joi, 16 august 2018

Încă puțin până la încă puțin

Ufff, mai e puțin. Dacă e s-o gândesc la scară largă...au trecut aproape 9 luni într-o bătaie de gene. Dacă e s-o cuget în moleculă...am simțit fiecare secundă ca un ac de tatuaj intrând în pielea mea repede, precis și ușor dureros. 60 de ace în fiecare minut. Și-mi plac tatuajele, și-mi place senzația aceea pe care o lasă tușul când se contopește cu pielea ta scriind o nouă poveste veșnică. Dar spre final parcă tot ce simți e durere și amorțeală. Abia aștepți să-ți porți în piele povestea, abia aștepți să-ți privești în oglindă odrasla din tuș. Dar doare. Ustură.

Așa și cu mine, acum. O fi natura de vină. Găsește ea o cale să ne facă să privim totul ca fiind firesc. Acum natura încearcă să mă convingă să-mi îmbrățișez teama de naștere. Teama irațională evident.
A fost frumos să simt o viață crescând în mine. Interesant mai degrabă. Este și un dram de magie, nu neg, cu tot scepticismul meu. A fost printre cele mai interesante perioade pe care mi-a fost dat să o trăiesc. Nu e totul știință și matematică așa cum credeam. Dar nici n-am încă vreo defniție pentru ceea ce simt. Și spiritualitatea care mi-a rămas ascunsă-n suflet e pentru mine și atât. N-o voi dezbate nicidecum aici și nu acum.

Eu, personal, am simțit că fac un efort continuu. Nu mă simt deloc specială, mă simt obosită. Nu pot spune că ”m-am sacrificat” ci că mi-am recalculat prioritățile și mi-am ascultat corpul. Corpul meu a cerut răsfăț, iubire și odihnă. Corpul meu obișnuit cu ambiții și mini-tortură s-a trezit deodată funcționând caritabil pentru o chestie pe care încă nu o percepe altfel decât o povară. Corpului meu îi plăceau hainele mulate excesiv și privirile lungi. Corpului meu îi plăcea să alunece într-o lene completă și într-un somn egoist. A dispărut și lenea, a dispărut și somnul. Despre haine, n-are rost să mai vorbim.

Totuși, am și câștigat. Am câștigat putere. Rezistență. Am câștigat capacitatea de a observa și de a avea răbdare. Infinit mai multă decât aveam. Am câștigat independența față de lumea ce mă ținea prizoniera aparențelor. Am câștigat bunătate, sensibilitate și suflet. Dar sunt niște rezerve cifrate pe care, deși le am, nu le pot consuma oricum. Am dezvoltat în particular o sensibilitate pentru animale. Sunt extrem de sensibilă în a vedea animale în suferință. Și înainte eram, dar acum efectiv mă sfâșie orice are de-a face cu animanele abandonate sau chinuite. Am câștigat înțelegere față de cei ce în alte situații ar fi beneficiat din partea mea doar de critică.

În fine, îmi notez ideile și gândurile în speranța că voi rămâne cu ele aici dacă memoria va alege să mi le șteargă. Sunt același om și totuși diferit. Îmi plac aceleași lucruri și totuși nu mă mai simt legată decât de câteva chestii bine definite. Am RE-definit noțiunea de prietenie. Și am descoperit că mă tem totuși de ceva. Cam astea sunt revelațiile ultimei sute de metri.
Mi-am propus să mă odihnesc în următoarele săptămâni. Săptămâni, da, căci atât mi-au mai rămas în formula curentă de cuplu plus motan mult-iubit. Mi-am propus să meditez, să dorm, să fac băi lungi și răcoroase și să citesc. Nu simt nevoia de altceva. DAR am învățat ca nu tot ceea ce îți propui îți și iese. Așa suntem noi, oamenii. Avem nevoie să ne încălcăm cuvântul pentru a ne dovedi umanitatea. Pentru a contesta matematica existenței.


Așadar mai vedem ce-mi iese din ce mi-am propus. Să ne citim cu bine!

Niciun comentariu: