toate pietrele din minte. Apoi, chiar sunt otravita de microbul facebook unde iar am impresia ca sunt intr-o conversatie live cu toti amicii si toti prietenii...
Mda... cam asta e cu copilu, face ce vrea, cand vrea, ma bazez ca o sa ma anunte cand se schimba treaba :) Apoi ma urnesc spre a da telefoane sa-mi revad oamenii de care mi-e un dor coplesitor :) Si incepe sezonul cu vin fiert si povesti la gura sobei :)
delicios!
joi, 13 octombrie 2011
Cai si femei sau femei si cai
Am asteptat tare mult sa scriu acest articol, cred ca l-am construit putin cate putin in subconstientul meu adunand informatii comportamentale despre…femei si mai apoi am fost ajutata sa inteleg “cum gandesc” caii.
Pentru mine n-ar exista oameni fara sa existe cai si este un subiect atat de indragit incat va invit sa faceti un exercitiu de citit printre randuri (cand folosesc metafore) si de cules bucati de suflet din fiecare cuvant.
Nu sunt eu personajul principal (ca de obicei) ci este… FEMEIA. Si tot un personaj principal este calul, IAPA Salbatica (pentru ca sinonimul cuvantului libertate este iapa/cal).
Impletesc din cuvinte o singura fiinta: femeia salbatica sau iapa umana care la interactiunea cu “stapanul” are aceleasi reactii chiar daca situatiile sunt diferite.
Am aflat ca exista o metoda de imblanzire a iepei salbatice care se numeste “natural horsmanship" si consta in a face iapa sa vina la tine, sa o faci sa cedeze prima in favoarea ta... totul prin stare de spirit, niciodata prin lupta. Concret, prinzi iapa prin orice mijloace, o bagi intr-un tarc si stai acolo cu ea pana cand se apropie de tine... Din acel moment este iapa TA si poti face APROAPE orice cu ea...
Daca va ganditi acum la paralela cu femeia suna erotic nu? Este ideal sa vina FEMEIA la tine si tu sa o convingi sa cedeze crezand ca-i esti superior prin inteligenta. Va asigur ca o femeie nu este complexata de un barbat mai inteligent si ca va “ceda” convinsa prin starea de spirit. Pornind de la aceasta premisa iti poate apartine 100% si poti face APROAPE orice cu ea!?
Acest “aproape orice” merge destul de departe si nu este greu sa vedem similitudinile:
Indienii prindeau iapa salbatica, o carau intr-o mlastina si acolo o incalecau... iapa se lupta sa iasa din mlastina cu calaretul in spate si dupa un timp obosea si nu mai lupta... atunci calaretul o indrepta catre locul potrivit sa iasa din mlastina, o descaleca si ii dadea drumul... iapa devenea prietena lui...
A se intelege ca in cazul femeii salbatice o cucerire de acest tip daca este facuta corect (o indrepti spre calea cea mai usoara dupa ce o lasi prin metodele ei sa realizeze singura ca a gresit) nu inseamna altceva decat ca i-ai fost aproape la greu si ca ati trecut prin foc impreuna.
In Rusia exista o rasa de cai care avea un singur stapan. Proprietarii luau manzul (iapa) la cateva luni de langa mama, o bagau intr-o groapa sau o legau intr-un loc fix unde doar viitorul stapan ii ducea mancare si apa... Restul celor care treceau pe langa iapa o loveau cu pietre sau bete... Dupa cateva zile, saptamani sau luni de asemenea tratament, nimeni nu se mai putea apropia de acesta iapa, inafara de stapan... Erau prieteni pe viata... daca stapanul murea, murea si iapa de foame...
In cazul femeii salbatice fidelitatea pe viata este posibila si fara un astfel de compromis insa e important de stiut ca nu e nevoie de lovituri cu pietre pentru ca aceasta sa aleaga singura izolarea de lume si devotamentul abosolut. Este posibil!
Evident exista metoda cea mai simpla si eficienta (implementata genetic) prin care femeia salbatica simte capacitatea “stapanului” de a-i oferi o familie, un camin, o stabilitate, o continuitate a confortului intim.
Iar cazul iepei metoda implica din nou hrana, adapost si suflet: Daca vrei sa te imprietenesti cu o iapa, cea mai simpla metoda este mancarea, caii sunt pofticiosi si cu un morcov ii poti face sa faca orice vrei. Uneori te cauta prin buzunare, trag de haine si nu mai pleaca de langa tine... tocmai pentru ca simt in buzunarul tau un mar sau ceva ce-i place... Este o modalitate comuna de a imblanzii o "iapa salbatica”.
Dar ce se intampla in cazul in care pana la un punct am aplicat/trait totul perfect si din naivitate procesul o ia pe o cale gresita?
Imblanzirea si convietuirea se deruleaza dar armonia se stinge atunci cand…situatia devine violenta sau dureroasa…
Tehnica nepotrivita este cea cu forta... practic nu suntem la egalitate de forte, daca, iapa ar sti cata forta are ne-ar darama cu totul (ne-ar distruge), dar ea nu stie si mai are un dezavantaj… ne vede mai mari decat suntem (avantaj pentru noi)... Tehnic, noi avem mijloacele de a o supune fizic prin forta, dar daca dai gres cu forta iapa se intoarce impotriva ta...
QED! Nu suntem la egalitate de forte! Femeia salbatica supusa isi vede “stapanul” pe un piedestal imaginar iar daca acesta da gres brusc totul i se poate intoarce impotriva lui! Si nu cred ca exista cale de intoarcere pentru ca asta ar insemna sa REderulam tot procesul mentionat mai sus cu blandete, cu suflet si cu inteligenta…
Iapa simte diferente intre mangaiere si lovitura... In primul rand iapa se mangaie cu "lovituri usoare si repetate", pe gat, crupa (fund) sau oriunde crezi de cuviinta tu ca si proprietar sau calaret. DAR... loviturile de mangaiere pot fi si mai puternice... Caii, de obicei sesizeaza, simt diferenta intre o lovitura data cu placere (mangaierea) si o lovitura data cu ura (bataia) chiar daca lovitura data cu placere este mai TARE decat lovitura data cu ura.
