Caii subnutriti de la herghelia Homorod

Probabil unii dintre cei ce citesc au aflat deja stirea, altii (asa ca mine, care n-au tv si nu citesc presa) n-au aflat, insa incerc sa contribui eu acum.

Stirea am aflat-o acum trei zile, pusa la curent de mama mea, ea fiind la fel de pasionata de aceste animale superbe...

Puteti sa cititi rezumatul aici.

Tot de trei zile mi-am frant mintea...am facut cercetari, am cautat articole, cat mai multe detalii despre poveste...pentru a o intelege, si mai apoi...daca e loc...pentru a face ceva.

Tot ce pot sa fac...in acest moment, e sa transmit povestea mai departe...

Sa sper ca exista oameni la fel de pasionati ca si mine, ca vor putea sa ajute acesti cai lipitani.

Vor fi scosi la licitatie, si dupa cum banuiesc eu, sistemul birocratic din Romania nu va permite mare tevatura...pe scurt - cine se va tine cu dintii de subiect o sa aiba poate acces mai departe.

Daca exista oameni care pot achizitiona, sau isi doresc sa achizitioneze, sa salveze, sa iubeasca specia, pot sa consider ca am facut un gest pentru a le transmite informatia.

Pe langa revolta si repulsia pe care o simt la adresa unor proprietar de cai care-si abandoneaza animalele...si-a facut loc, totusi, o usurare, stiind ca desi tarziu ,(mai bine decat niciodata) autoritatile noastre s-au sesizat....

Sunt, am fost, si voi continua sa fiu, indragostita de cai. Nu pot admite suferinta lor, stiu ca exista violenta la adresa lor, nu se poate face nimic, insa acest abandon m-a bulversat si a starnit in mine o ura si-o sila cum putine alte cazuri au reusit...

Situatia aceasta, si poate multe altele care n-au ajuns la ochii si urechile noastre, fac parte dintr-un sistem DEFECT! Un sistem infectat in mintile oamenilor, un sistem care hraneste sufletele oamenilor cu cruzime si ucide sufletele animalelor nevinovate...

Ganditi-va oameni buni...ca aveti in fata...un cal...care va priveste cu niste ochi mari, blanzi, tristi, ca pe stapanul sau, de care depinde...si spune doar atat: "mi-e foame".

Ce faceti?

Vinerea Mare

In ultimii ani am inceput sa percep (si eu) aceasta zi ca fiind una sacra...

Nu ma intrebati de ce, dar cand rostesc cu voce tare "Vinerea Mare" mi se face pielea de gaina...mi se pierd cuvintele in gat...

Ca un facut, imi propun de vreo 3-4 ani incoace in Saptamana Mare sa am si eu o zi, cu sufletul linistit...fara ganduri negative, intotdeauna imi doresc ca Vinerea sa devina o zi pasnica, spiritual vorbind, sa compenseze pentru toata agitatia dinaintea ei...

Semnificatia religioasa si istoria din spatele acestei zile e mare. Nu vreau sa marsez prea mult aici, pentru ca eu nu sunt in masura sa vorbesc...

N-am reusit sa imi pastrez gandurile bune si sufletul deschis pana acum... Imi amintesc detalii ale acestei ultime zile de vineri din anii precedenti si imi simt pieptul greoi, ochii ameninta sa planga, asa ca stopez sirul amintirilor...

Ce-a fost, nu mai conteaza.

Incarcatura emotionala, poate mai mult subconstient, e mare. Ma trezesc inecata in furie, balmajesc cuvinte grele al adresa oricui si a orice, privesc incruntata in jur, adormita de oboseala, apoi ma rog "Doamne, umple-mi sufletul de ganduri bune!Macar ajuta-ma sa le alung pe cele rele!"

Pana la urma o zi in care sa-mi reprim furia n-ar conta mai mult decat toate celelalte. Nu-mi pot pune cenusa-n cap, nu-mi pot impune sa simt sau sa nu simt ceva deosebit...

Imi doresc sa fiu alaturi de cei dragi, imi doresc sa-mi tin barbatul de mana, sa stiu cat de mult ma iubeste, sa stie cat de mult il iubesc, sa ii vad pe ai mei, osteniti dupa pregatirile de sarbatoare ca-si trag sufletul, sa ne bucuram ca stam toti la aceeasi masa, care inseamna mai mult decat bucate traditionale indesate-n stomac...

