Re Ve La Tii

Se tot intampla. Aproape zilnic. N-am ce sa le fac altceva decat sa le traiesc. Cu toata fiinta mea.
Pe ele - revelatiile.
Bine, o sa fiu putin aroganta si-o sa va marturisesc ca, undeva in adancul mintii mele, stiam ca revenirea va fi asa. Nu se putea altfel, doar vorbim despre mine :) Nimic nu e normal la mine.

Asa si cu ele - Re Ve La Tii Le - sunt orgasmice!

Voi incepe cu cea mai simpla dintre ele: toate dorintele ni se implinesc. Am mai spus-o de o mie de ori insa nu ma satur s-o repet. Asa este. Din pacate, sau din fericire, nu decidem noi cand. Dar, cu siguranta la timpul potrivit. Sau, cand suntem noi pregatiti sa ne traim dorintele implinite. Chiar si dupa multi ani, dorintele raman, undeva in univers, cu sarcina precisa de a deveni realitate.

Tot ceea ce faci ti se intoarce. Pozitiv sau negativ. Fiecare gand si fiecare actiune ne este platita sau rasplatita. Din nou: nu decidem noi cum si nici cand. Dar cu siguranta nicio polita nu ramane neplatita. De aici si concluzia: suntem fericiti sau nefericiti in avans :) (Da Sonia, multumesc pentru)

Suntem ceea ce gandim. Atragem ceea ce suntem. Asta e proaspata, mi se intampla chiar acum. Stiam oarecum ca eu sunt reflexia mea in ceilalti. Ca prin comportamentul celor din jurul meu (vis-à-vis de mine) imi dau seama daca eu, ca om, sunt ok sau "under construction". Cand intalnim oamenii nepotriviti nu ne simtim confortabil. Cand intalnim oamenii potriviti nu ne mai saturam de ei. Reactiile pe care le primesc din partea oamenilor din jurul meu sunt direct generate de cat de BINE sunt eu acum. Si nu vorbesc despre adevarul evident ci despre profunzmea de sub.

Trebuia sa invat lectia socializarii. Marele meu defect: teama de oameni. Sau, poate o fuga din fata propriei reflexii m-a adus mereu in acelasi loc - ferit si ascuns de oameni. Azi ii descopar. Si nu ma mai satur. Mi-este inca greu sa ma adaptez situatiei in care eu sunt un om sociabil...dar...senzatia e una atat de frumoasa incat ma copleseste.

Nu stim care ne sunt limitele pana nu le depasim. Din nou, asta e proaspata...o traiesc "in timp real". Cum spuneam zilele trecute "as fi pariat cu mana in foc" ca eu "nu pot sa traiesc intr-un ritm atat de viu si nebun"  si nu numai ca o fac...dar ma simt ca si cum as avea super-puterea de-a opri timpul in loc...Si cand opresc timpul in loc o fac nu pentru a-mi trage sufletul ci pentru a trai SI MAI MULTE.

Uneori e bine sa nu detii controlul. Asta venind din partea mea e ...wow. Sunt control-freak si spun "sunt" pentru ca ma tratez.  Sunt la dezintoxicare. Pentru mine a nu mai incerca sa controlez, sa dirijez, sa cunosc, sa stiu, sa influentez absolut TOTUL din jurul meu era imposibil. Azi nu mai e. E adevarat, in fiecare zi invat cum sa "las lucrurile sa se intample"  si e un process intens de re-educare, insa...surpriza : functioneaza!

Maine va fi mai bine. Intotdeauna e asa. Nu mai actionez in urma primului impuls si astept cuminte acel "maine" metaforic sa ma vindece. De cele mai multe ori functioneaza. Daca nu funtioneaza...ei bine...asta e. Asta nu face decat sa ma conduca spre concluzia cu care as vrea sa finalizez acest articol: n-are rost sa alergi dupa perfectiune. E mai placut sa traiesti micile imperfectiuni decat sa-ti petreci viata nefericta asteptand perfectul din mintea ta.

The End :)