5 praguri psihologice ale durerii in 5 zile

Luni - 1: Negarea
Nu e adevarat. Nu mi se intampla mie. Nu se poate sa fie pe bune. N-are cum pentru ca am urlat "lupul" de prea multe ori si de fiecare data "oile" mele au scapat de sacrificiu. Asadar sa mai strang nitel din dinti pana cand cineva sau ceva se va intampla ca sa-mi demonstreze ca asta NU se intampla. NU dormim, NU mancam nimic pana atunci, da?

Marti - 2: Furia
Cuuuum? De ce merit eu asta?! De ce tocmai mie? Am dat si am dat si am dat, am zugravit cu bucati de suflet iar acum ce?! Ma urasc, urasc momentul, te urasc pe tine. Cum poti sa ma lasi sa simt toate astea?!?!?! Cummm nu ti-e mila de mine???? N-ai suflet! Te bucuri de durerea mea. Toti va bucurati...nimeni nu intelege...nici macar eu nu inteleg...Nu mai suport, vreau sa ma dizolv! VREAU!VREAU! VREAU!

Miercuri - 3: Negocierea
Hai sa ne pacalim nitel...Hai sa cautam sperante, hai sa negociem iluzii. Promit ca te iert, promit ca te cred, promit ca te vad, promit ca te respect, promit ca te accept. Promite-mi si tu ca ma intelegi, da-mi un SEMN...sa stiu ca si pe tine te doare cat ma doare pe mine... Uite, eu iti dau 3 borcane mari de lacrimi si 3 kilograme si niste cearcane....Da-mi si tu ceva....ai mila!

Joi - 4: Depresia
Nu mai poooooooooooooot! De ce sa ma trezesc? De ce sa mai zambesc? De ce m-ar mai interesa sa ceva, orice, oricand? Abia respir...oare am sa mor? Si ce daca...doare. A durut si ieri, o sa doara si maine, o sa mai fie vreo zi in care n-o sa mai doara? Fizic, doare, psihic doare, chiar si cand dormi doare...Cat Doamne Dumnezeule sa mai fie posibil sa mai doara???

Vineri - 5: Acceptarea
Gata... Aduna-te de pe jos, priveste in jur, multumeste si invata. Uita-te in oglinda si regaseste-te... S-a intamplat pentru ca trebuia sa se intample, pana la urma ai primit ce ti-ai dorit de ceva timp incoace. Poate e mai bine asa. Pentru toata lumea. Devenisei altcineva...si nici macar nu iti placea de tine... Ar mai fi atat de multe de spus dar parca nu-si au rostul atunci cand nu exista urechi sa le auda... Accepta ca ti s-a intamplat chiar tie si mergi inainte cu lectia invatata.

Sambata, duminica, viata, soare, tristete, liniste, intelegere, calm, relaxare, viata, viata, viata....

Medicament

Se spune ca timpul le vindeca pe toate si...da, asa este.
Totusi, imi doresc sa ma teleportez intr-un viitor in care sa fiu vindecata :)

Uitasem cum se trece printr-un sevraj. Uitasem de insomniile care iti pot teroriza gandurile pana la paranoia....
Uitasem ca in ciuda oricarui argument rational poti trece prin secvente de genul Trainspotting  - in care demnitatea, logica, ratiunea sau chiar constiinta sunt aruncate la cos...Si-ti vine sa implori, sa te milogesti pentru o "doza" care tu crezi ca ti-ar reda respiratia. Te uiti in oglinda si-ti vezi chipul atat de schimonosit incat ti se face mila.
Si, Doamne, pot suporta cate-n luna si-n stele, da' nu sa-mi fie mila de mine.
Recunosti simptomele. Te chircesti, tremuri. Apoi incepe panica. Daca? Daca? Daca?
Intr-un final...dupa ore in sir de chin psihic...prinzi vreo ora doua de somn. Somn "dulce" in care visezi...
Te trezesti transpirat si injuri in gand stiind ca NU mai ai cum sa adormi. Asa ca privesti tavanul pana rasare soarele si te poti privi in oglinda.
A mai trecut o zi. a mai trecut o noapte.
A mai trecut putin timp :)

Ai o satisfactie bolnavicioasa, dar poti spune cu glasul stins "I'm clean for 5 days now"

Si, da, ajuta sa scrii despre asta. Pentru ca amintirile nu tin cu tine. Iti amintesti fie tot ce-a fost mai frumos, fie tot ce-a fost mai urat. Dar ce e scris...ramane :)

