Cele din urma zile de martie

Dusa e si luna martisorului, cea ce trebuia sa fie intaia luna de primavara...

S-a aratat bacoviana, fastacita, amanta a gerului cu multe fasoane, fiori reci, ploi gri si soare viclean.

Stiu ca a trecut martie pentru ca mai am o zi pana sa-l pun pe EL sa-mi rupa snurul de martisor de la mana...sa-mi pun o dorinta, sa-l leg apoi de o crenguta de copac.

Doar ca inca n-am vazut nici un copac inmugurit...parca nimic viu - foarte mult praf purtat pe aripi de vant ; si cateva raze ce tin neaparat sa arate ca ard.

Multi oameni cad prada asteniilor.

Anul acesta toata vina e data pe astenia de primavara, doar ca n-am avut inca primavara!

Astenia mea a fost surprinsa de o ignoranta de proportii. Mi-am permis sa-mi vars naduful in scris de cateva ori iar acum am o aura protectoare care-mi permite sa fiu intangibila.

Nu sunt din cale-afara de energica, insa ma automotivez pe cat posibil...

Ma simt din ce in ce mai transparenta, la fel ca si ultimele zile de martie.

Nu in sensul ca incetez sa simt, sa exist ci nu-mi mai pasa atat cat imi pasa. Devin oare superficiala?
Lama aceea rece de bisturiu pe alocuri ruginita se vrea stralucitoare si intens utilizata. Da apoi ii raspund plictisita: "la ce sa merite efortul?"

Avem amandoi ganduri de vara, vrem sa fugim in lume, pe-o plaja doar de noi stiuta, unde n-avem nevoie de haine sociale, imagini corporatiste...

Cu-aceste ganduri sub nori imi savurez ultimele zile din intaia luna de primavara.

Fugind de astenie!

Mai exista cate o dimineata in care ridic oblonul, rad la geam si-mi spun "azi o sa fie o zi buna!". In acele momente imratisez orice decizie ar lua viata legata de mine si de existenta mea. Suntem muuult prea mici si nesemnificatici sa stam in calea celor menite sa se intample.

Avem totusi sclipiri de geniu si putem invata de la viata cum s-o dirijam, ce sa savuram, ce sa ignoram, de ce sa ne bucuram, cand sa ne ascundem lacrimile si cand sa urlam din toti plamanii!

Amuzant mi s-a parut cand o prietena ii vorbea altei prietene despre placuta astenie ce are sa vina. Ea crezand ca astenia de primavara e un fel de stare euforica de imbratisare a vietii, natura cazand prada soarelui si veseliei...

Scriind acestea realizez ca pentru prima oara in viata mea sung gri. Nu gri in sensul trist, ci gri in sensul de mijloc. Pana acum eram alb sau negru, eram zi sau noapte, eram sus sau jos...

Astazi sunt gri.... (de fapt sunt imbracata in albastru si daca o spun in engleza tot trista iese..dar nu-s, pe cuvant ca nu-s!)

Va doresc sa vedeti primul copac inflorit si sa nu va pese de nimic!

Viata ca un cerc

Un cerc vicios? O spirala?

Daca veti contoriza de cate ori viata se dovedeste a fi ciclica raspunsul va fi inevitabil : intotdeauna!

"Toate-s noi si vechi sunt toate" sau mai pe intelesul nostru: toate au mai fost, toate vor mai fi!

Pana nu intelegem acest fenomen ne vor zbuciuma toate intrebarile existentiale iar explicatiile sunt zadarnice deoarece mintea noastra parca are o personalitate aparte, incapatanata ca un catar.

Ca sa nu va las sa-mi deslusiti de printre randuri pilda de astazi:

Viata ne serveste aceeasi felie de tort cu o precizie de ceasornic pana facem diabet. Iar si iar si iar cam toate obstacolele noastre ne pun aceleasi intrebari: "tu stii cine esti?, tu stii ce vrei?"

