O provocare

De ceva vreme…m-am cam prins cum stă treaba cu acest “happily ever after” și cu multe altele care mă cam măcinau de ani buni. În caracteristica-mi modestie vă recunosc…v-am subestimat. Și pe voi și pe mulți alții. 

Dar…cred că toți facem asta. Ne subestimăm reciproc. De ce? Pentru că putem.

Mintea noastră, ca o râșniță, are nevoie să macine și să macine și să macine chestii. Niciodată n-o să tacă, niciodată n-o să se oprească. Și mintea ta îți spune ție că ești mai bun ca vecinul. Și vecinului îi spune că e mai bun decât tine. De aici și proverbul cu o capră. Și cu un vecin.

La fel cum stomacul are nevoie de alimente pentru a-și exercita funcția de bază, creierul are nevoie de o minte funcțională. Care…procesează. Crezi pentru că exiști. Dacă n-ai mai crede, ar însemna că ți s-a dereglat tărtăcuța.

Ce crezi? Păi…cam orice. Dar mai ales că ești special(ă). Că ești diferit(ă). Unic(ă). Irepetabil(ă).

N-o să te contrazic. Nu e scopul meu să îți neg convingerile. Sunt ale tale. Bucură-te de ele.

Ce îmi permit totuși să-ți spun, ca un sfat, bazat pe propria mea experiență, este să nu mai subestimezi oamenii. Și să-i asculți. Nu să-i auzi, ci să-i asculți.
De ce ai crede că vecinu’ are minte mai puțină decât tine? Sau că n-are propriile trăiri? Sau că doar tu ești empatic(ă) și vizionar(ă)?

Pune-te în papucii fiecărui om cu care interacționezi. Nu la propriu, ci la figurat. Fă exercițiul ăsta cât mai des ca să înveți să-l faci bine. Înainte să reacționezi oricărei revelații subiective încearcă să te întrebi dacă nu cumva te crezi mai deștept decât celălalt. Ok, n-am zis că n-ai fi, poate chiar ești. Dar dacă elimini total egalitatea...s-ar putea să te trezești singur(ă) împotriva unei lumi pe care n-o înțelegi.
Da, am fost acolo. Și singură și împotriva.

În ultima perioadă mă amuz teribil ascultând oamenii. Cred că nici ei nu se așteaptă să fie ascultați sau auziți. Știi...atunci când cineva îți spune ceva și tu deja ai ideea în cap despre răspunsul pe care i-l vei da? Știi atunci când în timp ce seamănul tău îți vorbește și tu deja îți construiești mental argumentul cu care-i vei răspunde? Atunci îl(o) pierzi. Îl(o) subestimezi.

Nu te mai gândi la ceea ce vrei să-i răspunzi decât DUPĂ ce l-ai ascultat atent. Ok, ai să pari mai molcom și mai ardelean dacă stai să procesezi și nu-ți întrerupi interlocutorul.
Poți părea greu de cap. Sau...poate chiar ai să pari politicos și respectuos. Poate chiar ai să asculți și vei înțelege.
E un risc pe care ți-l asumi :) Dar...poate, poate, ai să fii mai fericit(ă). Mai împăcat(ă).

Ce spui, încerci?