In cazul femeii nu vorbim de lovituri, vorbim de … comportament in sine: complimente, adevaruri, respect cuvenit sau respect mieros, scuze reale sau inventate. Ce mai, vorbim de acel al-6-lea simt cu care suntem inzestrate si care poate fi dovedit si stiintific…
Un alt caz concret: Un cal depus prin tehnica de calaretul lui... un cal foarte puternic care lovea, musca si nu statea locului niciodata... dupa 6 luni de antrenament cu el, calul nu mai mergea niciodata cu alt calaret (inafara de cel initial), sau mergea fortat. Odata si-a muscat stapanul ... De ce ? Pentru ca NU era calare pe el ci era calare pe alt cal... (deci si caii sunt gelosi)...
Nu mai concluzionam efectele infidelitatii in cazul unei “femei salbatice” :) Dar mentionam ca vor fi intotdeauna “neconventionale” (ca sa fiu poeta) si ca se prea poate sa lase rani permanente…
Concluzia mea finala? O iapa – femeie are nevoie de bunatate, sentiment, corectitudine si fermitate. Toate avantajele pe care crezi ca le-ai castigat intr-un proces de “imblanzire” se pot pierde daca nu urmezi un traseu precis. Iar ca sa urmezi “traseul corect” e nevoie de “stare de spirit” , adica fara ocolisuri sa iti arati adevarata fata.
Te dezbraci de orice masca, ramai OMUL si poti sa “domesticesti un animal salbatic” chiar si fara voia acestuia.
Dar cum nu toti oamenii se pricep la cai, nu toti oamenii se pricep la femei. Cum nu toti oamenii sunt facuti pentru a ajunge sa calareasca o iapa salbatica, nu toti oamenii reusesc sa pastreze o femeie domesticita :) . E nevoie de timp si rabdare.
Si…mai ales de SUFLET!
P.S. nu sunt deloc feminista (cine ma cunoaste, stie) si n-am vrut sa apar niste drepturi imaginare ci am vrut sa fac o paralela cu puncte comune, un fel de "carte de folosire" a unor "animale" frumoase. (femeia si iapa). Am modificat de multe ori "calul" cu "iapa" in context pentru a pune punctul pe i :) Multumesc pentru informatiile utile primite de la specialisti.
Pentru mine n-ar exista oameni fara sa existe cai si este un subiect atat de indragit incat va invit sa faceti un exercitiu de citit printre randuri (cand folosesc metafore) si de cules bucati de suflet din fiecare cuvant.
Nu sunt eu personajul principal (ca de obicei) ci este… FEMEIA. Si tot un personaj principal este calul, IAPA Salbatica (pentru ca sinonimul cuvantului libertate este iapa/cal).
Impletesc din cuvinte o singura fiinta: femeia salbatica sau iapa umana care la interactiunea cu “stapanul” are aceleasi reactii chiar daca situatiile sunt diferite.
Am aflat ca exista o metoda de imblanzire a iepei salbatice care se numeste “natural horsmanship" si consta in a face iapa sa vina la tine, sa o faci sa cedeze prima in favoarea ta... totul prin stare de spirit, niciodata prin lupta. Concret, prinzi iapa prin orice mijloace, o bagi intr-un tarc si stai acolo cu ea pana cand se apropie de tine... Din acel moment este iapa TA si poti face APROAPE orice cu ea...
Daca va ganditi acum la paralela cu femeia suna erotic nu? Este ideal sa vina FEMEIA la tine si tu sa o convingi sa cedeze crezand ca-i esti superior prin inteligenta. Va asigur ca o femeie nu este complexata de un barbat mai inteligent si ca va “ceda” convinsa prin starea de spirit. Pornind de la aceasta premisa iti poate apartine 100% si poti face APROAPE orice cu ea!?
Acest “aproape orice” merge destul de departe si nu este greu sa vedem similitudinile:
Indienii prindeau iapa salbatica, o carau intr-o mlastina si acolo o incalecau... iapa se lupta sa iasa din mlastina cu calaretul in spate si dupa un timp obosea si nu mai lupta... atunci calaretul o indrepta catre locul potrivit sa iasa din mlastina, o descaleca si ii dadea drumul... iapa devenea prietena lui...
A se intelege ca in cazul femeii salbatice o cucerire de acest tip daca este facuta corect (o indrepti spre calea cea mai usoara dupa ce o lasi prin metodele ei sa realizeze singura ca a gresit) nu inseamna altceva decat ca i-ai fost aproape la greu si ca ati trecut prin foc impreuna.
In Rusia exista o rasa de cai care avea un singur stapan. Proprietarii luau manzul (iapa) la cateva luni de langa mama, o bagau intr-o groapa sau o legau intr-un loc fix unde doar viitorul stapan ii ducea mancare si apa... Restul celor care treceau pe langa iapa o loveau cu pietre sau bete... Dupa cateva zile, saptamani sau luni de asemenea tratament, nimeni nu se mai putea apropia de acesta iapa, inafara de stapan... Erau prieteni pe viata... daca stapanul murea, murea si iapa de foame...
In cazul femeii salbatice fidelitatea pe viata este posibila si fara un astfel de compromis insa e important de stiut ca nu e nevoie de lovituri cu pietre pentru ca aceasta sa aleaga singura izolarea de lume si devotamentul abosolut. Este posibil!
Evident exista metoda cea mai simpla si eficienta (implementata genetic) prin care femeia salbatica simte capacitatea “stapanului” de a-i oferi o familie, un camin, o stabilitate, o continuitate a confortului intim.