Cred cand spun "Hristos a Inviat!" chiar daca-i dau o alta semnificatie... Cred ca Dumnezeul din noi ne lasa sa ucidem tot raul si sa inviem intr-o secunda, daca nu cu totul diferiti, macar cu un licar de speranta...ca maine...ar putea fi mai bine... ca toti dintre noi avem suflete, ca suntem capabili sa le umplem, ca putem sa iertam, sa fim iertati, sa uitam cateva momente de greutati...

Sa facem toate acestea, sa nu uitam totusi de... cei ce nu mai sunt printre noi...si de cei mai putini norocosi...Ganditi-va cat de norocosi suntem noi (unii) si ca intotdeauna exista oameni intr-o situatie...mai grea.

Va doresc Sarbatori frumoase!

Update

Mi-a fost dor de blog...mi-e dor sa-mi tremur degetele in taste, sa insiruiesc cuvinte, chiar si fara sens, mai apoi sa descopar odorul creeat...sa-l pup pe obrajii rumeni, sa-l las apoi spre critica celor ce cateodata citesc...
Ce-am facut in ultimele doua saptamani?
Exist, traiesc, concentrat in cu totul alte directii decat pana acum...
Am parasit echipa Metromind. E metaforic spus...ca sa nu fiu acida cu o fraza de genul "mi-am dat demisia". Pur si simplu am hotarat ca nu vom mai colabora... Nu e vorba de criza, nici de mine ca fiind indecisa si teatrala...
De atunci am avut doua weekend-uri absolut superbe, departe de internet, departe de birou, departe chiar si de casa.
Am mii de ganduri care nescrise se pierd in ceata cotidiana...
Deocamdata nu detaliez nimic...vroiam doar sa-mi confirm in scris ca nu renunt la coltul meu de internet, ca sunt inca intre ganduri si nori...si ca pauza de blog ma va face sa revin cu noutati numai bune de devorat.

Ce-ati inteles pan-aici?

