Știi ce ți se potrivește?

În general (aproape) orice ne propunem are șansa să ni se și întâmple. Ok, nu vorbesc despre cazurile în care te încăpățânezi tu să rămâi închis în realitatea ta subiectivă.
Nu degeaba zice americanu că noi NU vedem lucrurile cum sunt ele (lucrurile) ci le vedem cum suntem noi (oamenii). E mai profundă vorba asta și vrea să ne spună că suntem orbi în fața propriilor emoții.
Ești furios, ai să vezi totul o catastrofă, esti amorezat, o să-ți zboare fluturași roz printre urechi. 
Dintr-un motiv sau altul, cu toții ne dorim partea aia cu fluturașii roz. Chiar și eu mi-am dorit-o, la un moment dat.
Din alte multe variate motive...avem tendința să considerăm ca tot ceea ce NU e fluturaș roz, e o catastrofă.
Cum ar zice românul, nu vrem jumătăți de măsură. Din nou, am trecut și eu pe aici.
Când voiam totul sau nimic, alb sau negru, moartă sau vie.
Între timp...m-am cam sucit :) .
Asta nu înseamnă nici că mă mulțumesc cu puțin și nici că voi face compromisuri. Înseamnă doar ca n-o să mă rezum la a căuta fericirea supremă, considerând că până acolo, nimic nu mă mulțumește. 

Și, ne întoarcem la partea cu ceea ce ne dorim, ni se și întâmplă. Nu pentru că ar exista un destin care lipește piese de puzzle în galaxie. Ci pentru că suntem înzestrați cu puterea de a schimba lucrurile în favoarea noastră. Pardon, în direcția în care ne dorim să mergem.
Mai rămâne ceva totuși...să știm ce vrem. Să ni se potrivească. Să se integreze în modul nostru de a fi.
De ce trebuie să existe dorințe comune de genul “vreau să fiu fericită”, ”vreau o familie”, ” vreau să câștig la loto” ?
Fericirea mea nu este a ta și vice-versa. Distracția care mie-mi crește pulsul s-ar putea ca pe tine să te oripileze iar familia stereotip din filme, n-are deloc de-a face cu familia pe care (POATE) o voi avea (sau nu) eu într-o bună zi.
Dar, pentru că nu vedem lucrurile cum sunt ele, ci cum suntem noi, avem tendința să ne supra-estimăm și să ne punem dorințe nerealiste.
Și nu e ca și cum dorința odată agățată în copac, înflorește și tu o culegi la toamnă.
E ca și cum, odată ce ȘTII (voi sublinia) ce vrei și analizezi CLAR ce poți, începi să lucrezi la tine astfel încât să fii în fiecare moment cu un pas mai aproape de planurile tale.

Poate ești un om norocos. Și, în acest caz vei avea parte doar de întâmplări satisfăcătoare.
Dar, dacă ești ca mine, un om veșnic neliniștit care îl are pe ” DE CE” în față…vei vrea mereu să știi mai mult, să poți mai mult, să simți mai mult, etc. Și atunci…fie te organizezi, fie te enervezi.

Evident, am trecut și eu pe-acolo. Prin nervi :)

Superlativ cu 14-n coadă

...așa aș descrie eu anul ce tocmai se încheie.
Recunosc că mă gândesc de ceva vreme la retrospectiva lui 2014. Pentru că a fost anul meu :) Dar...nu l-aș mai trăi din nou. De ce? Simplu: sunt curioasă. Știu că se poate mai bine, mai mult sau...mai rău, mai nebun. Habar n-am. Necunoscutul e atât de incitant!
Dar, hai să vorbim despre ce știu și ce a fost.

Mi s-au împlinit TOATE dorințele. De fapt, eu le-am împlinit.
Am trăit fiecare moment, fiecare zi, fiecare întâmplare cu toată ființa mea. Am fost vie. Am învățat să râd, am plâns, am suferit și m-am bucurat. Ca orice om normal. Normalul ce mie îmi era străin.