Iar cazul iepei metoda implica din nou hrana, adapost si suflet: Daca vrei sa te imprietenesti cu o iapa, cea mai simpla metoda este mancarea, caii sunt pofticiosi si cu un morcov ii poti face sa faca orice vrei. Uneori te cauta prin buzunare, trag de haine si nu mai pleaca de langa tine... tocmai pentru ca simt in buzunarul tau un mar sau ceva ce-i place... Este o modalitate comuna de a imblanzii o "iapa salbatica”.
Dar ce se intampla in cazul in care pana la un punct am aplicat/trait totul perfect si din naivitate procesul o ia pe o cale gresita?
Imblanzirea si convietuirea se deruleaza dar armonia se stinge atunci cand…situatia devine violenta sau dureroasa…
Tehnica nepotrivita este cea cu forta... practic nu suntem la egalitate de forte, daca, iapa ar sti cata forta are ne-ar darama cu totul (ne-ar distruge), dar ea nu stie si mai are un dezavantaj… ne vede mai mari decat suntem (avantaj pentru noi)... Tehnic, noi avem mijloacele de a o supune fizic prin forta, dar daca dai gres cu forta iapa se intoarce impotriva ta...
QED! Nu suntem la egalitate de forte! Femeia salbatica supusa isi vede “stapanul” pe un piedestal imaginar iar daca acesta da gres brusc totul i se poate intoarce impotriva lui! Si nu cred ca exista cale de intoarcere pentru ca asta ar insemna sa REderulam tot procesul mentionat mai sus cu blandete, cu suflet si cu inteligenta…
Iapa simte diferente intre mangaiere si lovitura... In primul rand iapa se mangaie cu "lovituri usoare si repetate", pe gat, crupa (fund) sau oriunde crezi de cuviinta tu ca si proprietar sau calaret. DAR... loviturile de mangaiere pot fi si mai puternice... Caii, de obicei sesizeaza, simt diferenta intre o lovitura data cu placere (mangaierea) si o lovitura data cu ura (bataia) chiar daca lovitura data cu placere este mai TARE decat lovitura data cu ura.
In cazul femeii nu vorbim de lovituri, vorbim de … comportament in sine: complimente, adevaruri, respect cuvenit sau respect mieros, scuze reale sau inventate. Ce mai, vorbim de acel al-6-lea simt cu care suntem inzestrate si care poate fi dovedit si stiintific…
Un alt caz concret: Un cal depus prin tehnica de calaretul lui... un cal foarte puternic care lovea, musca si nu statea locului niciodata... dupa 6 luni de antrenament cu el, calul nu mai mergea niciodata cu alt calaret (inafara de cel initial), sau mergea fortat. Odata si-a muscat stapanul ... De ce ? Pentru ca NU era calare pe el ci era calare pe alt cal... (deci si caii sunt gelosi)...
Nu mai concluzionam efectele infidelitatii in cazul unei “femei salbatice” :) Dar mentionam ca vor fi intotdeauna “neconventionale” (ca sa fiu poeta) si ca se prea poate sa lase rani permanente…
Concluzia mea finala? O iapa – femeie are nevoie de bunatate, sentiment, corectitudine si fermitate. Toate avantajele pe care crezi ca le-ai castigat intr-un proces de “imblanzire” se pot pierde daca nu urmezi un traseu precis. Iar ca sa urmezi “traseul corect” e nevoie de “stare de spirit” , adica fara ocolisuri sa iti arati adevarata fata.
Te dezbraci de orice masca, ramai OMUL si poti sa “domesticesti un animal salbatic” chiar si fara voia acestuia.
Dar cum nu toti oamenii se pricep la cai, nu toti oamenii se pricep la femei. Cum nu toti oamenii sunt facuti pentru a ajunge sa calareasca o iapa salbatica, nu toti oamenii reusesc sa pastreze o femeie domesticita :) . E nevoie de timp si rabdare.
Si…mai ales de SUFLET!
P.S. nu sunt deloc feminista (cine ma cunoaste, stie) si n-am vrut sa apar niste drepturi imaginare ci am vrut sa fac o paralela cu puncte comune, un fel de "carte de folosire" a unor "animale" frumoase. (femeia si iapa). Am modificat de multe ori "calul" cu "iapa" in context pentru a pune punctul pe i :) Multumesc pentru informatiile utile primite de la specialisti.
miercuri, 12 octombrie 2011
Nici o diferenta!
Am tot sustinut diverse cauze de salvare a animalelor fara stapan in ultima perioada, atat in viata de zi cu zi cat si pe facebook sau aici pe blogu-mi...
Nu vreau sa ma transform intr-o fanatica cu wall-ul plin de anunturi si intotdeauna promovez cazurile cele mai speciale (toate sunt importante dar exista unele situatii urgente).
Cel mai urat mi se pare atunci cand abandonul se intampla la modul "gasit o cutie de carton cu pui de catelusi/pisicute". Asta mi s-a intamplat si mie, asta s-a intamplat si unor prietene bune...
Daca gasesti bietele animale alergand printre masini e posibil sa fie pui ai cainilor/pisicilor fara stapan si asa stiu ei sa supravietuiasca...urban...
Ei bine, cand sunt INTR-O cutie...e diferita situatia. CINEVA (un om) a avut suficient de multa umanitate (folosesc cu greu cuvantul umanitate) incat sa-i puna intr-o cutie, sa ramana oarecum protejati. Dar... totusi i-a abandonat.
Declar deschis ca din punctul MEU de vedere nu exista NICI O DIFERENTA intre a abandona un COPIL (un pui de om) intr-o cutie si abandonul de animale in aceeasi maniera...
E drept ca sunt oameni saraci (cu duhul sau la propriu) pe care mintea ii duce pana acolo (la ambalajul de carton) si sunt plini de optimism ca va exista cineva mai milostiv.
Dar noi (oamenii) spre deosebire de ele (animalele) avem darul vorbirii si putem sa ne folosim de acest dar pentru a incerca sa oferim adapost acestor suflete...