Aproape infern

Eram in autobus...ma intorceam acasa...
Inghesuiala si transpiratia celor din jur ma faceau sa ma tin chircita cu o mana de bara, privind absenta pe geam. Abia asteptam sa ajung acasa, sa scap de hainele pe care le simteam lipite de piele.
Acasa, liniste, scap de haine, fug la dus, raman 20 de minute sub apa fierbinte, pana am pielea rosie si neteda...apoi ma infasor in prosop si ies.
Dau drumul la laptop, nu este net...ah, uitasem, probleme tehnice...
Iau pe mine o pereche de pantaloni scurti, o bluza, trag draperia...astept sa vina el acasa...
Aud soneria...stau o secunda pe ganduri (sa pun ceva pe mine - oare am inchis usa de la intrare?), soneria se opreste, o bataie scurta la usa, apoi clanta apasata, si usa se deschide...
"O fi EL?"
Dau cu ochii de un tanar, slab, inalt, creol, care ma priveste nerusinat...
"Buna ziua, de la firma de net..."
"Cum iti permiti sa intrii in casa mea?IESI!"
"Nu va retin mult, vroiam sa lamuresc cu pana de internet"
"Iubitul meu nu e acasa, te suna el, iesi!" Spunand acestea ma indreptam spre el...silindu-l sa dea inapoi pe hol, spre iesire.
El se uita la mine...zambeste si intinde o mana, sa ma atinga...
"Arati foarte bine!"
"Ce faci?!!!Ce dracu faci?Iesi afara, n-auzi?!?!"
Incepusem sa simt o oarecare panica, un tremur, gandurile mi-o luasera razna, unde mi-e telefonul, de ce nu mai ajunge el, oare o fi plecat de la birou, cine naiba e baiatul, ce dracu se intampla???
Tanarul ma ia silit in brate si incearca sa ma sarute..."Hai ca nu-ti fac nimic rau!"
Ma smulg cu lacrimi in ochi din imbratisarea aceea, il trag un sut, nu stiu unde l-am nimerit, fug in camera, inchid usa lasandu-l pe el in hol. Apuc telefonul cu maini tremurande, dau sa caut in agenda (neintelegand DE CE caut in agenda numarul LUI, el e primul in telefon). Din cauza fricii nu nimeresc decat greu (secundele ca anii), suna, suna, suna, deja tipul impingea de usa : "sa vezi ce-ti fac acum javra!"
"ALO!ALO!A intrat cineva peste mine in casa!!!Nu stiu cine e, un nebun, s-a dat la mine, cu forta!CE FACI?UNDE ESTI?CAND AJUNGI?"
Urlam in telefon, il panicasem de tot si pe el, il auzeam sacadat cum imi spune sa sun la politie, repede, el blocat in trafic...
Brusc, cedez, usa se deschide, tipul navaleste peste mine in camera, imi smulge telefonul din mana, il arunca, imi tranteste un dos de palma, care ma lasa pe jos, si incepe sa traga de hainele (putine) de pe mine...injurand printre dinti.
Urlam, ma zvarcoleam, plangeam, nu intelegeam nimic...
Imi imaginam ca daca ajunge la piele, sa ma dezbrace, sa ma atinga, sa-mi faca ceva, prefer sa mor!
Un puseu de adrenalina m-a face sa ma smulg cumva din tevatura aceea, s-o iau la fuga pe hol, ies din casa, in holul blocului urland cat ma tineau plamanii...
El iese dupa mine, cu un ranjet aproape diabolic:
"Urla cat vrei, cine sa te ajute?Babele din bloc?Haha!"
"Cine dracu esti bah?!Iubitul meu ajunge imediat si-ti rupe picioarele!!!"
"Iubitul tau e blocat in trafic, si pana-ajunge el, ma distrez si eu putin"
Venea amenintator spre mine...am incercat sa fug pe scari, mi-a luat-o inainte blocand calea...
Ne-am luptat putin, eu il impingeam, zgariam, el m-a luat de gat, ma tragea inspre in casa...
In acel moment cu cata energie imi ramase...tintesc din toata forta si sutez spre prohabul lui.
Cade fulgerat in genunchi.
Fug in casa, in dementa mea, direct spre telefon...uitand sa inchid usa dupa mine. Iau telefonul, ma indrept spre usa, s-o inchid, lipsea cheia din yala... Urlu cat pot, trantesc usa, ma pun cu spatele in ea si incerc sa-mi deschid telefonul.
Suna, suna, suna!
"UNDE ESTI?O sa mor!Asta vrea sa ma violeze, nimeni nu e in bloc, l-am lovit, nu gasesc cheia, nu stiu ce sa fac?!!!!!"
El innebunit imi spune ca e foarte aproape, a sunat la politie...aia cica sunt pe drum...
"CE POLITIE???Nu e nici o politie, nu stiu ce dracu se intampla, cred ca visez!Da Doamne sa visez!Te implorrr faaa cevaaaaaaaa!!!"
Aud bufnituri in usa...Puternice!
"Curva, te omor!Iti rup capul!"
Eu inca in telefon, plangeam, EL era innebunit, totul devenea sufocant...Simteam ca lesin, spaima, teroarea...zgomotul surd din usa, totul devenea cetos...
Din telefon ii auzeam vocea innebunita, timpul parca se oprise, totul era cu incetinitorul, sughitam, respiram sacadat, ca-n filme, stiam ca e ultima bufnitura in usa pe care o pot sustine...
"Te iubesc!" i-am spus in telefon, apoi in timp ce usa era aproape sparta, am alunecat la podea, sufocata, inchizand ochii, cu acel...nebun...navalind peste mine...


Deschid ochii! Intuneric!Plang, respir repede...Tip!
El, ma ia in brate...ma tine acolo "Ai visat"
"am visat ca...si tu...nu erai..si m-a batut!"
"Te iubesc!Sunt aici, nu plec niciodata!"
M-am pus in bratele lui, mica, infundata in pieptul lui, acoperita cu pupici pe crestet...

Doamne...Dumnezeule!As innebuni!

End of blog!

Nu mai pot tine blogul...a devenit un efort prea mare...
renunt la el...
am o nelamurire...sa il sterg de tot sau sa-l las asa...abandonat intr-un colt de internet?