Damaged week

Am fost muta saptamana asta, si la propriu si la figurat. Nici nu mi-as fi data seama de mutenia mea daca nu as fi primit cateva sesizari din partea celor ce ma citesc. "Nu mai scrii nimic?"
Poate ca depresia si bolile sufletului ma faceau sa vars aici in universul virtual zeci, sute de cuvinte frumos asezate, cu intelesuri multiple. Dar saptamana asta n-a fost vorba de o boala a sufletului, el fiind poate prea impietrit, a fost vorba de o problema medicala pe bune.
O sa supravietuiesc, nu dramatizez, o sa imi revin, doar ca fiind vorba de aspectul fizic, problema chinuitoare m-a rapus si am preferat sa tac. Sa tac si sa zac.
Cand trupul ti-e bolnav, indiferent care parte a lui doare, mintea se opreste, inca nu stiu unde-si alege locul de stagnare, insa e dureros sa existi doar fizic asta v-o spun eu, dupa ultimele 4 zile de existenta strict fizica.
Eu sunt o persoana comunicativa care se exprima atat in scris cat si verbal extrem de mult, si daca incetez sa vorbesc sau sa scriu devin doar o masa de carne plutitoare in neant cu mari sanse de putrezire. De astfel de manifestari vreau sa ma feresc pe cat posibil.
Am fost intrebata "de ce?". De ce sunt atat de "publica" de ce traiesc atat de mult aici in coltul meu de internet, de ce expun fiecare traire fara s-o tin egoist doar pentru mine?
Daca as expune fiecare traire, cu siguranta blogul ar deveni mai mult decat un jurnal, asta am raspuns. Pentru ca viata este un loc populat care-mi ofera zilnic evenimente picante. Eu fac selectia, care dintre acestea pot fi puse in vitrina si care nu. Nu exista niciodata vreo situatie in care sa "nu se fi intamplat nimic". Si cu toate acestea nu tratez aici decat cele mai generale subiecte ale vietii mele. Uneori sunt trairi intense, alteori relatari ironice, si de putine ori colapsuri interne.
Alta data, in pauzele mele de existenta scrisa, obisnuiam sa ma ofer pe mine, cu totul, neconditionat. Fizic si psihic ma abandonam in bratele sortii, imi ofeream sufletul cadou, fara sa ma gandesc ca ar fi vreun dar de recuperat. Ma am doar pe mine si ma pot oferi cadou numai pe mine, pe langa materialul uman, materialul spiritual.
Acum, acest nou EU, renascut din ramasite, scuturat de cenusa si slefuit de apele tarii noastre este rezultatul tuturor trairilor trecute. Este un rezultat in plina dezvoltare, insa totodata unul egoist si precaut.
In continuare sunt eu, ma ofer, vorbesc, traiesc, insa astazi exista o bariera, un geam rezistent care ma tine departe de atingeri, de orice fel. Pana acum tot ce aveam de oferit era si palpabil, acum este numai citibil.
Dar saptamana asta, am fost nevoita sa reprim pana si aceasta ultima manifestare a mea. Saptamana asta am plutit robotizata departe de mine, ma vedeam in fiecare trecator, caruia altadata posibil ca as fi incercat sa-i citesc gandurile. Incercam sa ma fac sa-mi zambesc...sa vorbesc cu mine...doar ca ma impiedica geamul acela din sticla...
Intangibila.
Am nevoie de somn!

Fairytale gone bad...

Am adormit greu, intoxicata de tutun, dupa doua pastile de somn, 2 aspirine, 2 cutii de bere si o criza de nervi.Era ora 2.
O plagiez pe autoarea mea preferata, dar, mi-am simtit fruntea amortita si rece mult timp dupa ce am ridicat capul de pe gresia din baie.M-am rugat bineinteles!
N-o sa mint, chiar daca dau in patetism, nu mi-am dorit sa ma mai trezesc. N-am crezut ca pot, fizic, sa ma trezesc. Organismul uman e un miracol, si va spun ca cei ce mor prin autosugestie sunt printre cei mai puternici oameni de pe fata pamantului.
Am dormit agitat, m-am trezit des, ma plimbam prin casa, imi aduceam aminte ca nu vreau sa exist, ma tranteam in pat cu o durere in piept. N-am inteles de ce m-am trezit? Reflex poate?Pentru ca pot?M-am uitat afara, o noua zi caniculara...e 26 august, si TU, Cristina, traiesti. Am spus-o cu atata scarba incat mi s-a facut greata, m-am dus in baie si-am vomat.
Mi-am facut bagajele, am gasit toate hainele extrem de repede, le-am impachetat si le-am asezat in rucsac, organizat, pentru ca azi plec in Delta Dunarii.
Apoi am cautat Sunrise Avenue melodia Fairytale Gone Bad. Am ascultat-o de doua ori incercand sa-mi storc o lacrima.E melodia mea de adio! N-am reusit. Precizez ca nu imi plac lacrimogenele, muzica "de suferinta" si n-am savurat vreo drama sentimentala. Pur si simplu asa am simtit ca trebuie sa fac.
"despre ce era vorba in depresia ta de aseara?" m-a intrebat Vali
"never mind that now...its all gone, dead!" i-am spus in timp ce cautam pe youtube Vaya Con Dios (mergi cu Domnul - asa o traduc EU).
Don't Cry for Louie
Farewell Song
Am dansat, am cantat, si am incheiat exercitiile de dimineata cu ce altceva decat "I will Survive" dupa care i-am spus lui Vali : "cand ma intorc...I've got to find myself a job, mate"