Asadar sunt complet indignata de cei ce-si abandoneaza copii. Asa ii voi considera de acum inainte! Abandonezi un suflet cu blana = abandon de suflet fara blana!
Si tot din punctul meu de vedere (intr-o lume ideala) ar trebui sa existe aceeasi pedeapsa!
Cum ar fi sa ne trezim peste noapte cu wall-urile de la facebook pline de anunturi de genul: "gasit 2 copii de 2-3 luni, cautam familii iubitoare!" sau "Urgent! Avem un bebelus de maxim 3 luni care o sa doarma la noapte afara daca nu-l adopta cineva" sau " avem doi fratiori gemeni care au fost abandonati pe strada si le cautam casa"...
Daca am umple facebook-ul de poze cu sugari dezbracati, aruncati in frig, in cutii de carton urland dupa mancare?
Pentru ca NU E NICI O DIFERENTA!
Nu vreau sa ma transform intr-o fanatica cu wall-ul plin de anunturi si intotdeauna promovez cazurile cele mai speciale (toate sunt importante dar exista unele situatii urgente).
Cel mai urat mi se pare atunci cand abandonul se intampla la modul "gasit o cutie de carton cu pui de catelusi/pisicute". Asta mi s-a intamplat si mie, asta s-a intamplat si unor prietene bune...
Daca gasesti bietele animale alergand printre masini e posibil sa fie pui ai cainilor/pisicilor fara stapan si asa stiu ei sa supravietuiasca...urban...
Ei bine, cand sunt INTR-O cutie...e diferita situatia. CINEVA (un om) a avut suficient de multa umanitate (folosesc cu greu cuvantul umanitate) incat sa-i puna intr-o cutie, sa ramana oarecum protejati. Dar... totusi i-a abandonat.
Declar deschis ca din punctul MEU de vedere nu exista NICI O DIFERENTA intre a abandona un COPIL (un pui de om) intr-o cutie si abandonul de animale in aceeasi maniera...
E drept ca sunt oameni saraci (cu duhul sau la propriu) pe care mintea ii duce pana acolo (la ambalajul de carton) si sunt plini de optimism ca va exista cineva mai milostiv.
Dar noi (oamenii) spre deosebire de ele (animalele) avem darul vorbirii si putem sa ne folosim de acest dar pentru a incerca sa oferim adapost acestor suflete...
Asadar sunt complet indignata de cei ce-si abandoneaza copii. Asa ii voi considera de acum inainte! Abandonezi un suflet cu blana = abandon de suflet fara blana!
Si tot din punctul meu de vedere (intr-o lume ideala) ar trebui sa existe aceeasi pedeapsa!
Cum ar fi sa ne trezim peste noapte cu wall-urile de la facebook pline de anunturi de genul: "gasit 2 copii de 2-3 luni, cautam familii iubitoare!" sau "Urgent! Avem un bebelus de maxim 3 luni care o sa doarma la noapte afara daca nu-l adopta cineva" sau " avem doi fratiori gemeni care au fost abandonati pe strada si le cautam casa"...
Daca am umple facebook-ul de poze cu sugari dezbracati, aruncati in frig, in cutii de carton urland dupa mancare?
Pentru ca NU E NICI O DIFERENTA!
marți, 11 octombrie 2011
A 11-a zi din Octombrie
...este ziua in care s-a nascut sora mea :) surioara mea mai mica...
Credeam ca am facut un obicei din a-i scrie pe blog de ziua ei dar spre rusinea mea i-am scris ultima oara in 2008...
Asta pentru ca ne aflam la mai bine de 600 km distanta si pentru ca (surprinzator) nu ma pricep la vorbe graite :) Pot sa scriu pagini intregi in care-mi descriu starea de spirit in cele mai mici detalii insa daca-i musai sa ma uit la tine si sa-ti vorbesc am nevoie de o stare anume.
N-o sa fie un mesaj clasic de urari si declaratii, pentru ca stie ea mai bine ce simt in ceea ce-o priveste. Chiar daca nu-i spun :) stie ea :)
Asa ca o sa incerc sa fiu "mai mare" si sa-i dedic niste cugetari. Dupa cum urmeaza:
Draga mea, draga; Implinesti 25 de ani, nu-s multi dar nici putini, pana acum cred ca ai ajuns sa ma crezi ca mintea ni se schimba de la an la an si gandim diferit pe masura ce trece timpul. Noi, am fost norocoase, am ales sa ne desteptam mai mult de la an la an, sa evoluam, sa invatam din greseli si sa tragem concluzii care ne ajuta spre viitor. Asa cred si stiu eu. Asta mi-ai demonstrat si o sa merg pana in panzele albe daca ma contrazice cineva :)
Ce-ti doresc eu din tot sufletul?
Iti doresc sa inveti, in fiecare zi, luna, an cate ceva nou care te ajuta sa traiesti viata mai frumos! Iti doresc sa te bucuri de fiecare zi asa cum stii, atata timp cat bucuria vine din suflet.
Iti doresc sa fii inteleapta sa iei cele mai bune decizii PENTRU TINE caci tu esti cea mai importanta persoana din viata ta. Sa nu te grabesti, toate la timpul lor, e o vorba mai adevarata decat orice alta vorba :)
Sa traiesti TOTUL (orice, orice) cu intensitate pentru ca altfel intram in rutina :)
Sa stii ca NOI suntem responsabili de starile de bine sau de starile de rau. Noi putem sa vedem partea plina a paharului, sau partea goala.
Sa nu-ti fie niciodata rusine de tine, sa nu te indoiesti de inteligenta, de frumusetea, de viata TA! Porneste de la ideea ca esti cel mai frumos om din lume si ca toata planeta e la picioarele tale. Nu exista vise mari exista doar oameni mici care nu-si permit sa viseze, ori, tu nu esti unul dintre ei :)
Sa nu-ti fie frica sa fii egoista, narcisista, independenta sau catalogata. Cuvintele au intelesul pe care NOI li-l dam, ori daca tu stii sa te protejezi, sa te iubesti, sa-ti porti de grija si sa te definesti ca om...restul de ce-ar mai conta?
Nu pierde timpul! Sa nu regreti nici macar o zi traita, fiecare moment are valoarea lui.
Cu toate cuvintele astea de mai sus am vrut de fapt sa-ti spun sa fii TU, asa cum vrei, asa cum iti place!
Si nu, nu-s vorbe mari, nu te indemn la egoism sau la narcisism, te indemn la bucuria de a traii. Sa te accepti pe tine, in totalitate, asa cum esti, asa cum iti place sa fii, sa iei tot ce-i pozitiv si benefic din jurul tau si sa nu lasi o vorba nespusa sau un compromis sa-ti apese sufletul. Viata e scurta si avem tot dreptul din lume sa o "personalizam" noi :)
Eu sunt tare mandra de tine, de noi, de ce suntem azi, de CUM suntem azi. Nu exagerez cu iubirea de sine ci pur si simplu ma lovesc zilnic de oameni si constientizez cat de altfel suntem noi. Altfel in BINE!
Cam asta as fi vrut eu sa-ti spun, draga mea :) Sa te bucuri mai mult in a 11-a zi din Octombrie pentru ca-i a TA!
La multi ani!
Credeam ca am facut un obicei din a-i scrie pe blog de ziua ei dar spre rusinea mea i-am scris ultima oara in 2008...
Asta pentru ca ne aflam la mai bine de 600 km distanta si pentru ca (surprinzator) nu ma pricep la vorbe graite :) Pot sa scriu pagini intregi in care-mi descriu starea de spirit in cele mai mici detalii insa daca-i musai sa ma uit la tine si sa-ti vorbesc am nevoie de o stare anume.
N-o sa fie un mesaj clasic de urari si declaratii, pentru ca stie ea mai bine ce simt in ceea ce-o priveste. Chiar daca nu-i spun :) stie ea :)
Asa ca o sa incerc sa fiu "mai mare" si sa-i dedic niste cugetari. Dupa cum urmeaza:
Draga mea, draga; Implinesti 25 de ani, nu-s multi dar nici putini, pana acum cred ca ai ajuns sa ma crezi ca mintea ni se schimba de la an la an si gandim diferit pe masura ce trece timpul. Noi, am fost norocoase, am ales sa ne desteptam mai mult de la an la an, sa evoluam, sa invatam din greseli si sa tragem concluzii care ne ajuta spre viitor. Asa cred si stiu eu. Asta mi-ai demonstrat si o sa merg pana in panzele albe daca ma contrazice cineva :)
Ce-ti doresc eu din tot sufletul?
Iti doresc sa inveti, in fiecare zi, luna, an cate ceva nou care te ajuta sa traiesti viata mai frumos! Iti doresc sa te bucuri de fiecare zi asa cum stii, atata timp cat bucuria vine din suflet.
Iti doresc sa fii inteleapta sa iei cele mai bune decizii PENTRU TINE caci tu esti cea mai importanta persoana din viata ta. Sa nu te grabesti, toate la timpul lor, e o vorba mai adevarata decat orice alta vorba :)
Sa traiesti TOTUL (orice, orice) cu intensitate pentru ca altfel intram in rutina :)
Sa stii ca NOI suntem responsabili de starile de bine sau de starile de rau. Noi putem sa vedem partea plina a paharului, sau partea goala.
Sa nu-ti fie niciodata rusine de tine, sa nu te indoiesti de inteligenta, de frumusetea, de viata TA! Porneste de la ideea ca esti cel mai frumos om din lume si ca toata planeta e la picioarele tale. Nu exista vise mari exista doar oameni mici care nu-si permit sa viseze, ori, tu nu esti unul dintre ei :)
Sa nu-ti fie frica sa fii egoista, narcisista, independenta sau catalogata. Cuvintele au intelesul pe care NOI li-l dam, ori daca tu stii sa te protejezi, sa te iubesti, sa-ti porti de grija si sa te definesti ca om...restul de ce-ar mai conta?
Nu pierde timpul! Sa nu regreti nici macar o zi traita, fiecare moment are valoarea lui.
Cu toate cuvintele astea de mai sus am vrut de fapt sa-ti spun sa fii TU, asa cum vrei, asa cum iti place!
Si nu, nu-s vorbe mari, nu te indemn la egoism sau la narcisism, te indemn la bucuria de a traii. Sa te accepti pe tine, in totalitate, asa cum esti, asa cum iti place sa fii, sa iei tot ce-i pozitiv si benefic din jurul tau si sa nu lasi o vorba nespusa sau un compromis sa-ti apese sufletul. Viata e scurta si avem tot dreptul din lume sa o "personalizam" noi :)
Eu sunt tare mandra de tine, de noi, de ce suntem azi, de CUM suntem azi. Nu exagerez cu iubirea de sine ci pur si simplu ma lovesc zilnic de oameni si constientizez cat de altfel suntem noi. Altfel in BINE!
Cam asta as fi vrut eu sa-ti spun, draga mea :) Sa te bucuri mai mult in a 11-a zi din Octombrie pentru ca-i a TA!
La multi ani!
vineri, 7 octombrie 2011
Ignoranta
Desi ma laud ca traiesc intr-o bula protectoare si ca am universul meu unic in care aproape nimeni nu are acces...ma simt atinsa din cand in cand de poluarea din jur.
Vad, simt, miros, aud, ating si cele ce nu-mi plac, cele ce nu ma bucura, cele ce ma otravesc si ma ranesc...ma ofilesc.
Asa e felul meu sa am mereu ochii deschisi si sa caut detalii, sa vad cat mai multe, sa observ amanunte pe care altii le ignora sau poate nici nu stiu ca exista. Vad in culori, vad bucuria si tristetea oamenilor din jur, vad dincolo de cuvinte, dincolo de aparente, este un "dar" al meu pe care-l exploatez involuntar.