Tot eu, nu de prea multa vreme spuneam c-am invatat sa-mi doresc cu adevarat si sa reactionez pozitiv cand dorintele se implinesc.

Totusi, cand se intampla ceva ce NU imi doresc,ba din contra,atunci ce fac? Invatati, invatati, invatati (dupa cum spunea Lenin). Invat din fiecare care experienta chiar daca e negativa, chiar daca e un dezastru personal, caut sa-i inteleg cauzele, sa ii valorific aspectele pozitive (daca ele exista) sau sa o ingrop in arhiva de ganduri si experiente nefaste.

In viata vor continua sa apara teste si intamplari sub o forma sau alta care sa ne subjuge sau sa ne intareasca personalitatea. Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic, nu-i asa? Asta inseamna ca trebuie sa dai piept cu teama (de orice natura ar fi ea) si sa lupti pana totul se intampla asa cum decizi tu!

Nu iau decizii in bataia pustii ; nu hotarasc "in ultimul moment" ceva ce s-ar putea sa ma arunce intr-un nou vartej de intamplari.

Pana nu am invatat de ce eu , Cristina, am probleme cu oamenii, cu relationarea, cu socializarea, n-am reusit sa ma integrez in nici un fel de organizatie. Suna atat de simplu dar paradoxal a ne recunoaste propriile greseli e cea mai grea ecuatie.

Am repetat aceleasi greseli pe plan sentimental si sfarseam iremediabil in acelasi loc crezand ca am o rotita lipsa, ca nu sunt capabila sa iubesc, sa daruiesc, sa imi impart viata cu cineva. Eram atat de convinsa de acest lucru incat ajunsesem sa ma accept ca personaj lipsit de suflet.

As fi alergat mult si bine in acest cerc vicios...insa am avut suficienta tarie sa-mi admit esecurile, sa-mi calc peste orgoliu, sa-mi cer iertare si sa imi doresc cu adevarat mai mult.

Sunt doar doua exemple relevante care sustin ca ne lovim de aceleasi probleme si intrebari si ca o vom face la nesfarsit daca nu reusim sa admitem si sa ne constientizam greselile noastre.

Este foarte adevarat ca intamplarile marcante nu depind excusiv de noi si ca omul ca fiinta egoista va arunca vina pe orice altceva (uneori fiind chiar justificata aceasta actiune).

Inca o data: CE vreau sa spun?

Vreau sa spun...ca vei ajunge mereu in acelasi loc, ca vei da mereu cu capul de pragul de sus atata timp cat nu-ti intra in reflex sa-ti analizezi TU, TIE comportamentul, atata timp cat deciziile tale sunt luate fara a fi bine gandite sau de complezenta.

Intreaba-ti sufletul cine esti! Crezi in miracole!Te rog sa crezi in dorintele care ni se implinesc! Te rog sa crezi in tine indiferent cat de tare doare ceea ce ti se intampla.

Te rog sa-ti inveti sufletul sa perceapa, sa desluseasca cat de frumoasa este de fapt viata si cat de mult conteaza sa invatam fiecare aspect al ei.

Plafonarea vine odata cu varsta?

Pe la 13 ani am inceput sa scriu poezii si diverse texte pe ultimele pagini ale caietelor de scoala. Pana s-a prins tata ca rup prea multe pagini, m-a pus sa-mi cumpar din banii de buzunar trusoul nou de caiete a caror pagini le-a numerotat si le verifica periodic...

Am inceput sa-mi cumpar caiete special pentru a le umple cu multe ganduri. Privind in urma, realizez ca mazgaleam paginile cu ciuda, cu ura la adresa societatii care nu ma intelegea (credeam eu) si nu reuseam sa-mi gasesc un loc in care sa ma regasesc.

Toti demonii si toate spiritele negre eram persoanjele povestioarelor mele. Pe modelul eminesco-bacovian : eram o tanara poeta indragostita mereu de personaje inexistente fabricate doar de mintea mea, dar norii negrii imi predominau fiecare scriere.