Mi-am luat ramas bun, pentru cei ce nu inteleg, nu am pretentia sa cititi printre randuri, sau sa deslusiti misterul scriselor de mai sus. M-am sarutat pe frunte, si mi-am luat ramas bun! De la mine! Si de data asta am facut-o pe bune, de asta si scriu aici, neartistic, si morbid, ca sa pastrez giulgiul asta scris.
O sa iau cenusa acelei parti a mea care-a murit azi noapte agonizand si-am s-o arunc in Dunare. Nu puteam sa plec cu lesul acela dupa mine. Ar fi fost greu de carat si m-ar fi intoxicat noaptea cu duhoarea lui.
Nu rad, nu plang, nu visez, nu exagerez. Si cel mai important, nu dau inapoi...

(si nu, nu e perioada de doliu, nu jeleste nimeni!)

Mijlocul lui nicaieri

Daca pe celalalt blog reuseam oarecum sa-mi scutur gandurile negre, acesta in mod deliberat l-am facut roz, poate pentru a-mi fi impiedicate depresiile virtuale. Intru in pagina asta roz, parca e o bomboana fondanta, straluceste aberant, deviaza de la subiect si ma impiedica in a-i pune ochelari negri de soare.
Cu toate acestea mi-e greu sa nu ma exprim, parca vreau sa las toate cuvintele sa curga, fara noima, poate ca si de data aceasta va functiona, am sa ma descarc si descotorosesc totodata.
As incerca sa descopar mai intai unde ma aflu si cine sunt. Cum pot sa fac asta?Fizic, ma uit in jurul meu, imi constientizez locatia, ma uit in oglinda, sau chiar in buletin, ma strig pe nume, astept sa tresar. Mai aprind o tigara. La cum simt fumul inundandu-mi plamanii, greoi, imi dau seama ca fumez mult, reflex, nici nu stiu daca imi mai place.
Poate azi sunt mult prea obosita, ma gandesc ca maine n-o sa doara atat de tare. N-are voie sa doara, o stiu, o constientizez, incerc sa imi inserez in creier aceasta informatie. Nu trebuie sa te doara! Si in fond de ce sa ma doara admiterea realitatii? Stiam de la inceput fiecare particica pe care o voi parcurge, am halucinat, mi-am permis sa ma mint, sa deviez de la viata, sa cred ca voi putea scapa nepedepsita pentru naivitatea mea.
Nu gasesc insa explicatii, fie ele si masochitste, pentru subconstientul meu care tanjeste totusi la perseverenta asta. Rabdarea si psihicul meu sunt mult consumate, insa, evident o forta mult mai mare imi inlantuie sufletul, cateodata si mintea si ma conduce egoist pe caile total opuse celor logice.
Acestea fiind elementele mele inconjuratoare prefer sa ma implic si desfasor in aproape orice alta activitate decat cea ce presupune constientizarea problemelor mele psihice. E evident ca am una sau mai multe probleme psihice din moment ce una gandesc,alta spun,alta fac si cu totul alta simt. Sunt deja patru piese de puzzle, fiecare dntr-un puzzle diferit (si cu multe piese) iar eu incerc sa constuiesc un al cinci-lea puzzle din acestea patru. Do I make any sense?
Sa detaliem:
- ce gandesc? printre mii si mii de linkuri, pixeli de ganduri, ma consider totusi o fiinta cu gandire sanatoasa si pozitiva, care-si doreste liniste si echilibru, sentimental in primul rand (sa-i dam sufletului prioritate).Constiinta mea imi dicteaza totusi sacadat, ba epuizare psihica, ba ingaduinta.

- ce spun? incerc sa-mi redau intocmai gandurile, insa din moment ce eu nu ma inteleg, cum as putea sa fiu inteleasa de cei din jur?Incerc totusi sa ma limitez in functie de interlcutor. De obicei ajung sa spun ceva contrar gandurilor folosind vorbele ca o mantie de autoprotectie. Cuvintele sunt totusi arma mea cea mai de pret. Ajung uneori insa sa le dispretuiesc pentru ca exista deja o prapastie intre minte si voce, iar cea din urma pierde, devenind fara valoare.

- ce fac? nimic din ceea ce gandesc sau spun! Evident ca actiunile fizice ar trebui sa fie o reflexie a gandurilor, narata de cuvinte. No way! Contrar tuturor spuselor mele, actionez diferit. Diferit de cuvinte, diferit de dorinte. Am devenit oare o marioneta in bataia vantului? Ar fi umilitor sa spun ca nu mai sunt stapana pe corpul si mintea mea. Ar fi ironic sa-mi amintesc ca acum cea vreme mi-am dorit sa nu-mi mai calculez mintea,trupul, sufletul, ci sa le las in voia sortii...

- ce simt?Vreau sa iubesc cu toata fiinta, vreau sa fiu iubita. Nu pot sa detaliez.

(to be continued)