Dăruiesc cuvinte, dăruiesc gânduri şi sentimente ascunse sub scrieri, sperând că poate, într-o zi, cineva va ştii să citească printre rânduri.
Şi dacă te întrebi dacă scriu despre tine...răspunsul meu este da. Dacă te regăseşti în cuvintele mele, dacă simţi ceva atunci când le citeşti înseamnă că ai înţeles. Dacă în urma cuvintelor mele ai zâmbit sau ai iubit sau chiar m-ai urât, înseamnă că ştii să simţi, că poţi exista dincolo de zidul superficial de zi cu zi.
Aş vrea să-ţi vărs cuvinte întregi în cascade. Uneori fără noimă, alteori aşezate frumos în strofe, alteori doar să îţi spun : acum dorm, acum respir, acum plâng, acum urăsc, acum...simt.
Aş vrea să ţip uneori la tine, să nu-mi fie teamă c-ai să ma judeci.
Nu ştiu să vorbesc, nu ştiu să mă comport, nu ştiu să simt, dar ştiu să scriu.
Nu ştiu să iubesc, nu ştiu să mă las iubită, nu ştiu să am încredere, dar ştiu să scriu.
Nu ştiu să zâmbesc, nu ştiu să fiu calmă, nu ştiu să mă las găsită, dar ştiu să scriu.
Şi scriu despre toate, îmi eliberez mintea de cuvinte, le abandonez aici pe blog doar ca să nu le mai port cu mine.
Uneori cuvintele dor. Cele nespuse mai ales. Dor mai rău ca oricând. Şi mai rău decât cele nespuse dor cuvintele uitate... şi cuvintele luate înapoi - renegate.
Eu nu-ţi voi lua niciodată cuvintele înapoi. Am să ţi le dăruiesc iar ele vor rămâne acolo, lipite de momentul acela, sacre. Ce ţi-am spus atunci, bun sau rău este adevărul ACELUI moment.
Şi pentru că sunt compusă din cuvinte, tot ele mă şi descompun. Răstigneşte-mă, dar nu-mi lua cuvintele.
Primeşte-le atunci cănd ţi le dăruiesc şi nu le răstălmăci. Ia-le ca adevăruri ale momentului.
Şi dacă m-ai înţeles...scrie-mi. Cuvinte.
Postări