Profunda mea exprimare a durat cam pana pe la 17 ani in toate combinatiile de cuvinte, pentru ca, sa fim sinceri, in cate moduri poti sa spui acelasi lucru?

N-am renuntat deloc la infatisarea "lumii de jos" doar ca aceasta a atras un fel de fan-club al gastii mele de prieteni iar eu eram cea mai neagra dintre toti.

Ma amuza teribil imaginea mea din perioada respectiva, cu atat mai mult cu cat ii privesc plina de compasiune pe cei aflati in sclavia trendului emo, in zilele noastre.

Dar traiam! Traiam intens, identificam fiecare minut ca fiind unul pretios, chiar si zilele in care zaceam "afara pe intuneric" istorisind povesti care de care mai pline de sange si duhuri.

Inainte sa ajung la 20 de ani am inceput sa ma las bantuita de intrebari existentiale, scopul vietii, imbratisarea existentei noastre pe planeta Pamant, intrebari legate de univerul nostru, personal si comun, karma, energii emanate, autocontrol, demnitatea ca o valoare controlata de timp si asa mai departe.

Nici nu mai tin minte cine mi-a spus candva ca fiecare an nou de viata aduce cu sine o schimbare a perceptiilor proprii. Ca pentru toate exista o varsta si de inceput si de sfarsit.

Cu cat inaintam insa in varsta dispare curajul acela de copil deloc rezistent la tentatii.

Noi, oamenii, ii spunem evolutie.

Evoluand ajungem oare sa renuntam la conceptii si la asumarea de riscuri pentru ca societatea are un ritm de catalogare extrem de alert?

Ca fiinte complexe avem o putere de stocare a informatiei aproape de infinit.

Ceea ce tot noi numim discernamant pe masura ce trece timpul devine tot mai controlabil.

De fapt ce spun eu - realitati biologice, fizice si logice ale vietii...cu mici retusuri in functie de cetatean.

Supusi unui ritm ce are totusi tendinte monotone, putem sa devenim subjugati de plafonare la o varsta frageda.
Aici devin confuza si ma pierd in explicatii.

Chiar daca am depasit milioane de zile, milioane de nopti, rutina anotimpurilor, chiar daca ajungem sa existam ca gest reflex (respiram, mancam, eliminam, vorbim, etc) nu pot sa nu analizez fenomentul de plafonare cerebrala.

Cand ajungem sa nu ne mai surprinda nimic?
De ce ajungem sa nu mai credem in miracole?
Cum reusim sa depindem de un sitem robotizat scapand printre degete adrenalina?

Viata poate sa inceapa la orice varsta decidem ca am inceput sa traim.

Poti sa te trezesti intr-o dimineata si sa realizezi ca nu esti fericit, ca vrei sa inveti sa traiesti.

Lupta anti-plafonare nu este deloc un puseu de energie trecator...

Am din ce in ce mai des ca fac parte dintr-o comunitate care nu-si mai descreteste fruntea niciodata. Ca ni s-au scurtcircuitat senzorii pentru veselie si ca suntem cei mai apatici robotei...

Si uite asa...incet, incet , nu-mi mai gasesc cuvintele in taste...

Femeia ca o prelungire a portofelului...disponibil

Oricat s-ar scrie/discuta despre asta, poate chiar daca personajele in cauza ar fi marcate cu cercuri concentrice si "bull's eye" , barbatii inca n-au simtul mirosului dezvoltat pentru specimenul numit "microb de portofel/cont in banca"

Intalnim acest virus in cele mai diverse forme, tulpini incrucisate de personalitati, de la caprioara de discotecta pana la dama trecuta bine dar cu mari sperante de reusita.