Începând din ianuarie, când am simțit pentru prima oară în viața mea că mă întorc acasă (la revenirea în București) totul a fost nou pentru mine.
Am călătorit. Cel mai mult de când mă știu. Am bătut țara asta în lung și în lat. I-am vizitat și pe frații bulgari și mă pregătesc să încep 2015 tot la ei din bătătură. Am lăsat soarele Greciei să mă ardă și mi-am regăsit zen-ul în Thassos. Mi-am împlinit anii în verdele Irlandei. Mi-am umplut sufletul de Dublin. Pentru că mi-am recuperat sufletul. Cu 7 flori de mac. Scrijelite în piele.

Am învățat multe. M-am învățat pe mine mult. Am înțeles multe. Am cunoscut mulți-mulți-mulți oameni noi. Mi-am lipit de suflet oameni dragi și m-am dezbrăcat de multe prejudecăți.

Mi-am depășit limite și am trăit senzații incredibile, pline de adrenalină. Și bune și rele. Pentru că 2014 a fost anul în care eu am avut cele mai multe probleme de sănătate din toți anii mei de până acum. Am ajuns de 4 ori la urgență, dintre care de 3 ori cu accidente fizice - mai grave sau mai puțin grave.
Totuși, m-am vindecat. De toate. Și mental și fizic. Am depășit dereglarea hormonală ce a durat aproape un an întreg. Și am reușit să fac pace cu tot trecutul meu, fără să am niciun sentiment negativ. E mult pentru mine. Enorm de mult.

N-aș vrea să dau o notă dramatică acestei retrospective, însă a fost un an plin. De viață și de revelații.
Și tot ce am scris pe 30 decembrie 2013 s-a întâmplat. Mi-am dorit să trăiesc, să călătoresc și să mă îndrăgostesc (eu) în anul ce tocmai se încheie.

Și așa a fost. (exact așa am făcut, deși, exceptând partea cu trăitul, restul părea imposibil)

Vine 2015. Zâmbesc. Parcă mi-e puțin teamă să-mi doresc lucruri, știind că se vor întâmpla :) Dar nici nu vreau să nu-mi doresc nimic pentru că am învățat cât de mult te poate motiva să știi ce vrei.

Vreau un 2015 în care să evoluez. Pe toate planurile. Vreau să fiu mândră de mine, să nu stagnez și să-mi finalizez proiectele ce m-ar ajuta pe plan profesional. Permis de conducere, diplomă de instructor, hârțogării necesare bunului trai în societate.
Pe plan personal...vreau să fiu fericită. Și liniștită. Și iubită. Merit să fiu iubită. Să învăț în continuare să trăiesc frumos. Și calm. Și vreau să vreau mai mult.

Vreau să am în continuare oameni frumoși alături și să cunosc oameni noi, interesanți. Îi vreau pe cei dragi fericiți, asta se sub-înțelege.

Și vreau ca în 2015 să nu-mi mai fie frică. Hai că e destul.

Să ne citim cu bine, să ne trăim revelațiile, să ne invățăm lecțiile si să nu ne fie frică să cerem ceea ce credem că ni se cuvine. Dorințele se împlinesc. Trebuie doar să stim ce să ne dorim.

La mulți ani!

Pe lista de făcut

Cred că în fiecare an, când simt miros de vară, încep să nu-mi mai pot controla mintea care zboară și visează și plănuiește diverse de trăit.
Așa și acum. Am atâtea lucruri la care visez cu ochii dechiși și am impresia că dacă le vărs aici pe blog vor fi măcar puse "în așteptare".
Le luăm pe rând. Dacă mă uit cum toarnă cu găleata afară...mi se face dor de o zi de lenevealăăă. Trezit târziu, băut cafeaua în pat, cu ochii închiși și poate o muzică liniștită în surdină. O zi din aia leneșă cu uitat la serialele mele preferate și tolăneală în așternuturile călduțe.
Și...dacă printr-un miracol îmi dispare lenea...ar merge și o sesiune de gătit. Prostioare, care mai apoi se pot mânca stând în pat. Că asta se face atunci când plouă afară: papa bun, filme multe și alintat în așternuturi.

În altă ordine de idei, pentru când ne părăsește ploaia, trebuie musai să evadez la/pe munte. M-a prins atât de tare nebunia cu drumețiile încât aproape că mi-a șters marea din sistem (aproape). Așa că, atunci când visez cu ochii deschiși, sunt categoric "plecată" prin vreo pădure cu miros de ploaie de vară, tone de mușchi verzi și umezi, stânci ce mă provoacă și sălbăticie ce mă încântă.

Dar, să nu uităm de mare :) Marea mea, nu alta. Fie că stau ascunsă pe vreo plajă pustie și imi simt urechile inundate de valuri sau pescaruși, fie că sunt cocoțată pe vreo masă din Vama Veche și mă prinde răsăritul dansând ca turbata. Mi-e dor de o beție cu valuri, mi-e dor să miros sărat, mi-e dor de mor de rapanele din 2 Mai, de cafeaua băută cu briza în ceafă, de pielea mea căpătând nuanțe noi și de părul meu devenind mai blond.

Iar dacă nu-s la mare, sau la munte...și nici nu lenevesc în pat...aș vrea să fiu...într-o BERĂRIE tradițională. Cu oameni mulți și dragi alături, cu bere nefiltrată la metru și cu veselie...că nu se poate altfel. Nu-s deloc o băutoare de bere, dar măcar o dată pe vară este impetuos necesar să te cinstești cu o nefiltrată. Așa că pun dorința asta pe listă: nebunie la berărie :)

Cât despre cele două mari iubiri ale mele, călăritul cailor și-al motoarelor, n-are rost să menționez că sunt mai tot timpul pe listă. Vreau traseu cu calul, prin pădure și plimbări cu moto pe oriunde. Dar, nu pe ploaie.

Tot de pus pe listă, pentru viitorul cât mai apropiat ar fi o sesiune de gătit în aer liber. Mi-e dor de un gulaș la ceaun. Preparat în tihnă, fără grabă, așa cum se cade. Și degustat pe înserate alături de un vin bun de țară, până simți că nu te mai cuprind hainele și te apucă remușcările. Aș plusa și-aș spune că ar fi perfect să mi se întâmple asta chiar undeva la țară...cu zgomot de uliță pustie, miros de lemn ars și talangă de oaie în surdină. Iar...încep să visez... pffffff!

Și, ca să revin cu picioarele pe pământ, pe lângă dulcea visare, am planurile de pus în practică în viitorul foarte-foarte apropiat: scos bicicleta din hibernare, vreo 1000 de petreceri aniversare (aparent toți prietenii mei sunt în zodia gemenilor), dansat pe la vreo două nunți, o zi de relaxare la SPA (pentru că merit) și, bineînțeles, cât mai mult cuddle :P Că așa-i frumos.

Voi ce puneți pe lista de visare?

Cu și despre...

...superstiții, dorințe împlinite și incredere în sine.

Am voie să am câteva supersiții, nu-i așa? Pe măsură ce omul dă nas în nas cu știința, acordă tot mai puțin interes explicațiilor abstracte și își caută explicații logice, raționale și bine dovedite.

Ei bine, eu încă mai am câteva "scăpări" pe care mi le permit tocmai din dorința de-a nu cădea definitiv în patima realismului.
Povestea șnurului de mărțișor o știți: legat la mână, purtat o lună, legat în pom, dorință împlinită :) Povestea dorințelor mereu împlinite, chiar și a celor dorite greșit, iar o știți, că bat din taste pe subiectul ăsta de o mie de ani.
Asta-i superstiția mea. Vreau să cred și în lucruri inexplicabile, măcar o dată pe an. Și în Moș Crăciun, uneori :)
Am dat jos șnurul de mărțișor. Cu tam-tam, că doar vorbim despre mine aici, nimic nu mi se întâmplă fără scântei.
Mai întâi a fost debusolare, cine-l leagă? Că tradiția spune că trebuie să-l lege ursitul. Dar eu am regulile mele iar în ursiți nu mai cred :) Așa că mi l-a legat un bun și drag coleg de muncă.

Apoi au fost câteva discuții fugitive cu sinele, "ce să-ți dorești măi Cristina, ai grijă de data asta". N-am fost de acord cu dorințele mele, mi se părea că depind de alții și nu voiam asta.
Și, în cele din urmă, cine-mi rupe ața, că iar vine tradiția din bătrâni cu alte reguli pe care eu n-am chef să le respect. Dar, parcă nici nu aș implica iar pe cineva impersonal, oricât de mărinimos ar fi fost colegul.
Așa că, în ultima zi din martie, la ore târzii, după programul meu draconic, m-a "hăituit" unul dintre cei mai buni prieteni, cu motor cu tot, ca "să-ți rup ața Mițo".