Doare sa vezi un om ASA cum e el nu asa cum VREA sa para... Doare.
Simt, presimt, schimbari de atitudine, de imprejurari, atat de des, atat de adanc incat uneori intru in panica sperand sa ma insel. De cele mai multe ori ceea ce simt este sau devine adevarul...
Nu-mi doresc sa traim intr-o lume de ganduri transparente pentru ca ar fi prea mult zgomot si prea putin placut.
Imi strangulez capacitatea de-a citii gandurile celor din jurul meu pentru ca nu vreau sa le stiu cele mai negre porniri.
Am luat totusi decizia de-a fi EU, intaiul om din viata mea care se dezbraca de secrete. Nu voi tacea decat atunci cand chiar nu am nimic de spus. Nu voi menaja decat atunci cand va fi de folos.
Voi renunta total la diplomatie pentru ca traiesc intr-o lume in care diplomatia este sinonim cu prostia.
Nu voi crea aparente placute pentru ca nu pot inmagazina sentimente murdare.
Nu voi aplana conflicte pentru ca nu vreau sa fac implozie.
Nu voi purta poveri sufletesti pentru ca nu vreau un suflet greu.
Fara compromis, fara scuze, fara minciuni nevinovate, fara taceri lungi, fara metafore frumoase care descriu situatii urate, fara a doua, a treia, a infinita sansa, fara supunere, fara regret, fara sa calc peste decizii.
Asta sunt EU, de fapt o mica-mica parte a ceea ce pana acum am tinut inchis intr-un sertar.
Vreau sa-mi redefinesc ignoranta si sa-i dau un sens placut. Vreau sa dau un alt sens cuvantului SINCER, anume acela pe care l-a avut cand a fost inventat.
Nu voi nega nimic din ceea ce sunt si nu voi mai avea nici o microsecunda de ezitare.
Timpul e prea scurt.
Nu, redefinit :)
Vad, simt, miros, aud, ating si cele ce nu-mi plac, cele ce nu ma bucura, cele ce ma otravesc si ma ranesc...ma ofilesc.
Asa e felul meu sa am mereu ochii deschisi si sa caut detalii, sa vad cat mai multe, sa observ amanunte pe care altii le ignora sau poate nici nu stiu ca exista. Vad in culori, vad bucuria si tristetea oamenilor din jur, vad dincolo de cuvinte, dincolo de aparente, este un "dar" al meu pe care-l exploatez involuntar.
Doare sa vezi un om ASA cum e el nu asa cum VREA sa para... Doare.
Simt, presimt, schimbari de atitudine, de imprejurari, atat de des, atat de adanc incat uneori intru in panica sperand sa ma insel. De cele mai multe ori ceea ce simt este sau devine adevarul...
Nu-mi doresc sa traim intr-o lume de ganduri transparente pentru ca ar fi prea mult zgomot si prea putin placut.
Imi strangulez capacitatea de-a citii gandurile celor din jurul meu pentru ca nu vreau sa le stiu cele mai negre porniri.
Am luat totusi decizia de-a fi EU, intaiul om din viata mea care se dezbraca de secrete. Nu voi tacea decat atunci cand chiar nu am nimic de spus. Nu voi menaja decat atunci cand va fi de folos.
Voi renunta total la diplomatie pentru ca traiesc intr-o lume in care diplomatia este sinonim cu prostia.
Nu voi crea aparente placute pentru ca nu pot inmagazina sentimente murdare.
Nu voi aplana conflicte pentru ca nu vreau sa fac implozie.
Nu voi purta poveri sufletesti pentru ca nu vreau un suflet greu.
Fara compromis, fara scuze, fara minciuni nevinovate, fara taceri lungi, fara metafore frumoase care descriu situatii urate, fara a doua, a treia, a infinita sansa, fara supunere, fara regret, fara sa calc peste decizii.
Asta sunt EU, de fapt o mica-mica parte a ceea ce pana acum am tinut inchis intr-un sertar.
Vreau sa-mi redefinesc ignoranta si sa-i dau un sens placut. Vreau sa dau un alt sens cuvantului SINCER, anume acela pe care l-a avut cand a fost inventat.
Nu voi nega nimic din ceea ce sunt si nu voi mai avea nici o microsecunda de ezitare.
Timpul e prea scurt.
Nu, redefinit :)
miercuri, 5 octombrie 2011
Cu suflet
Am trait de curand o experienta coplesitoare, dar ca sa fiu artistiqua :P si ca sa ajung acolo (dragii mosului) trebuie sa va iau pe ocolite si sa va explic (ce-a vrut sa zica poetul) cum am ajuns sa fiu/simt asa:
Mie-mi plac animalele :) Mai mult decat imi plac oamenii. Le iubesc. Nu la modul acela bolnav, nu ganditi aiurea! Animalele, vietatile astea cu ochi si suflet care nu sunt programate genetic sa faca rau ci doar sa se apere. Mi-ar placea sa am o mosie maaaaare-maaare si sa ma joc de-a arca lui Noe pentru tot restul vietii mele. Asta daca ar ploua cu mancare, ca altceva nu mi-ar fi necesar. Hrana pentru vietati, hrana pentru mine. Si zau daca n-as deveni vegetariana. Lacto :)
Asa sunt de cand ma stiu, ma topesc toata cand vad/aud un suflet cu blana :) Evident ca sa nu devin bolnava (mental) m-am autoprotejat cand a venit vorba de intrat in organizatii. Ajut de cate ori pot si de cate ori am ocazia dar full-time nu stiu daca as putea rezista. Asta e, in orice fapta buna facuta exista un substrat egoist (zice Phoebe din Friends, iar io n-o contrazic) si n-as fi eu daca as nega ca am doze multe si marunte de egoism.
Despre Nemo si celelalte suflete pe care le-am salvat de-a lungul timpului nu va mai spun, stiti, plus ca nu vreau acum sa scriu atat de mult :)
Asa...Acum cateva zile, duminica, ne intorceam noi acasica, cocotati pe motocicleta noastra iubita si cu gandul la o leneveala caracteristica ultimei zile de weekend. In fata casei noastre statea o cutie de carton (si m-am prins pe loc despre ce-i vorba) in care se uitau vreo doi baietei de pe strada. Curioasa din fire (eu felina) am aruncat un ochi: ce sa vezi - minune mare - un matz mic-mic-mic si tare nervos scuipa de zor, miorlaia amenintator si tremura tot ca prima impresie a mea a fost ca-i turbat.
Cauza? Niste personaje "binevoitoare" (doua fete, am alflat ulterior, tiganci, ca sa fiu mai precisa) au purtat cutia "in suturi" (adica lovind cu picioarele in ea pana se muta din loc in loc, vreo 200 de metri) pana s-au plictisit si au abandonat-o in fata portii noastre. Din acest motiv animalutul era traumatizat.
Cat am dat eu o fuga sa-i aduc ceva de mancare...cutia a disparut. Evident m-am bucurat crezand ca un suflet milos a luat mogaldeata. Daaaar...am vazut apoi aceeasi cutie...la ghena. "Sufletul milos" (inca nu stiu cine) a mutat cutia la ghena...Pentru ca asa facem (noi oamenii) aruncam VIATA la gunoi. Pentru ca...putem!
N-am stat deloc pe ganduri, am luat mogaldeata in casa.
A urmat panica personala :ce ma fac eu acum? Era mic, speriat, usor agresiv, puricos, murdar, mic si iar mic de vreo trei ori!
Pas cu pas: spalat, deparazitat, spalat, front-line, hranit,iar spalat si iar uscat, tinut tot timpul la caldurica (cu ocazia asta am dat drumul la centrala in casa) pentru ca imi parea ca tremura fara oprire. De fapt era speriat saracutul...
L-am pus rapid pe facebook cu arhicunoscutul titlu :cauta familie! N-aveam cum sa-l pastrez pentru ca Nemo a intrat brusc in depresie. Nemo (copilul meu cu blana) are sindromul "copilului singur la parinti" si este foarte egoist. Nu stiu daca isi va schimba vreodata comportamentul pentru ca am mai avut si alte experiente de genul si a reactionat mereu la fel: nu mai mananca, nu mai doarme cu noi, nu ne mai iubeste, nu ne mai baga in seama, nu mai e dragastos...ce mai...e apatic si uracioso-agresiv pana dispare "ala micu".
Doua zile l-am tinut pe Roscovan (motanelul pufos, mic-mic, cu ochi albastri si mieunat subtire) timp in care am fost mamica-adoptiva care se trezeaza noaptea din doua in doua ore sa-l duca la tavita, sa-l hraneasca, sa vada ca puiul e ok. In doua zile s-a transformat din "creatura turbata" intr-un sufletel adorabil, iubitor, pupacios si dependent de afectiune.
"Vezi ca oamenii pot face si bine?" ii spuneam cand iesea din culcusul lui noaptea si ma cauta in pat iar eu dormeam iepureste de teama sa nu ma rostogolesc peste el in somn.
Dupa doua zile am primit cerere de adoptie din partea unor persoane foarte iubitoare de animale.
Eh, aici vine experienta coplesitoare: m-am bucurat teribil ca i-am gasit familie dar am simtit cum o mica bucatica din suflet mi se rupe... Stiam de la inceput ca nu-l pot pastra, stiam ca am scopul precis de a-i gasi familie, stiam ca e temporar, nu credeam ca ma pot atasa in halul asta, atat de repede. Dar totusi...totusi m-am atasat...
Am stat ca pe ghimpi la birou cele cateva ore ramase pana sa ajung acasa sa-l pregatesc pentru noua lui casuta. Vroiam sa mai stau putin cu el, sa-l mai pup, sa-l mai dragalesc si sa-l CONVING (pe el, da, nu am inebunit) ca o sa-i fie bine.
Credeti-ma ca a fost obositor sa am grija de el dar am uitat de tot si toate cand am inteles ca n-o sa-l mai am...Nu tragedizez si sunt 100% convinsa ca am luat decizia buna si ca va avea o viata frumoasa :) Dar l-am iubit...si am fost iubita, stiu!
M-am simtit necesara. Am dat o sansa la viata si stiu ca exista sute de oameni care fac asta zilnic, pentru unii e un job, pentru altii e un hobby, pentru mine a fost o scurta experienta insa una extrem de puternica. E un sentiment extraordinar pe care-l ai atunci cand ajuti, cand stii ca ai castigat iubirea unei fiinte atat de mici incat nu-ti vine sa crezi ca are suflet. DAR ARE! Iar cand cei doi ochisori mici si albastri se uitau la mine si boticul roz ma cauta prindeam aripi!
Este atat de BINE sa faci BINE incat nu-mi pot imagina cum este posibil sa fi de cealalta parte a baricadei...
Poate asa sunt eu.
Acum am revenit la normal, Nemo ma REiubeste, e liniste in casa, lenevesc, stiu ca Nemo gaseste singur tavita, mananca (exagerat) singur, doarme unde are chef, ma cauta doar cand vrea el - independentul :)
Dar n-o sa uit niciodata de Roscovan!
Mie-mi plac animalele :) Mai mult decat imi plac oamenii. Le iubesc. Nu la modul acela bolnav, nu ganditi aiurea! Animalele, vietatile astea cu ochi si suflet care nu sunt programate genetic sa faca rau ci doar sa se apere. Mi-ar placea sa am o mosie maaaaare-maaare si sa ma joc de-a arca lui Noe pentru tot restul vietii mele. Asta daca ar ploua cu mancare, ca altceva nu mi-ar fi necesar. Hrana pentru vietati, hrana pentru mine. Si zau daca n-as deveni vegetariana. Lacto :)
Asa sunt de cand ma stiu, ma topesc toata cand vad/aud un suflet cu blana :) Evident ca sa nu devin bolnava (mental) m-am autoprotejat cand a venit vorba de intrat in organizatii. Ajut de cate ori pot si de cate ori am ocazia dar full-time nu stiu daca as putea rezista. Asta e, in orice fapta buna facuta exista un substrat egoist (zice Phoebe din Friends, iar io n-o contrazic) si n-as fi eu daca as nega ca am doze multe si marunte de egoism.