De cand ma stiu am fost anti-femei dar am iubit feminitatea. Am admirat femeile puternice, femeile inteligente (nu destepte , caci oricine isi injecteaza mai mult de 3 carti in creier se cheama "citita si desteapta"), femeile care stiu sa lupte pentru o cariera, pentru o pozitie in societate, dar care nu uita ca sunt femei, nu uita sa fie frumoase, sa iubeasca, sa fie mame, sa fie sotii, iubite, etc.

Admir femeile ingrijite, care au o anumita prestanta, care tin la farmecul personal scos in evidenta de varsta.

Din ce in ce mai putine astfel de femei...

S-o luam de jos in sus, deslusind de "la radacina" tipologiile care ne fac barbatii misogni:
Caprioara de discoteca - o recunoastem dupa varsta frageda (17-21 de ani)) dar potentialul maxim. Intotdeauna va poza in "independenda si rebela" dar de fapt s-a saturat sa-si cheltuie banii de camin pe haine in IDM. Stie sa-si joace cartea bine, probabil are si vreo poveste trista din copilarie care sa-i protejeze personalitatea vulcanica : "am fost abuzata sexual cand mi-am pierdut virginitatea - dar uite-ma ce bine mi-am revenit!" ; "Ia-ma, plimba-ma prin cluburi si pe la toate terasele, cumpara-mi doua parfumuri adevarate si deschide-mi calea spre o lumea mai buna".

Vesnica petrecareata - fetita transformata in femeie, mereu prezenta in locurile aglomerate precum: concerte, petreceri, cluburi, cafenele efervescente. Microbul stilat (22-26 de ani) are ceva experienta in implantarea pe portofelul...disponibil. Pozeaza mereu intr-o tanara plina de viata, nesatula de trai luxos. Tentaculele otravitoare au de obicei efect pe barbatii plafonati, aflati la criza middle-age care cred ca pot lua o gura de oxigen. Mai bine v-ati droga cu heliu caci asa o sa va sune vocea cand vesnica petrecareata e luata din mediul ei propice. Doua tone de machiaj mai tarziu si aveti o meduza de club care orbeste daca-si scoate "ochelarii Prada cumparati de dobitocul ala pe care l-am parasit anul trecut".

Nu este uman posibil sa rezisti intr-un ritm atat de alert de cluburi scumpe, reduceri din Viena si concedii in Barbados. Tu poti fi "idiotul care i-a cumparat sandalele Escada".

Cumintica disperata e tipul de microb sub acoperire care in timp te poate face sa donezi sange pentru ca ea isi doreste o pedichiura. Marea majoritate a femeilor de acest gen sunt intr-adevar inteligente. E nevoie de putin mai mult pentru a dovedi categoria mentionata mai sus si pentru a te abona direct la contul in banca. Trebuie sa pozezi in femeie culta, morala, cuminte, de casa, fidela, usor geloasa (cat sa nu-i respire alta portofelul) plina de plide existentiale si cu o mare pereche de ochelari de cal in dotare masura perfecta a barbatului infectat.

In acest caz microbul se concretizeaza in relatii pe termen lung "cu buget comun" (doar stii ce prost e platita pentru cat munceste) iar ea va face totul numai si numai pentru tine.

La final vei avea 4 sifoniere de haine, o camioneta de albume foto de calatorii exotice si-o moaca depresiva alaturi.

Cumintica disperata nu e niciodata multumita de modul in care arata si atunci tinde sa compenseze cu orele la shopping, la cosmetica, la tratamente de infrumusetare care sa-i ofere macar pentru o jumatate de ora impresia c-ar fi vreo estetica :)

Barbatilor nu incercati sa satisfaceti vreodata un astfel de specimen ; frigiditatea lor e purtata ca un stindard si aruncata in capetele voastre ca o acuza.

In cele din urma o regasim pe dama trecuta bine, dar cu mari sperante. O combinatie care ne pune in incurcatura: s-o compatimim sau sa ne amuzam de ridicolul ei?

Dama trecuta a depasit poate unul sau chiar toate stadiile mentionate mai sus iar acum nu vrea sa-si finalizeze sub nici o forma maratonul prin viata.

