În 2 sau în 3,4,etc ?

Stăteam acu ceva vreme cu fetele la discuții și glumeam spunând că de fapt toate relațiile mele (serioase) adunate la un loc ar rezulta chiar relația perfectă. Un tip a fost de casă și familist, altul nebun și pasional, altul exagerat de îndrăgostit și...însumând aceste calități aș ajunge poate să spun că am găsit bărbatul perfect.

De fapt (și știu sigur că nu-s singura care crede asta) bărbatul perfect nu există. La fel cum nu există nici femeia perfectă. Și nu doar pentru că perfecțiunea este relativă ci pentru că avem anumite nevoi în anumite perioade ale vieții noatre.

Trecem prin perioada în care avem nevoie de adrenalină și pasiune, apoi ne dorim liniște și siguranță, apoi o ultimă aventură (mereu e ultima, știu), apoi unii sunt chiar sinceri și recunosc c-ar vrea stabilitate. Iar cei ce spun că-și doresc din toate câte puțin – părerea mea – sunt fie extrem de optimiști, fie instabili emoțional.

Iar acum – în prezent – urlă internetul de studii/articole/povești despre non-monogamie, relații de succes poli-amoroase, libertatea relațiilor gay si bi sau pași de urmat pentru romanticii incurabili care încă mai cred în suflete pereche. Pe scurt, avem de toate pentru toți, cât există cerere există și ofertă.

Îmi este extrem de clar că direcția în care evoluează societatea va îngropa în următorii ani conceptul de cuplu monogam sau familie tradițională. Și n-am nicio părere în această privință. De ce?

Pentru că fiecare individ are o singură datorie față de propria-i viață: să-și stabilească preferințele, să-și pună ordine în priorități și să...ducă o viață cât mai împlinită în funcție de propriile decizii.

Oricare ți-ar fi valorile și principiile după care îți ghidezi traiul sunt absolut convinsă că mai există o persoană (sau două, sau trei, depinde câte cauți) cu care vei putea construi o relație sentimentală. Sau, dacă filozofia ta de viață e singurătatea (fără conotație negativă), atunci nu văd de ce nu te-ai bucura de singlehood exact așa cum îți dorești.

A fi singur nu e trist. A fi romantic și convins că există suflete pereche nu e imposibil. A fi gay e fix treaba ta, bisexual la fel, poli-amoros, aceeași treabă. Cum ar zice și legea universală a umanității: ai libertate totală de expresie atâta timp cât faptele și acțiunile tale nu dăunează traiului semenilor. Și...excludem gurile rele sau prejudecățile din acest articol. Întotdeauna vor exista cârcotași și judecători ai valorilor. Dar, adevărul e că emoția e a ta și a celui/celei/celor cu care o împarți.

Acestea fiind spuse, eu fac parte din categoria clasicilor. Nu am nimic împotriva experiențelor noi, explorării emoționale, dar, într-un viitor al meu mă văd crescându-mi progeniturile cu un (singur) partener.

Motivele mele sunt simple: îmi place să-mi concentrez atenția într-o singură direcție. Normal că aș fi capabilă de matematici complexe care ar putea face gura lumii să mă crucifice. Dar, ce mă interesează pe mine este confortul emoțional și echilibrul existențial. Pentru mine alte opțiuni pur și simplu n-ar funcționa.

Trăim, vedem, vorbim.

Ordine interioara

Aseara.
Noi doi. Purtand pantalonii de pijama si cate un tricou labartat.
Tu scoti rufele din masina, eu montez masa de calcat. Tu le separi si le pregatesti de intins, eu am bagat fierul de calcat in priza.
Te uiti la mine, imi zambesti, eu zic: "azi calc doua...camasi"
"Se calca mai bine umede"
Tu te-ai apucat sa pui rufele pe intinzator, aranjand cum poti, perechile de chestii mici si dantelate...
"ce casnici suntem" mi-ai spus razand.
Ma opresc... Ma uit la tine...ma uit la mine, ma uit la noi... Imi soptesc in gand ca urmeaza sesiunea de cosmetizare inainte de somn...
Acesta ar fi fost poate momentul in care intreg interiorul meu ar fi urlat, mintea se ineca in sange, colaps la nivel psihic...
Ma uit la tine, si zau daca imi vine in gand ceva ce pot sa iubesc mai mult? Poate doar tu...cu Nemo in brate, poate doar asta ar fi o imagine pe care as iubi-o mai mult decat ceea ce vad acum.
Am nevoie de zeci si sute de confirmari, ca lumea este la picioarele mele, ca am o capacitate cerebrala mai mare decat majoritatea inconjuratoare, ca aspectul exterior conteaza, zeci de alte sageti total neimportante in acest moment... Acum, imi spun "fericirea e compusa din lucruri simple..."
Cineva mi-a spus ca a iubi neconditionat, inseamna sa oferi fiecare resursa din tine fara sa-ti pese daca ceea ce dai este apreciat, daca primesti inapoi, daca suferi, fara teama de viitor, de consecinte. Teoria asta in acel moment imi suna infiorator.
Pentru ca nu iubeam neconditionat!
Mi-era atat de teama ca nu cumva sa navaleasca cineva atat de adanc in fiinta mea incat gandurile sa nu-mi mai apartina...sufletul sa nu-mi mai apartina... Cine ar avea permisiunea sa-mi rascoleasca orgoliul celibatar?
N-am daruit niciodata totul sau neconditionat pentru ca n-am considerat niciodata ca am epuizat resursele. Probabil din acelasi motiv o sa continuam sa ne poluam planeta, pana cand o s-o distrugem de tot...
Cand imi plangeam de mila dand vina pe "fear of commitment" mi s-a spus c-am "sa tot fug, cu poalele fustii ridicate, pana am sa dau de el".
Iar atunci am sa ma daruiesc fara sa fiu macar constienta c-o fac.
Nu pot sa ma scald in superficialitate, sa tip in stanga-n-dreapta : e fun, e romantic, e special, sa cred ca al meu e cel mai cel, ca noi suntem rezultatul destinului...
E simplu : e normal!
E normal sa-mi fie atat de in suflet, e normal sa-i fiu atat de in suflet. E normal sa nu-mi doresc nimic altceva, e perfect normal sa am certitudinea unui viitor impreuna, e absolut normala bucuria timpului nostru.
M-am cenzurat prea mult. Paradoxal pentru toate celelalte dezvaluiri intime facute de-a lungul lunilor trecute, aici pe blog.
Mi-e bine. N-am cum s-o spun altfel. Nu ma sperie normalitatea si simplitatea acestei stari de bine. Nici n-o grabesc tintind obligatoriu spre felurite rezultate...Nici n-o critic ca fiind lipsita de sclipici.
In filme poate oamenii inghit pastile de nebunie ca sa radieze sentimente...

La noi insa...miracolele fac parte din normalitatea cotidiana :)