Despre fluturi

Când eram mica, la ţară, după câte o ploaie de vară ieşeam la vânătoare de fluturi. Erau nişte fluturi albaştri mititei care mişunau pe deasupra băltoacelor lăsate în urmă de ploaie.
Şi, pentru că nu aveam niciun fel de ustensile de "vânătoare" trebuia să stăm nemişcate minute în sir până când un fluture ni se aşeza în palmă.
N-am ucis niciodată niciun fluturaş, chiar dacă i-am cam chinuit...
Cei mai frumoşi erau aceia cu aripi mari "coadă de rândunică". La doar câţiva metri de casa bunicii mele era o câmpie oarecum sălbatică, iarbă mare, flori de vară şi, bineînţeles, fluturi cu aripi imense, colorate, fascinante. Zilnic pierdeam timpul acolo, ascunsă în iarba înaltă, urmarind fluturii. Pe aceia nu-i vânam, erau oricum de neatins. Îi admiram, contemplam la seninătatea lor, veselia cu care plateau parcă prin aer.
Nu poţi spune despre un future că zboară. Este mult prea seacă o astfel de afirmaţie. Un fluture dansează pe un ritm stabilit doar de el. Aripile lui colorate nu au mişcarea aceea banală de zbor, sus-jos ci, mai degrabă e un tremurat vesel, energic. În universul lui de o zi fluturele dansează cu vântul, se contopeşte cu fiecare floare, este îmbăiat de soare şi alintat de frunze.
O formă de viaţă atât de frumoasă, sensibilă şi totuşi rebelă a reuşit şi încă reuşeşte să capteze admiraţia oricui caută frumosul.
Dacă vorbim despre culori extraordinare ne gândim la aripile lor, dacă vorbim despre a trăi totul la superlativ ne gândim la viaţa lor de o zi, dacă vrem să descriem euforia unei iubiri, plasăm fluturii în interiorul nostru.
Îi descriem, îi urmărim, îi purtăm, scriem poezii cu şi despre ei. Mini-zei coloraţi în faţa cărora rămânem muţi...
Nu ne putem refuza acest drept - acela de-a fi inundaţi de fluturi, aşa cum nici ei nu se lasă copleşiţi de viaţa lor de o zi.
Se nasc dimineaţa, cuceresc dintr-o singură privire şi apoi se contopesc cu pământul din care-au răsărit.
De parcă ar ştii că mor la final de zi, delirează şi dansează etalând cel mai viu ritual posibil. Nu poţi să vezi un fluture şi să te gândeşti că îl vezi doar AZI. Momentul în care te-a captat devine o eternitate. Eternitatea aceea flămândă merită orice sacrificiu.

Merită să-ţi simţi stomacul gol şi flămând o viaţă întreagă dacă există şansa ca o singură zi acesta să fie plin-plin-plin cu...fluturi?

Toate-s noi si... (atat)

E ciudat cum dupa cate o ora, doua in care nu stau incruntata, zambesc pana fac carcei la obraji si sunt pur si simplu linistita, incep sa ma simt vinovata de fericirea mea si sa o sabotez. Pur si simplu nu-mi vine a crede ca uneori (uneori) lucrurile merg bine iar binele e placut... 
Lucrurile sunt simple si desi am facut propaganda simplitatii tot eu am fost victima scenariilor complexe.
Punct si de la capat. 
Draga mea Cristina...e clar ca ai functionat defectuos pana acum:) Viata ti-a pus din nou pixul in mana (vorba cuiva drag tare) si tu ce faci? Vrei sa corectezi pagini trecute sau sa mazgalesti cu mana stanga?
Totul e nou. Chiar si sentimentele placute, fericirea si binele sunt noi. Le simt altfel. 
Incerc in fiecare moment sa fiu si sa ma comport ALTFEL decat imi spune fiecare instinct. Pana si bunul obicei de-a invata din greseli imi vine sa il reneg. De ce? Pentru ca ce rost are sa tot insir concluzii si sa analizez fapte deja petrecute iremediabil? E simplu: pana acum NU a fost bine. 
Lasa tot si scrie din nou. Altceva! Alte personaje, alt gen literar. 
Nu drama, nu poezii.
Scrie glume tampite intelese intr-un cadru restrans....Scrie retete culinare si poate devi mai ceva ca Jamie Oliver.
E atat de nou totul incat nu stiu daca sa fiu mandra de mine sau sa ma auto-intitulez inconstienta. 
Sau...sau pur si simplu sa nu mai despic firul in 40. Simti, faci. 
Spui ce simti si te pui in pielea omului din fata ta. Nu mai e cazul de "care pe care". Competitii negative si orgolii distructive nu-si au locul in noutatea asta a mea.
Invat :) am atat de multe de invatat incat...wow...parca nu m-as mai opri.
 Totul e nou si fascinant :) 
Timpul nu mai e neaparat un impediment pentru ca am observat ca functioneaza in avantajul meu daca il traiesc zambind. 
Nu am murit (asa cum credeam) dupa cateva nopti nedormite, ci, din contra, am fost mai plina de energie ca oricand. Oamenii noi pot fi frumosi. 
Nu toti oamenii iti vor raul. 
Oamenii ma plac la prima vedere. 
Uneori n-am dreptate. 
Ranesc mai usor decat as fi crezut. 
N-am niciun motiv sa ma restrictionez. Iesitul din casa imi face bine. 
Sportul e de fapt cel mai mare viciu al meu. 
Nu trebuie sa pun etichete. 
Nu-mi pot da seama de un om de la prima vedere. 
Nu sunt cea mai desteapta de pe fata pamantului. 
Am nevoie sa fiu ghidata. 
E ok sa risti. 
E ok sa ai suflet. 
E ok sa arati ca ai suflet. 
Nu e ok sa fii rautacios. 
Nu e mereu o calitate sa fii mega organizat.
Nu trebuie sa fii mereu fixist. 
Poti sa dormi bine in aproape orice pat :) 
Nu trebuie sa mai reactionez la primul impuls. 
Increderea in mine conteaza. 
Agresivitatea in orice forma a ei de la verbala pana la "in gluma" e o capcana.  
Poti sa discuti fara sa ridici tonul (de fiecare data chiar).
....
Si ar mai fi dar am altele in gand. De facut, de citit, de schimbat...de imbunatatit:) 
Toate pe rand, nu toate deodata si nu de azi pe maine :)
Asa ca...am sa fiu putin mai ocupata in perioada imediat urmatoare. Bine, recunosc, acum sunt in drum spre mare, deci maine si poimaine ma ocup doar cu prajitul la soare, ascultatul de valuri si mancatul de peste. 
De luni ne revedem cu acelasi zambet tampit pe fata dar usor mai ciocolatii :) 