Se incapataneaza sa para "cool & trendy" sau extrem de in ton cu mondenitatile. Nu si-ar lua nici macar un minut sa-si puna intrebari existentiale sau examinatoare de decenta.

Are pretentii de barbati inteligenti si frumosi dar este absolut subjugata de complexe. Ar fi in stare sa-si faca o operatie estetica pe saptamana daca ar gasi finantatorul.

Nu va imaginati vreo babaciune, damele sunt trecute doar de prima tinerete, undeva in ridicolul caracteristic varstei de 35 de ani incercand sa tina piept pisicutelor cu 10-15 mai mai tinere, prin cluburi, dezbracate, la vanatoare de testosteron.

Toate categoriile amintite aici au in comun dependenta de banii...barbatului. Evident, atata timp cat masculii cumpara, ele vor vinde, atata timp cat ei se arata buni de plata, ele se arata bune de stat in genunchi.

Exista intr-adevar o masa de fete/femei de umplutura, care dau rateu dupa rateu in alegerea de mascul sponsor, dar despre ele nu vorbim aici, in acest articol dedicat femeilor de succes :P

E drept, sunt o rautate, poate si pentru ca am fost intotdeauna independenta financiar, n-am depins de nici un alt portofel inafara de al meu si nici nu voi depinde vreodata. Nu-mi ramane altceva de facut decat sa torn acid peste bietele hamesite :)

P.S. "v-am pupat pe portofel" ?

Principii de viata

O noua leapsa primita de la vulpita Lia. Leapsa existentiala este foarte interesanta si pune pe masa principiile dupa care te ghidezi in viata. De fapt cele mai importante 10 principii in functie de fiecare dintre noi.
Prima oara m-am gandit la zecile de oameni care sunt numiti de societate ca fiind "fara principii" si cum ma intreb adesea daca regula e un alt sinonim pentru principiu? Nu deviez de la subiect pentru ca e foarte cunoscuta opinia mea despre oamenii subjugati de reguli. Insa cateva indicatoare de morala, de bun trai, admit ca sunt necesare.

Iata cele mai importante 10 (care ma reprezinta):
1. Sufletul. Ma las ghidata ce ceea ce simt, de CUM simt, cat percep, cata informatie pot sa citesc (sa vad/sa descopar) ajutata de simturile cu care am fost inzestrata. Noi oamenii nu am ajuns sa ne exploatam nici jumatate din calitatile posedate dintr-un motiv simplu: lipsa de autoeducare. Daca invatam sa ne folosim sufletul ca o harta pentru drumul din viata (asumandu-ne evident si anumite riscuri) putem parcurge distante mari in beneficiul nostru.

2. Ordinea. Sunt o persoana cu foarte multe manii iar ordinea este una dintre ele dusa uneori pana la extrem . Mi-e teama sa-mi pun un diagnostic in acest sens, dar adevarul e ca sunt extrem de organizata. Exista o perfectiune proprie pe care mi-o impun in tot ceea ce fac. Este un principiu dupa care ma ghidez insa uneori tanjesc dupa o viata dezordonata in care sa nu simt mereu nevoia sa "fac ordine in dezordine".

3. Cunoasterea in amanunt. Chiar daca "in amanunt" inseamna sa disec la molecula situatii, oameni, ganduri, intamplari. Am o sete de cunoastere permanenta si ma simt intr-o continua competitie cu ceilalti. Vreau sa STIU tot (precum "copilul divin" al lui Bruckner), sa invat, sa descopar, sa identific, sa rezolv probleme. Deviem la fixism pe care incerc sa-l tratez deoarece fixismul nu e deloc un principiu cu care sa te mandresti.