Cu doar o oră înainte de miezul nopții, ca o Cenușăreasă ce sunt, am atârnat de copacul din curtea cârciumii mele preferate șnurul ce-mi purta dorința. E o prostie, e o superstiție, e o altă nebunie de-a mea, e un copilărism, e pur și simplu ceva ce-am vrut să fac.
Actul în sine are atâta dramatism cât vreau eu să-i acord. Dar, în spatele lui (al actului) au apărut (cum altfel) mai multe revelații. Că despre asta e de fapt povestea, de dorit, nu vă spui ce-am dorit.

Una peste alta, ca un cumul de concluzii, vă pot spune că iau foarte în serios acel "ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple" și că nu vreau să pun în cârca nimanui nici fericirea mea viitoare și nici dezamăgirile mele posibile.
Când ajungi să-ți depășești anumite fobii/complexe și să îți recapeți încrederea în tine, categoric aceeași problemă nu te va mai putea doborî și a doua oară.

Mă simt puternică. Mă simt bine cu mine. Pentru prima oară de când mă știu, n-am niciun alt scop decât a fi EU, pentru că îmi place de mine :) Și până acum nu mi-a plăcut, m-am iubit pentru că aveam impresia că trebuie să fiu iubită ca să fiu fericită.

Nu trebuie. Nimic nu trebuie.

N-am timp azi

Poate maine.

Maine am sa ma gandesc la toate celelalte. Azi imi numar minutele si secundele si le impart intr-o matematica eficienta astfel incat sa-mi ajunga pentru toate ideile.

Am tot intalnit oameni tristi, depresivi, acriti sau frustrati in ultima perioada. Si n-am fost intelegatoare sau toleranta. Bine, nu prea stiu sa consolez oamenii, nu e genul meu. Eu ma pricep la dusuri reci, la a ramane calma in situatii de criza, la oprit sangerari masive sau la a taia in carne vie.
Nu stiu sa fiu delicata si nu ma impresioneaza lacrimile. Asta e si motivul pentru care sunt acuzata ca n-am suflet. Dar il am. Doar ca nu e la indeamana oricui.

Ce nu am? Timp. Nu am timp sa-l umplu cu tristete, nu am o ora sa "cad" in depresie si nici macar o secunda sa fiu frustrata.
Daca mi se intampla (sunt si eu om pana la urma) sa-mi simt mintea bantuita de ganduri...negative, de amintiri triste, de momente de nesiguranta, le inlocuiesc cu orice alta activitate.
E drept, n-am mai fost niciodata in viata mea atat de activa... si uneori mi se intampla sa raman chiar eu surprinsa cat de odihnita ma simt dupa doar 3-4 ore de somn pe noapte.
Am inlocuit monotonia din metrou cu nebunia din trafic - pe bicicleta! Pentru ca mersul cu metroul m-a deprimat intotdeauna. Si va spun sincer ca imi bat capul cu modalitati prin care sa imi desfasor aceasta activitate matinala si pe ploaie :)
La iarna imi fac sanie si educ cativa maidanezi s-o traga. Glumesc.
Pe langa mersul zilnic la sala am reusit sa strecor si un curs de dans iar weekendurile imi sunt dedicate si impartite prietenilor sau iesirilor din Bucuresti.
In putinul timp pe care il petrec acasa am invatat sa fac dulceata, am invatat (si inca invat) diverse retete de mancaruri - pentru ca mi-am propus ca tot ceea ce consum sa fie gatit de mine. Si-mi place diversitatea.
M-am reapucat de citit, de la carti de specialitate (advertising, marketing, etc) la cele cateva pagini din cartile de suflet furate inainte sa adorm.
Nu ma uit la televizor, nu (prea) bat cluburile si (inca) nu vreau sa ma gandesc la relatii sau sentimente (sau amandoua in acelasi loc, in acelasi timp).
De ce? Pentru ca n-am timp.
Incet, incet imi doresc sa reiau sedintele de echitatie, poate chiar sa fac scoala de soferi sau sa invat sa ma catar pe munte.
Dar nu fac planuri. Pur si simplu imi umplu timpul pe masura ce apar "ferestre". Si tot ceea ce fac vine din suflet, o fac cu drag, nu pentru ca trebuie ci pentru ca VREAU.
Gandurile negative nu-si mai au locul in viata mea.