Va pupa fata!

Iubire

M-apuca cateodata un dor...un dor din acela coplesitor, inuman, dureros, istovitor. Am mai spus-o de o mie de ori si-o s-o mai spun de cate ori voi putea: draga si mult-iubita mea bunica, plecata dintre noi in 2004...
Inchid ochii si vad atat de viu totul, REvad si REsimt fiecare detaliu atat de in amanunt incat nu mai vreau sa deschid ochii niciodata si nu gasesc nici un motiv pentru care as putea sa ies din transa...
Iar daca as stii ca o gasesc, la capatul pamantului, in orice colt de lume, sau de univers, as lua-o la picior in secunda imediat urmatoare si nici o distanta nu mi-ar parea imposibila...

Imi tot caut cuvintele potrivite sa descriu ce SIMT in momentele in care mi-o amintesc... Pot spune doar ca abia atunci pozitionez sufletul ca fiind in piept... Pentru ca mi se umple pieptul de "fara cuvinte" si pot ramane vesnic asa...cu pleoapele tresarind, cu respiratia sacadata, intr-un sentiment atat de puternic si contrar: iubire-durere. Ma doare CAT iubesc si CUM iubesc!
Iar daca exista vreo explicatie mai presus si mai puternica decat durerea atunci e: imi pare rau ca n-am stiu sa-i spun si sa-i arat ce simt!

Nu doar ca m-a invatat sa simt ci EA este, a fost si va fi pentru mine sinonimul iubirii. Si sinonimul sufletului si sinonimul frumusetii si al puterii si al credintei.
Da, e corect: bunica inseamna iubire, suflet, frumusete, putere si credinta! Si tot altceva ce-i bun.
Sunt foarte rare momentele in care POT sa vorbesc despre ea, aproape niciodata nu pot sa vorbesc cu altcineva despre ea, prefer sa scriu...pentru ca nu vreau sa pierd nici macar un gand din cele ce-i apartin. Este o incarcatura emotionala pe care o traiesc din timp in timp cu atata putere incat ma uimesc pe mine. Dar ii dedic toate aceste momente ca un fel de jertfa. Prea putin!

Nu plang des pentru ca ea m-a invat ca lacrimile ii ard si-i dor pe cei plecati dintre noi. Apoi, n-am putut sa plang pentru ca nu i-am acceptat niciodata plecarea. Nu complet.

Vroiam initial sa scriu despre cum m-a invatat bunica despre dragostea fata de familie, in special fata de sot si cum a fost exemplul cel mai elocvent pentru cum/cat sa-ti iubesti barbatul. Sa va spun despre cum si cat si-a iubit jumatatea cu o putere si o constanta care ma uimeste si pe care o consider martira. Cum am invatat eu ca jumatatea perfecta se intalneste o data in viata si este pentru totdeauna. Chiar si dincolo de moarte.
Dar o sa va povestesc altadata despre toate acestea.

Acum va "recit" cateva versuri scrise de mine imediat dupa ce a plecat dintre noi. Nu conteaza talentul poetic ci conteaza strict cuvintele, toate impreuna sau fiecare separat:

DE CE mi-ati luat-o biblici hoti?
Acolo-n raiul vostru...
Cat va urasc acum pe toti!
Cu sufletu-mi...sihastru...