4. Rabdarea... E adevarat, cei ce ma cunosc de mai mult de 3-4 ani vor rade copios. Insa in ultimii doi-trei ani am inceput sa cred cu desavarsire in rabdare. Sa imi doresc sa devin/sa fiu o persoana rabdatoare pentru ca intotdeauna asteptarea este rasplatita. Fiecare dorinta se implineste daca stii sa ai rabdare, fiecare intrebare isi are raspunsul - depinde cat ii ia sa ajunga la noi - sau cand suntem noi pregatiti sa aflam ceea ce intrebam.

6. Sinceritatea e un principiu pe care il am insa pe care nu l-am respectat intotdeauna. Foarte mult timp am fost coplesita de frica, am fost intimidata si mi-am creeat un univers paralel fiind nesincera cu mine in primul rand. Acum insa nu-mi mai e teama sa ma deschid, sa rostesc toate cuvintele, nu-mi mai e teama nici macar de oameni, chiar daca uneori ma feresc de ei.

7. Sunt o persoana dedicata/fidela. Merg alaturi de cineva, sau pentru cineva pana la capatul pamantului. Insa e valabil si viceversa. Pot sa ma dedic total unei persoane insa pot sa-mi folosesc aceasta dedicatie si pentru a nimici pe cineva. Dar mie-mi place sa-mi folosesc princiiile in scopuri pozitve.

8. Increderea e un principiu dupa care ma ghidez uneori inconstient. Intotdeauna cred in oameni pana la prima proba contrarie. Uneori cred prea mult... Nu pot sa incetez sa cred in oameni, lumea ar deveni un mediu ostil asa ca merg mult pe incredere la prima vedere :) Dar ma ajuta sufletul pentru ca am o calitate ; pot sa citesc "printre randuri" si pot sa citesc in mintea unui om foarte foarte bine, chiar daca-l vad pentru prima oara.

9. Iubirea. Sa iubesc cu fiecare molecula si sa fiu iubita de doua ori mai mult. Sa iubesc viata, sa-mi iubesc barbatul, sa-mi iubesc familia, sa iubesc iubirea, sa ma iubesc pe mine.

10. Ultimul principiu (mentionat aici) - desi nu cred ca e musai un principiu ci mai degraba o convingere folositoare - este usor neortodox (pentru cei ce catalogheaza) insa m-a ajutat de-a lungul timpului si am invatat sa-l folosesc pentru autoregenerare, pentru autoconservare si in general pentru a scapa de teama. Vorbim despre...egoism. O doza moderata de egoism pentru protectia mea personala. Doza suficienta sa-mi inspire putere si incredere in mine atunci cand e nevoie. Doza de egoism care sa ma trezeasca la realitate cand sunt euforica.Doza de egoism pe care uneori toti trebuie sa o avem insa prea putini admit asta.


Eu nu dau leapsa mai departe, ci rog pe toti cei ce-si permit un moment de sinceritate s-o preia :)

Ritualul mancarii bune

Am frunzarit tare tare multe bloguri si site-uri culinare in ultima vreme...
Imi este atat de dor sa ma ingrop in bucatarie si sa ma concentrez pe ceea ce fac iar la final sa vad fetele oamenilor cu burtile pline, complet incantati de ceea ce au mancat!

Lipsa de timp si de bucatarie complet utilata a facut din mine un sclav al restaurantelor sau, cand suntem acasa, punem in functiune aparatul de gatit cu aburi. Care nu e nici el de ignorat insa cand iti doresti un orgasm culinar trebuie sa ai la indemana un cuptor cel putin.
Am reusit totusi sa imbin utilul cu placutul si sa pot gati la aburi extrem de variat, am devenit inventiva cu hrana preparata la rece, sosuri reci, combinatii pentru salate, condimente si amestecuri de legume pentru abur.

