Cu și despre...

...superstiții, dorințe împlinite și incredere în sine.

Am voie să am câteva supersiții, nu-i așa? Pe măsură ce omul dă nas în nas cu știința, acordă tot mai puțin interes explicațiilor abstracte și își caută explicații logice, raționale și bine dovedite.

Ei bine, eu încă mai am câteva "scăpări" pe care mi le permit tocmai din dorința de-a nu cădea definitiv în patima realismului.
Povestea șnurului de mărțișor o știți: legat la mână, purtat o lună, legat în pom, dorință împlinită :) Povestea dorințelor mereu împlinite, chiar și a celor dorite greșit, iar o știți, că bat din taste pe subiectul ăsta de o mie de ani.
Asta-i superstiția mea. Vreau să cred și în lucruri inexplicabile, măcar o dată pe an. Și în Moș Crăciun, uneori :)
Am dat jos șnurul de mărțișor. Cu tam-tam, că doar vorbim despre mine aici, nimic nu mi se întâmplă fără scântei.
Mai întâi a fost debusolare, cine-l leagă? Că tradiția spune că trebuie să-l lege ursitul. Dar eu am regulile mele iar în ursiți nu mai cred :) Așa că mi l-a legat un bun și drag coleg de muncă.

Apoi au fost câteva discuții fugitive cu sinele, "ce să-ți dorești măi Cristina, ai grijă de data asta". N-am fost de acord cu dorințele mele, mi se părea că depind de alții și nu voiam asta.
Și, în cele din urmă, cine-mi rupe ața, că iar vine tradiția din bătrâni cu alte reguli pe care eu n-am chef să le respect. Dar, parcă nici nu aș implica iar pe cineva impersonal, oricât de mărinimos ar fi fost colegul.
Așa că, în ultima zi din martie, la ore târzii, după programul meu draconic, m-a "hăituit" unul dintre cei mai buni prieteni, cu motor cu tot, ca "să-ți rup ața Mițo".

Cu doar o oră înainte de miezul nopții, ca o Cenușăreasă ce sunt, am atârnat de copacul din curtea cârciumii mele preferate șnurul ce-mi purta dorința. E o prostie, e o superstiție, e o altă nebunie de-a mea, e un copilărism, e pur și simplu ceva ce-am vrut să fac.
Actul în sine are atâta dramatism cât vreau eu să-i acord. Dar, în spatele lui (al actului) au apărut (cum altfel) mai multe revelații. Că despre asta e de fapt povestea, de dorit, nu vă spui ce-am dorit.

Una peste alta, ca un cumul de concluzii, vă pot spune că iau foarte în serios acel "ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple" și că nu vreau să pun în cârca nimanui nici fericirea mea viitoare și nici dezamăgirile mele posibile.
Când ajungi să-ți depășești anumite fobii/complexe și să îți recapeți încrederea în tine, categoric aceeași problemă nu te va mai putea doborî și a doua oară.

Mă simt puternică. Mă simt bine cu mine. Pentru prima oară de când mă știu, n-am niciun alt scop decât a fi EU, pentru că îmi place de mine :) Și până acum nu mi-a plăcut, m-am iubit pentru că aveam impresia că trebuie să fiu iubită ca să fiu fericită.

Nu trebuie. Nimic nu trebuie.