Noi doi la Danes

Tocmai s-a incheiat din cel mai frumos weekend al vietii mele.
Desi vineri seara eram putin impotriva ideii de-a pleca din oras, nu m-am impotrivit.
Initial imi planificasem mental un weekend romantic in doi, lumanari, baie cu spuma, betisoare parfumate, sampanie...muzica buna...(ati prins ideea)
Jumatatea, pesemne planificase o mica evadare surpriza...si oricat am incercat sa-l trag de limba...n-am primit nici un indiciu.
N-am stat prea mult pe ganduri, am indesat niste haine in rucsac,si-am pornit...fara sa stim incotro.
Am tot mers...si-am tot mers, "la drum de seara", sub cerul noros, ca-ntr-o poveste...Eu citeam "Ultimii cinci ani" (toate cele 37 de pagini) si din cand in cand trageam cu ochiul pe geam cautand indicii despre locul spre care ne indreptam.
Si-am ajuns...la...Sibiu!
Era miezul noptii, eram doar noi, asa cum ne dorisem, de ziua lui, departe de tot si toate...
Orasul linistit dormea sub un cer senin, parea ca ne asteptase tacut, sa-i spulberam noaptea cu bucuria noastra.
Dupa mai multe cautari am decis sa ne cazam la Hotel Premier. Am ras de domnul receptioner confuz si politicos care a dibuit data nasterii din buletin si s-a balbait "la multi ani!".
De fiecare data cand ajungem intr-o camera de hotel o transformam in acasa . Intai ritualul sariturilor in pat, apoi ne aruncam lucrurile peste tot, nu uitam sa luam "cadourile" sub forma de pliculete de sampon si sapunuri minuscule oferite de hotel.
Dimineata gazda ne-a pregatit un mic dejun absolt delicios (omleta, lapte proaspat,salata de cruditati,ceai,cafea,fresh,mezeluri,oua fierte) socializand pana ne-am imprietenit promitandu-i ca vom reveni cu prima ocazie.
Am fost placut surprinsi de ospitalitatea tipic ardeleneasca. N-am intalnit nimic din aerul protocolar al hotelurilor. Desi locul arata impecabil ne-am simtit ca niste musafiri dragi. Il recomand cu caldura celor ce viziteaza imprejurimile.
Prima jumatate a zilei de sambata am petrecut-o in centrul istoric al Sibiului. Am vrut sa ne plimbam pe indelete, sa cascam ochii la fiecare detaliu local. Sa ne tinem de mana, sa ne inghete nasul lipit de fiecare vitrina, sa jucam (pentru prima oara) la loto, si sa ne facem planuri de turul lumii cu rulota din banii castigati :)
Ne-am dorit apoi sa respectam traditia de cuplu care implica vizitarea unui muzeu in fiecare weekend asa ca am ajuns la Brukenthal... Muzeul este inchis pentru renovare, asa ca i-am admirat portile masive, si-am facut cale intoarsa.
Centrul istoric era destul de aglomerat in ciudat vremii morocanoase... Oamenii se plimbau linistiti admirand privelistea. Casele vechi si ingrijite, magazinele de antichitati si suveniruri, nenea care canta la chitara si la muzicuta, copii care tipau pe langa derdelusul artificial...toate acestea parca intr-un colt de alta lume...
Am avut senzatia ca nu eram in Romania. Chiar si la raspunsul plin de zambet al taximetristului care ne-a indrumat spre Sighisoara. Era prea amabil sa vorbeasca serios. Si totusi...
Ne-am indreptat plini de entuziasm spre... Danes.
Am auzit despre locul acesta din multe povesti ale cunoscutilor mei. Mi-am dorit sa-l vad, fiind indragostita de cai si de echitatie. In plus...candva...primisem o promisiune privind vizitarea acestui loc, iar acum era onorata.
La Domeniul Dracul Danes (va invit macar sa le vizitati site-ul) era plin de turisti...Camera noastra din cadrul pensiunii se numea Acompaniatorul Ecvestru :)
Pentru ca exista manej acoperit, mi-am programat primul curs de echitatie din viata mea...
Asa l-am cunoscut pe Cristi, instructorul, un tanar pasionat de acest sport, extrem de talentat, si cu muuulta rabdare.
Timp de o ora am invatat sa stau in sa, sa incerc sa dirijez calul, sa-l opresc, sa-i dau pinteni. Credeti-ma, nu-i deloc atat de simplu, nici atat de natural precum vedem noi in filme. Mi-am castigat un nou respect pentru actorii filmelor din Vestul Salbatic.
Dupa o ora calare pe Delphis, tot corpul imi cerea odihna. Am programat totusi inca o sedinte pentru a doua zi, inainte de plecare.
Cristi ne-a aratat grajdul domeniului, unde stateau la adapost cei mai frumosi cai de vita nobila. Bineinteles si poneii erau de mare efect.
Seara am luat cina in crama Dracula, un loc atat de bine amenajat si primitor incat mi-e greu sa cred ca nu exista un designer vigilent care sa urmareasca mereu armonizarea locului.
Apropo...bucate delicioase!(o sa scriu pe Critica de Carciuma)
Am incheiat superba zi cu o sticla de sampanie....savurata in caldurica si comfortul asternuturilor.
Duminica,somnoroasa, la micul dejun, cu greu imi mai simteam corpul...
Desi fusesem avertizata, am mai riscat inca o ultima jumatate de ora (atat am rezistat) calare pe Delphis. De data aceasta am invatat cateva miscari de echilibru, rotatii complete ale corpului in timpul mersului la pas. Interesant, va asigur!
Imediat dupa ultima lectie de calarie ne pregateam sa parasim locul acela minunat. Ne-am promis o revenire cat mai curand posibil.
O saptamana din vara ce vine este cu siguranta alocata Domeniului Danes.
Drumul de intoarcere a fost cu popas in Sighisoara, la cetate.
Din cetate ne-am cumparat palarii, a mea de cowboy, a lui de mafiot. Si ca sa fim in ton, am luat si-o cravasa, cine stie :)
Astfel echipati am servit un gulas "demonic" in casa (transformata in restaurant) Vlad Dracul. Deloc picant, insa aromat de la chimen.
Cu burtile pline, zambetul pe buze,amintiri placute, muuult mai relaxati, am pornit spre batranul, aglomeratul, ploiosul Bucuresti...


P.S. Poate n-am reusit sa redau frumusetea locurilor, sentimentele care m-au incercat in aceste trei zile, sau emotia de-a calcula totul in doi...
Nu le pot avea pe toate, se stie deja, cand sunt fericita, talentul meu la scris...paleste.
Prefer varianta cu fericirea :)