Slabiciunea mea e jucata in rolul principal de paste. Cat de curand o sa pot prepara o portie de bolognese in propria casa, sper sa nu tanjesc dupa lasagna apoi...
O sa tanjesc dupa preparatele din carne la cuptor si enorm de multele elemente pentru care impletirea aromelor intr-un vas de lut bine incins este esentiala.
Dar in acelasi timp, prietenii mei sunt multi, si-am mai practicat gatitul in vizita. Care are urmatoarea reteta:
- alegem cu atentie tinta (sa ma alege tinta pe mine)
-facem publice intentiile (vezi ca gatesc si eu in uichend la tine/vino sa gatesti in uichend la mine)
- ingredientele dupa o reteta bine stabilita de subsemnata, (nu inainte de-a se fi consultat cu ceilalti meseni de ocazie) le voi lua eu pentru ca am ochiul format, dar dupa gust sa aveti pregatit unele maruntisuri: verdeturi, o ceapa, un usturoi, cateva picaturi de ulei, bulion, etc.
- bucataria trebuie pusa la dispozitia blondei unde devine brusc rege/regina si nimeni nu are voie s-o contrazica sau s-o ajute decat in chestiuni minore. (a fi prudenti la maniile scorpiei)
- rabdarea participantilor - toate felurile de mancare au deliciul garantat insa necesita un timp corespunzator si uneori direct proportional cu gradul de dificultate al retetei.
- degustarea (se face inainte de-a anunta glorios "masa este gata")
- invitatia la masa catre toti participantii (care trebuie sa fie prompti si sa nu se lase asteptati chiar daca si-au pierdut rabdarea!)
- cu siguranta complimentarea mancarii inainte, in timp ce si dupa, plus multiple insistente de-a face din aceasta ocazie un ritual, sunt absolut necesare

Sunt modesta cand spun ca sunt sigura de talentul meu intr-ale bucatariei , iar complimentele vor fi indelung savurate.

Asadar, daca va place reteta mea, nu ezitati sa o incercati, profitati de perioada aceasta in care sunt melancolica si plina de dor.

www si-o zi (buna) de luni

Wild-Wild-Weekend, asta vroiam sa spun.

Am incercat sa particip intr-un maraton de "iesit din casa" weekendul acesta. Vineri si duminica au fost dedicate prietenilor si vizitelor iar sambata rasfatului cu fetele si dansului.

Sambata am aterizat intr-un club fizzzzzzos. Deja-vu!

Cunoasteti senzatia aceea de multiple replici in minte si nici una nu ajunge sa se concretizeze printre buzele tuguiate de uimire?

Oricat as incerca macar sa ma impac cu ideea de gloata baNbuista (cred ca devine brand baNbu-ul asta) si de existenta (atestata chiar printr-un atlas de mitocanie urbana) unei specii umane in acest habitat, nu pot sa-mi inghit ironiile.

Clubul se numeste kazebo. Este in cadrul unui Ofice Center, zona Pipera. Stiu ca zona spune totul insa curiozitatea a ucis ultimele reflexe de pisica din mine.

Ca sa n-o mai lungim teatral: cat de patetica trebuie sa fi ca femeie sa petreci jumatate de zi la salon si intreaga suma trimisa de parinti (ca tu sa supravietuiesti o luna in regie) pentru a-ti cumpara o copie ieftina dupa o rochie D&G/Escada/Versace/etc doar pentru a savura o vantatoare esuata intr-un club de acest gen?

Ca barbatul/pustulache oxigenat si cu creasta de cocos avorton pe care femeia mentionata mai sus il va tinti ESTE de fapt tot un studentel cu buzunarele rupte iesit la vantoare de "oaneroman"(a se intelege ca ma refer la versantul Oana Roman).

El si ea, cei doi virusi umanoizi, cu sete de buzunar banos vor constata oare ca sursa nesecata de conturi in euro a ajuns sa-si cumpere visele din prafuri scumpe?

Recapitulare: pitipoance si cocalari, potoliti-va! S-au terminat sponsorii, e criza, au dat faliment, trebuie sa ajustati rate-card-ul si sa va vindeti din nou pe Brifcor, fresh-ul e scump maica :)

....si in timp ce gandeam acest text pentru voi (cititori devotati) mi-au baut grabita Mojito-ul si-am pornit spre Arenele Romane cu gandul la Paul Van Dyk.