Si nici persoanele negative :)

Toate-s noi si... (atat)

E ciudat cum dupa cate o ora, doua in care nu stau incruntata, zambesc pana fac carcei la obraji si sunt pur si simplu linistita, incep sa ma simt vinovata de fericirea mea si sa o sabotez. Pur si simplu nu-mi vine a crede ca uneori (uneori) lucrurile merg bine iar binele e placut... 
Lucrurile sunt simple si desi am facut propaganda simplitatii tot eu am fost victima scenariilor complexe.
Punct si de la capat. 
Draga mea Cristina...e clar ca ai functionat defectuos pana acum:) Viata ti-a pus din nou pixul in mana (vorba cuiva drag tare) si tu ce faci? Vrei sa corectezi pagini trecute sau sa mazgalesti cu mana stanga?
Totul e nou. Chiar si sentimentele placute, fericirea si binele sunt noi. Le simt altfel. 
Incerc in fiecare moment sa fiu si sa ma comport ALTFEL decat imi spune fiecare instinct. Pana si bunul obicei de-a invata din greseli imi vine sa il reneg. De ce? Pentru ca ce rost are sa tot insir concluzii si sa analizez fapte deja petrecute iremediabil? E simplu: pana acum NU a fost bine. 
Lasa tot si scrie din nou. Altceva! Alte personaje, alt gen literar. 
Nu drama, nu poezii.
Scrie glume tampite intelese intr-un cadru restrans....Scrie retete culinare si poate devi mai ceva ca Jamie Oliver.
E atat de nou totul incat nu stiu daca sa fiu mandra de mine sau sa ma auto-intitulez inconstienta. 
Sau...sau pur si simplu sa nu mai despic firul in 40. Simti, faci. 
Spui ce simti si te pui in pielea omului din fata ta. Nu mai e cazul de "care pe care". Competitii negative si orgolii distructive nu-si au locul in noutatea asta a mea.
Invat :) am atat de multe de invatat incat...wow...parca nu m-as mai opri.
 Totul e nou si fascinant :) 
Timpul nu mai e neaparat un impediment pentru ca am observat ca functioneaza in avantajul meu daca il traiesc zambind. 
Nu am murit (asa cum credeam) dupa cateva nopti nedormite, ci, din contra, am fost mai plina de energie ca oricand. Oamenii noi pot fi frumosi. 
Nu toti oamenii iti vor raul. 
Oamenii ma plac la prima vedere. 
Uneori n-am dreptate. 
Ranesc mai usor decat as fi crezut. 
N-am niciun motiv sa ma restrictionez. Iesitul din casa imi face bine. 
Sportul e de fapt cel mai mare viciu al meu. 
Nu trebuie sa pun etichete. 
Nu-mi pot da seama de un om de la prima vedere. 
Nu sunt cea mai desteapta de pe fata pamantului. 
Am nevoie sa fiu ghidata. 
E ok sa risti. 
E ok sa ai suflet. 
E ok sa arati ca ai suflet. 
Nu e ok sa fii rautacios. 
Nu e mereu o calitate sa fii mega organizat.
Nu trebuie sa fii mereu fixist. 
Poti sa dormi bine in aproape orice pat :) 
Nu trebuie sa mai reactionez la primul impuls. 
Increderea in mine conteaza. 
Agresivitatea in orice forma a ei de la verbala pana la "in gluma" e o capcana.  
Poti sa discuti fara sa ridici tonul (de fiecare data chiar).
....
Si ar mai fi dar am altele in gand. De facut, de citit, de schimbat...de imbunatatit:) 
Toate pe rand, nu toate deodata si nu de azi pe maine :)
Asa ca...am sa fiu putin mai ocupata in perioada imediat urmatoare. Bine, recunosc, acum sunt in drum spre mare, deci maine si poimaine ma ocup doar cu prajitul la soare, ascultatul de valuri si mancatul de peste. 
De luni ne revedem cu acelasi zambet tampit pe fata dar usor mai ciocolatii :) 


Va pupa fata!