Despre Nemo si celelalte suflete pe care le-am salvat de-a lungul timpului nu va mai spun, stiti, plus ca nu vreau acum sa scriu atat de mult :)
Asa...Acum cateva zile, duminica, ne intorceam noi acasica, cocotati pe motocicleta noastra iubita si cu gandul la o leneveala caracteristica ultimei zile de weekend. In fata casei noastre statea o cutie de carton (si m-am prins pe loc despre ce-i vorba) in care se uitau vreo doi baietei de pe strada. Curioasa din fire (eu felina) am aruncat un ochi: ce sa vezi - minune mare - un matz mic-mic-mic si tare nervos scuipa de zor, miorlaia amenintator si tremura tot ca prima impresie a mea a fost ca-i turbat.
Cauza? Niste personaje "binevoitoare" (doua fete, am alflat ulterior, tiganci, ca sa fiu mai precisa) au purtat cutia "in suturi" (adica lovind cu picioarele in ea pana se muta din loc in loc, vreo 200 de metri) pana s-au plictisit si au abandonat-o in fata portii noastre. Din acest motiv animalutul era traumatizat.
Cat am dat eu o fuga sa-i aduc ceva de mancare...cutia a disparut. Evident m-am bucurat crezand ca un suflet milos a luat mogaldeata. Daaaar...am vazut apoi aceeasi cutie...la ghena. "Sufletul milos" (inca nu stiu cine) a mutat cutia la ghena...Pentru ca asa facem (noi oamenii) aruncam VIATA la gunoi. Pentru ca...putem!
N-am stat deloc pe ganduri, am luat mogaldeata in casa.
A urmat panica personala :ce ma fac eu acum? Era mic, speriat, usor agresiv, puricos, murdar, mic si iar mic de vreo trei ori!
Pas cu pas: spalat, deparazitat, spalat, front-line, hranit,iar spalat si iar uscat, tinut tot timpul la caldurica (cu ocazia asta am dat drumul la centrala in casa) pentru ca imi parea ca tremura fara oprire. De fapt era speriat saracutul...
L-am pus rapid pe facebook cu arhicunoscutul titlu :cauta familie! N-aveam cum sa-l pastrez pentru ca Nemo a intrat brusc in depresie. Nemo (copilul meu cu blana) are sindromul "copilului singur la parinti" si este foarte egoist. Nu stiu daca isi va schimba vreodata comportamentul pentru ca am mai avut si alte experiente de genul si a reactionat mereu la fel: nu mai mananca, nu mai doarme cu noi, nu ne mai iubeste, nu ne mai baga in seama, nu mai e dragastos...ce mai...e apatic si uracioso-agresiv pana dispare "ala micu".
Doua zile l-am tinut pe Roscovan (motanelul pufos, mic-mic, cu ochi albastri si mieunat subtire) timp in care am fost mamica-adoptiva care se trezeaza noaptea din doua in doua ore sa-l duca la tavita, sa-l hraneasca, sa vada ca puiul e ok. In doua zile s-a transformat din "creatura turbata" intr-un sufletel adorabil, iubitor, pupacios si dependent de afectiune.
"Vezi ca oamenii pot face si bine?" ii spuneam cand iesea din culcusul lui noaptea si ma cauta in pat iar eu dormeam iepureste de teama sa nu ma rostogolesc peste el in somn.
Dupa doua zile am primit cerere de adoptie din partea unor persoane foarte iubitoare de animale.
Eh, aici vine experienta coplesitoare: m-am bucurat teribil ca i-am gasit familie dar am simtit cum o mica bucatica din suflet mi se rupe... Stiam de la inceput ca nu-l pot pastra, stiam ca am scopul precis de a-i gasi familie, stiam ca e temporar, nu credeam ca ma pot atasa in halul asta, atat de repede. Dar totusi...totusi m-am atasat...
Am stat ca pe ghimpi la birou cele cateva ore ramase pana sa ajung acasa sa-l pregatesc pentru noua lui casuta. Vroiam sa mai stau putin cu el, sa-l mai pup, sa-l mai dragalesc si sa-l CONVING (pe el, da, nu am inebunit) ca o sa-i fie bine.
Credeti-ma ca a fost obositor sa am grija de el dar am uitat de tot si toate cand am inteles ca n-o sa-l mai am...Nu tragedizez si sunt 100% convinsa ca am luat decizia buna si ca va avea o viata frumoasa :) Dar l-am iubit...si am fost iubita, stiu!
M-am simtit necesara. Am dat o sansa la viata si stiu ca exista sute de oameni care fac asta zilnic, pentru unii e un job, pentru altii e un hobby, pentru mine a fost o scurta experienta insa una extrem de puternica. E un sentiment extraordinar pe care-l ai atunci cand ajuti, cand stii ca ai castigat iubirea unei fiinte atat de mici incat nu-ti vine sa crezi ca are suflet. DAR ARE! Iar cand cei doi ochisori mici si albastri se uitau la mine si boticul roz ma cauta prindeam aripi!
Este atat de BINE sa faci BINE incat nu-mi pot imagina cum este posibil sa fi de cealalta parte a baricadei...
Poate asa sunt eu.
Acum am revenit la normal, Nemo ma REiubeste, e liniste in casa, lenevesc, stiu ca Nemo gaseste singur tavita, mananca (exagerat) singur, doarme unde are chef, ma cauta doar cand vrea el - independentul :)
Dar n-o sa uit niciodata de Roscovan!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
http://sabbrasthughts.blogspot.com
Postări
Comentarii