Mint, de fapt ma gandeam la filmul It's all gone Pete Tong si la bestialul soundtrack al acestuia...

Si inainte sa apara Paul la pupitru s-a mixat surprinzator de bine sa stiti.

Greata si dezgustul din clubul piperian au fost sterse cu gratie de atmosfera incendiara din cortul incalzit.

Am adormit spre dimineata cand am reusit sa-mi potolesc tamplele incinse cu redbull.

Dupa vechea zicala "ziua buna se cunoaste de dimineata", asa si azi la inceput de saptamana vijelios direct in biroul clientului. Apoi pe biroul meu din cubul de sticla aveam un ghiveci cu flori roz caci nu-i asa...e 8 martie iar viata fara noi n-ar fi de fapt posibila :)

Totusi, cel mai frumos e acasa, privind cum (NU) vine Craciunul cu fulgi mari si vijeliosi in timp ce dragul meu drag mi-a pregatit un picnic in sufragerie si cele mai frumoase flori din lume numai si numai pentru mine.

Viata merita traita!

Sambata ne rasfatam?

Sambata mergem in gasca la Zaraza Salon pentru ca am primit o oferta de nerefuzat:

Tuns(orice lungime) - 15 lei
Coafat(orice lungime) - 17 lei
Spalat(orice lungime) - 8 lei

Epilat lung - 16 lei
Epilat intim total - 17 lei
**ceara traditionala

Pensat - 6 lei
Pensat forma - 9 lei

Manichiura+oja - 12 lei
Manichiura French - 15 lei
Pedichiura+oja - 17 lei
Unghii false gel - 110 lei

Abonament electrostimulare
10 sedinte 120 lei
Bonus:1 manichiura

Ne vedem pe la 14:30 - 15, acolo? Fetele care vor sa ne insoteasca, stiu unde ma gasesc :)

P.S. de data asta invitatia e valabila numai pentru doamne si domnisoare

Primavara din noi

Astazi m-am trezit extrem de bine dispusa. Profit de aceasta ocazie sa impart zambete si ganduri bune, pentru toata lumea.

Vreau sa fi trecut iarna aceasta urata si vreau sa iubesc fiecare raza de soare. Sa-mi placa fiecare gura de aer proaspat cu iz de viata.
Mi se intampla sa ies brusc din orice stare si sa am o sete de viata teribila. Sa uit de toate rautatile celor din jur, sa ignor cu desavarsire energiile negative, sa vreau sa iert si sa vreau sa-mi fie mila de cei mai putin norocosi decat mine.
Am toate motivele din lume sa urlu din nou la lume ca-mi place sa traiesc, sa va doresc si voua (tuturor) sa incercati sa luati in calcul doar aspectele bune...ale zilelor mai putin roz.
De-a lungul timpului cele mai dese indrumari ale mele au fost catre o evolutie spirituala a fiecaruia dintre noi. Pentru ca trebuie sa ne educam mintea mai intai. Iar aceasta etapa de invatare nu se sfarseste niciodata.
Astazi nu mai dau "lectii de viata" astazi vreau sa imi recapat veselia amortita odata cu gerul.
Eu inca ma consider un copil tembel, inca am nevoie sa fiu rasfatata si iubita si protejata. Inca imi place sa rad la viata si sa ma joc cu toate cuvintele.
Hai sa consideram aceste prime raze de soare un nou inceput. O noua viata. Hai sa ne indragostim de noua primavara!
Hai sa incepem prin a ne iubi si a ne accepta pe noi. Apoi rand pe rand toti oamenii din jurul nostru...
Acesta e martisorul meu pentru toti cei ce ma citesc.















P.S. Sa stiti ca dorintele din snurul de martisor se implinesc intotdeauna. Trebuie doar sa crezi in ceea ce-ti doresti.