Eu cand visez ca zbor, zbor!

Eram azi-noapte (bine, nu eu, creierul meu ; am decis sa va spun de la inceput ca e vorba despre un vis ca sa nu va tin cu sufletul la gura) intr-un fel de parc de distractii ascuns intr-o padure verde si deasa ce-mi semana a plaiuri natale.

M-am apropiat de tarcul cu cai, unde se inghesuiau toti privitorii, m-am strecurat printre ei, am privit superbele exemplare, mi-am dres vocea cat am putut eu de bine si-am grait cu toata puterea catre supraveghetor:
"Vreau si eu un CAL!"

Barbatul s-a uitat la mine, m-a masurat dintr-o extremitate in cealalta, a zambit usor si-a disparut printre grajduri. Toti oamenii se uitau cumva ciudat la mine, iar eu mandra de atentia pe care o captasem ma umflasem toata in pene.

Omul s-a intors spre mine tinand de capastru un...ponei roscovan si pletos.

"Ia uite si calul tau!" mi-a spus el razand si privind multimea care era peste masura de amuzata.

Incercam sa-mi pastrez calmul si sa dau dovada de demnitate in continuare:
"Cred ca n-ati inteles...Vreau un CAL! Un cal, nu un ponei. Unul care sa fie dresat sa raspunda la comenzi si sa fie suficient de bland."

Omul a disparut cateva momente intr-un capat al tarcului si s-a intors tinand de capastru un cal unguresc, negru, pletos si cam de nestapanit (am dedus eu dupa cum se smucea din mainile barbatului).

M-am uitat lung la cal, l-am apucat de capastru incercand sa-i domolesc nechezatul. In sinea mea ma rugam sa-l pot macar incaleca, mai ales ca simteam zeci de ochi tintuiti asupra mea.

"Cand trebuie sa-l aduc inapoi?"

"Il poti tine toata ziua, sau te poate tine el pe tine toata ziua, depinde doar unde mergeti."

Omul asta responsabl de herghelie imi devenea din ce in ce mai antipatic cu ironiile lui.

Am tras aer in piept, am incalecat (cu succes) iar calul simtind greutatea mea umana a nechezat mai mult a intimidare. Isi testa stapanul...

L-am apucat strans de haturi, si am strans genunchii spirjiniti pe baza gatului lui (de o parte si de cealalta, evident). M-a inteles. Apoi am luat-o incet la pas pentru a iesi din multime. Incercam sa-mi corelez miscarile bazinului cu miscarile pasilor lui.

Cand am iesit din perimetrul aglomerat si zgomotos mi-am facut curaj si i-am dat comanda calului "Galop!".

Calul meu s-a smucit puternic (cumva pentru a-si elibera capul de haturi) a dat s-o ia la goana , i-am simtit picioarele din fata desprinzandu-se de pe sol, mai apoi si cele din spate, de undeva din lateralele burtii i-au crescut doua aripi gigant din care a batut puternic de vreo doua ori.

Imi inclestasem o mana pe capatul de sa si cu cealalta tineam inca haturile. Am strans genunchii incercand sa-i transmit calului ca ma tin inca bine de el, si am tras de haturi incercand sa-l incetinesc. Eram deja deasupra padurii.

Am realizat ca zbor, ca noi zburam, calul era totusi de nestapanit, puteam sa-l las in voia lui incercand sa-l coordonez fara a-l brusca. Sa ma bucur de ceea ce mi se intampla, pentru ca obtinusem o siguranta de sine cumplita.

Eram mult prea sus pentru a cadea, asa imi spuneam.

Vroiam sa-i inlantui gatul cu bratele, sa-mi lipesc obrazul de coama lui dar stiam ca nu i-ar fi comod sa galopeze (chiar si prin aer) daca-l tin asa. Totusi nu-mi puteam tine spatele drept datorita vantului si a batailor lui din aripi. M-am aplecat usor in fata, biciuita de cateva fire din coama lui.

Nu batea din aripi constant, falfaia de vreo doua-trei ori la fiecare cinci-zece minute.

Am inchis ochii pentru cateva secunde simtind doar soarele si vantul... Imi batea inima gata sa-mi sara din piept dar eram incredibil de fericita.

Dupa ce-am strabatut o intindere ce mi se parea enorma, am simtit cum calul meu isi pierde din altitudine, lin, coboram pana am zarit alt tarc unde el se indrepta reflex parca.

Am "aterizat" bineinteles in apropierea tarcului, feriti de ochi curiosi si-am luat-o la pas pana in pragul grajdului.

Eram inca sub hipnoza celor intamplate.

O femeie s-a indreptat spre mine oferindu-se sa-mi duca calul la grajd. I-am explicat ca l-am luat dintr-un alt loc insa mi-a spus ca apartin aceluiasi proprietar si ca-mi pot lasa animalul aici, el va fi in siguranta.

Trebuia totusi sa ma intorc.

"Vreau sa-mi dati alt cal pentru intoarcere. Vreau unul bland, care sa raspunda mai bine la comezi."

Mi-au dat un cal alb, linistit si bland. Tot drumul de intoarcere a fost extrem de ascultator.

... apoi m-am trezit :)

Morala? De fapt doua pentru cei ce ma citesc azi:

In primul rand fiecare rebeliune isi are perioada ei. Nebunia trebuie gustata insa nu adoptata :)Iar in al doilea rand, n-am mai visat ca zbor de cand eram mica si-mi doream vacanta de vara. Am sa "zbor" la ai mei (la Baia Mare) cateva zile, ne auzim/citim/vedem cand ma intorc...

in rest...nu vreau sa stiu de nimeni nimic ...cateva zile :P